Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:52 24 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prozatoarea constănțeană Diana Dobriţa Bîlea își lansează un nou roman de dragoste

ro

19 Nov, 2019 00:00 3442 Marime text
La Biblioteca Județeană “I.N. Roman” Constanţa, va avea loc joi, 21 noiembrie, începând cu ora 17.00, lansarea romanului „Fântână în cer”, cea de-a șasea carte a prozatoarei Diana Dobriţa Bîlea. Evenimentul este organizat de Filiala Dobrogea a Uniunii Scriitorilor, Biblioteca Judeţeană “I. N. Roman” şi Cenaclul literar „Mihail Sadoveanu”.
 
„Fântână în cer”, volum apărut recent la Editura ExPonto, se anunță încă un succes în seria romanelor pe care scriitoarea le-a publicat în ultimii 15 ani, dovedindu-se, de fiecare dată, o voce puternică a spaţiului literar pontic, individualizată prin libertatea imaginarului și virtuozitatea scriiturii.
 
Vor fi prezenți la eveniment editorul cărții, prozatorul Ovidiu Dunăreanu – care semneză și prefața volumului - dr. Corina Apostoleanu, directorul Bibliotecii “I. N. Roman”, jurnalistul  Enache Tuşa şi prozatorul Constantin Costache. Invitaţi speciali vor fi membrii Clubului Umoriştilor Constănţeni.
 
Potrivit criticului literar Ion Roșioru, autorul postfeței, romanul este unul „mai mult decât tulburător. Protagonista acestei cărţi unice, după părerea noastră, în literatura română, se numeşte Creangă Aurora, nume cu evidente conotaţii mitologice, trimiţând la Creanga de Aur. Cartea în unicitatea ei orchestrează cam toate motivele şi clişeele literaturii fantastice şi basmice: motivul dublului sau al dedublării, al iubirii imateriale între parteneri care aparţin unul vieţii şi altul morţii, al pactului cu diavolul, al puterii spiritelor celor duşi de a se intruziona ocrotitor în viaţa celor vii aflaţi la ceasuri de ananghie sau de cumpănă, al deplasărilor pe un traseu al cunoaşterii şi ca simbol cu impact iniţiatic, al practicilor magice şi al izbăvirii, al purificării prin credinţă în Dumnezeu, al visului şi, mai mult decât atât, al visului în vis, al rătăcirii în labirint, al credinţei în reîncarnare ş.a.m.d. Printre scriitorii români care au cochetat cu fantasticul, de la Eminescu şi Caragiale, la Galaction şi Mircea Eliade, autoarea romanului „Fântână în cer” îşi va avea locul ei mai mult decât onorabil.”
 
Citește și:
 
Dobrogenii Diana Dobriţa Bîlea şi Dumitru Octavian Unc au devenit membri ai Uniunii Scriitorilor din România

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii