Pregătiri pentru a noua ediţie a Festivalului Cântecului Popular „Elena Roizen” de la Ovidiu
Pregătiri pentru a noua ediţie a Festivalului Cântecului Popular „Elena Roizen” de la Ovidiu
10 May, 2016 00:00
ZIUA de Constanta
3306
Marime text
Festivalul Cântecului Popular „Elena Roizen“ se pregăteşte de start. Evenimentul, ajuns deja la cea de-a IX-a ediţie, se va derula în perioada 11 - 12 iunie, la Centrul Cultural „Elena Roizen“ din Ovidiu. Festivalul Cântecului Popular „Elena Roizen” a ajuns deja o tradiţie, fiind o manifestare care îşi propune valorificarea tezaurului folcloric din România, afirmarea şi promovarea valorilor autentice, introducerea în circuitul naţional de noi talente, precum şi prezentarea celor mai frumoase costume din diferitele zone etnofolclorice ale ţării.
Ca în fiecare an, sunt aşteptaţi să se înscrie soliştii vocali de muzică populară din întreaga ţară, dar şi din Republica Moldova. Pentru a participa la concursul dedicat interpreţilor amatori, soliştii vocali, cu vârste cuprinse între 16 şi 26 de ani, trebuie să aibă o foarte bună cunoaştere a zonei folclorice pe care o reprezintă. Aceştia vor interpreta două melodii specifice zonei de provenienţă, dintre care una fără acompaniament (doină, baladă, cântec doinit).
Înscrierile la concurs se fac până la data de 7 iunie. Sunt consideraţi înscrişi concurenţii care au depus toate actele necesare până la această dată şi nu sunt admişi în concurs soliştii vocali profesionişti sau care sunt angajaţi cu carte de muncă la un ansamblu profesionist.
Juriul este format din personalităţi de seamă din domeniul cercetării şi interpretării folclorului românesc (oameni de muzică, folclorişti, interpreţi celebri, redactori muzicali, profesori, dirijori), care vor evalua: calitatea vocii şi a interpretării; autenticitatea şi valoarea artistică a pieselor; ţinuta scenică şi frumuseţea şi autenticitatea costumului popular purtat de interpret.
Astfel, sâmbătă, 11 iunie, la ora 18.00, este programată etapa concurs a festivalului, iar de la ora 20.00, va avea loc un recital. Duminică, 12 iunie, de la ora 18.00, va avea loc Gala Laureaţilor, iar de la ora 20.00 este programat un nou recital.
Trofeul „Elena Roizen” va fi acordat celui mai bun concurent şi are valoarea de 1.500 de lei. Cel care se va clasa pe locul I va primi 1.000 lei, câştigătorul locului al doilea - 800 de lei, iar cel care va ocupa treapta a treia a podiumului va primi 600 de lei. Se vor acorda şi două menţiuni, a câte 500 de lei, precum şi câteva premii speciale: Premiul Radio Constanţa - 200 lei, Premiul Juriului - 300 de lei; Premiul Familiei Roizen - 500 de lei; Premiul Organizatorilor - 200 de lei şi Premiul de Popularitate - 200 de lei.
Mai multe detalii privind înscrierea la concurs sunt disponibile pe site-ul Centrului Cultural „Elena Roizen“ din Ovidiu.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii