Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:54 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Recital vocal-instrumental la „Regina Maria"

ro

01 May, 2010 03:22 1263 Marime text
Duminică, începând cu ora 12.00, la sala de concerte „Sergiu Celibidache" a Colegiului Naţional de Arte „Regina Maria", va avea loc un recital vocal-instrumental la care îşi vor da concursul tineri interpreţi, laureaţi ai olimpiadei zonale şi naţionale, din Constanţa, Bucureşti, Tulcea.

Evenimentul este înscris în programul de activităţi artistice care se desfăşoară sub egida Festivalului Naţional „Remember Enescu", ediţia a X-a. Recitalul face parte din acţiunile organizate în cadrul parteneriatului dintre Colegiul Naţional de Arte „Regina Maria" şi Fundaţia „Remember Enescu". Profesorii organizatori sunt: prof. Daniela Gardon, dir. prof. Nicoleta Heroiu, prof. Mihaela Tomescu. În program vor fi lucrări de W.A.Mozart, L. van. Beethoven, Fr. Chopin, Liszt, Saint-Saens, Mendelsohn, Ceaikovski, Enescu, P. Constantinescu, T. Brediceanu etc. Moderatorul acestui eveniment va fi preşedinta Fundaţiei „Remember Enescu", prof. Mihaela Tomescu.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii