Romania a sprijinit Bulgaria in efortul comun pentru independenta

ZIUA de Constanta continua seria materialelor document despre istoria comuna a romanilor si bulgarilor. Magda Tita face o trecere in revista a ajutorului direct si indirect acordat de romani poporului bulgar odata cu Razboiul de Independenta din 1877.Anul 1878, mai precis sfarsitul razboiului ruso-romano-otoman (1877-1878), a reprezentat fara indoiala, pentru Europa de Sud-Est si zona Balcanilor nu doar o alta etapa a binecunoscutei "crize orientale", dar mai ales un moment istoric decisiv, prin prisma amplei configurari politico-teritoriale, pe baze nationale, a intregii regiuni, care si-a pus amprenta, in anumite privinte, asupra evolutiilor strategice ale acesteia pana in prezent.Din acest punct de vedere, anul 1878 a interesat in cel mai inalt grad istoriografiile tarilor direct implicate in evolutia evenimentelor, intre acestea "remarcandu-se" cea bulgara, ca o voce disonanta si singulara in sustinerea unor teorii cel putin bizare, cu o vitalitate demna de o cauza mai buna.Istorici precum Jeko Popov, Velko Tonev, Petar Todorov, dar si mai recent Gheorghi Markov si Bojidar Dimitrov, reprezentanti ai unor institutii prestigioase in domeniul cercetarii istorice din tara vecina, s-au intrecut in demonstrarea caracterului irelevant al participarii Romaniei la evenimentele care au condus la diminuarea hegemoniei otomane in zona Balcanilor, permitand aparitia pe harta Europei a Bulgariei ca stat modern si, mai ales, in argumentarea ilegitimitatii si injustetei revenirii Dobrogei, considerat teritoriu eminamente bulgaresc, la patria-mama Romania. Pentru toti acestia se impune un recurs la istorie...Unirea Principatelor Romane in 1859 a pus bazele statului national unitar roman, ale Romaniei moderne si a reprezentat o veriga importanta in lantul luptelor duse de poporul roman pentru implinirea aspiratiilor sale fundamentale de unitate politica si libertate nationala. Pe fondul simtamantului de neam, a constiintei vechimii si permanentei lor, evenimentele din istoria romanilor in veacul al XIX-lea au avut ecou si in randul romanilor din Dobrogea si acesta s-a amplificat pe masura ce intreaga natiune a simtit apropiindu-se clipa independentei. Escaladarea "crizei orientale", prin rascoalele antiotomane din Bosnia si Hertegovina din vara anului 1875, care s-a resimtit in Dobrogea printr-o sporire a incordarii generale si printr-o inasprire a autoritatilor turcesti, a oferit conducatorilor tanarului stat roman prilejul de a incheia cu succes indelungata lupta pentru independenta. Rezistenta bulgara si cea sarba s-au pregatit in RomaniaEvolutiile care au anticipat intrarea efectiva a tarii noastre in lupta au reprezentat nu numai un indelungat si asiduu efort al conducerii politice romane pentru inchegarea unei eventuale aliante militare a popoarelor balcanice subjugate de turci, dar si un real ajutor acordat emigratiei bulgare si sarbe care lupta pentru liberarea propriilor popoare. Poarta Otomana refuzase Romaniei dreptul de a bate moneda, de a acorda decoratii si dreptul de a se numi Romania din cauza ca aceasta permitea inarmarea si organizarea cetelor de bulgari si sarbi pe teritoriul sau. Mai mult, din cauza atitudinii politice amenintatoare a Turciei sprijinul Romaniei trebuia acordat bulgarilor si sarbilor in secret.Actiunea de sustinere a dezideratelor bulgare dura de mult timp, cunoscute fiind acordarea de catre cercurile conducatoare si populatia romaneasca de azil emigrantilor bulgari, permisiunea de a forma organizatii precum Comitetul Central Revolutionar Bulgar de la Bucuresti, oferirea de modele de dezvoltare culturala, amplificarea dezideratelor bulgaresti prin presa romaneasca pentru cunoasterea lor de catre intreaga Europa. De mare importanta pentru cunoasterea aportului romanesc la renasterea bulgara este studiul lui Constantin Velichi Romania si Renasterea Bulgara, Editura Stiintifica si Enciclopedica, 1980.Romania sprijina Bulgaria in fata PortiiIn final, Romania a luat pozitie deschisa fata de situatia din Bulgaria protestand la 20 iulie 1873 pe langa Marile Puteri pentru situatia poporului bulgar citam: "Ororile, al caror teatru au fost si sunt inca provinciile bulgare ale Turciei, nu mai inseamna astazi o taina pentru nimeni. Ziarele cele mai bine informate dau amanunte cumplite asupra masacrelor din Bulgaria, garantand autenticitatea acestor informatii. [.] Mai mult de o suta de orase bulgare ar fi fost in intregime distruse de aceste hoarde salbatice. Cel putin 25 000 de persoane nevinovate ar fi fost masacrate. Dupa ziarele turce la Constantinopol, aceasta cifra s-ar ridica la 40 000. Mai bine de 1000 copii bulgari ar fi fost rapiti si vanduti ca sclavi, iar cei ce nu au fost asasinati au fost supusi la torturi cumplite de tot soiul. . Este o situatie plina de primejdii si ar fi imposibil sa ne facem cea mai mica iluzie in aceasta privinta; caci nu stiu ce guvern ar putea sa reziste multa vreme sentimentelor de revolta a unei intregi populatii care isi vede fratii si coreligionarii masacrati si bunurile lor distruse. [.] Si astazi, cand mii de bulgari si chiar romani sunt ucisi, cand in Bulgaria se comit la lumina zilei cele mai mari atrocitati, Europa crestina nu gaseste in forta sa, in regulile civilizatiei, in legile umanitatii, alte mijloace sa vina in ajutorul acestor nefericite populatii decat o tacere insultatoare ?" In a doua jumatate a anului 1876, pe masura ce relatiile dintre Rusia si Imperiul Otoman s-au deteriorat guvernul roman a apreciat ca era imperios necesar sa se ajunga la o intelegere cu cea dintai. Cu toate insistentele Domnitorului Carol si ale Marelui om politic I.C.Bratianu de a incheia un tratat general care sa cuprinda nu numai probleme militare, ci care sa asigure si recunoasterea independentei Romaniei si sa garanteze integritatea tuturor fruntariilor tarii, dorinta Rusiei a fost de a semna doar un tratat limitat care sa evite chestiunile politice si sa permita armatei tariste sa traverseze teritoriul Romaniei, ceea ce a dus la incheierea Conventiei din 4/16 aprilie 1877, care obliga guvernul imperial rus sa respecte "integritatea existenta" si "drepturile politice" ale Romaniei.Ratificarea Conventiei a fost urmata la scurt timp de implicarea decisiva a tarii noastre in evenimente, prin declaratia de razboi a Romaniei catre Imperiul Otoman, urmare a unei stari conflictuale "de facto" de catre acesta pe intreaga linie a Dunarii.IndependentaLa 9 mai 1877, Adunarea Deputatilor a proclamat independenta de stat a tarii. De la tribuna Parlamentului, Mihail Kogalniceanu, ministru de externe, declara: "Sintem independenti, sintem natiune de sine statatoare", "Sintem o natiune libera si independenta".Proclamarea independentei era expresia vointei tuturor romanilor, dar in capitalele europene gestul Romaniei a fost privit diferit in functie de interesele particulare ale respectivelor state. Se incheia o etapa istorica, dar trebuia parcursa o alta, aceea a castigarii independentei pe campul de lupta pentru a putea fi impusa Portii Otomane si recunoasterii puterilor europene. Razboiul ruso-romano-otoman a inceput in primavara anului 1877 si s-a desfasurat pe doua fronturi: unul in Balcani si altul in Caucaz. Alaturi de armatele ruse au luptat romani, sarbi, muntenegreni si bulgari organizati in trupe de voluntari pe teritoriul Romaniei. Principalele operatiuni s-au desfasurat in Balcani. Utilizarea teritoriului romanesc de catre armata rusa avea un rol definitoriu in planurile facute de Rusia.Aportul Armatei RomaneUn tratat de alianta militara intre Rusia si Romania nu a existat, dar a devenit un fapt concret prin indeplinirea de catre Armata romana a unor operatiuni in aprilie-iulie 1877, care au constat in ocuparea unor dispozitive de aparare in lungul Dunarii de la Turnu Severin la Ismail, concentrarea in Oltenia a patru divizii care au asigurat flancul drept al dispozitivului strategic rus de pe Dunare si imobilizarea unor forte turcesti care nu au putut astfel interveni in sectorul unde rusii fortau Dunarea si inlocuirea de catre divizia patru romana a trupelor ruse care asigura garnizoana cetatii Nicopole pentru ca aceasta din urma sa poata lua parte la a doua lupta de la PlevnaIn august 1877, ca urmare a telegramei marelui duce Nicolae catre Printul Carol I in care solicita ajutorul romanesc, are loc intrarea efectiva in lupta a Armatei romane. Dupa acest moment trei divizii romanesti au participat la a treia batalie a Plevnei, pana la capitularea ei, ceea ce a insemnat o importanta jertfa pentru tara noastra.In octombrie trupele romane au luat parte la luptele de la Telis-Gorni-Dubnik si Semerat-Trestenik; cucerirea Rahovei a reprezentat un succes determinant romanesc in noiembrie 1877. La 28 noiembrie, Armata romana cucerea fortificatiile de la Opanez pentru ca in prima parte a lunii ianuarie, divizia romana a II-a infanterie sa elibereze Vidinul. Acesta, impreuna cu intreaga zona din valea Timocului era strans legata, prin numeroasa sa populatie romaneasca aflata in contact neintrerupt cu malul stang al Dunarii, de Romania. Primirea pe care Primarul Vidinului si locuitorii sai au facut-o armatei romane si principelui Carol I a fost extrem de entuziasta. La 23 ianuarie 1878 Imperiul Otoman a cerut armistitiul care s-a incheiat la Kazanlic.Aportul Romaniei Romania a participat la razboi cu o armata operativa de 58 700 oameni si 190 de tunuri moderne. Pierderile de vieti omenesti s-au ridicat la peste 10 000 persoane. Curajul si abnegatia cu care au luptat romanii au fost apreciate in repetate randuri in presa romaneasca si in presa straina de catre personalitati europene precum marchizul Gramez de Wardes, Printul Gorceakov sau Izzet Fuad Pasa.Edificatoare in acest sens sunt cuvintele lui Mihail Kogalniceanu din scrisoarea trimisa catre agentul diplomatic al Romaniei la Viena, I.Balaceanu, care spuneau: "Romania a participat la razboiul din 1877-1878 in modul cel mai activ si mai onorabil, ea a adus servicii de seama actiunii militare dusa in comun. In timpul cat s-au purtat lupte, Romania a avut in chip notoriu si oficial rolul unui stat aliat si nu a precupetit nimic pentru a-si indeplini cu lealitate acest rol."Ajutorul dat bulgarilorRomanii adusesera un aport militar foarte important, in anumite momente hotaratoare ale campaniei antiotomane, in interesul general al tuturor popoarelor balcanice asuprite de Semiluna, care a usurat si a scurtat durata razboiului. Cu toate acestea, delegatul guvernului roman nu a fost admis sa participe la negocierile de armistitiu si de pace, care s-au incheiat prin Tratatul ruso-turc de la San Stefano, langa Constantinopol, la 19 februarie 1878. Romania, Serbia si Muntenegru au fost recunoscute ca state independente, iar Bulgaria a devenit autonoma. Totodata se hotara autonomia administrativa a Bosniei si Hertegovinei. Pentru o parte a despagubirilor de razboi pe care trebuia sa le plateasca, Turcia ceda Rusiei Dobrogea, pe care aceasta din urma isi rezerva dreptul de a o schimba cu partea Basarabiei, in opinia tarista pierduta la 1856.Tratatul de la San Stefano, prin modul in care fusese incheiat si prin prevederile sale, leza interesele Marilor Puteri europene, creand un dezechilibru strategic in regiune in beneficiul Imperiului Tarist, indeosebi prin aparitia unui asa-nunit Principat autonom al Bulgariei, in realitate cap de pod al traditionalelor interese rusesti in zona stramtorilor si caruia i se atribuise cea mai mare parte a fostelor provincii otomane din Peninsula Balcanica. Astfel s-a impus reluarea negocierilor de pace in numele pastrarii echilibrului de forte paneuropean.Ca urmare, in iulie 1878, avea loc Congresul de la Berlin. Romania (si Serbia) nu erau admise sa participe decat cu rol consultativ pe motiv ca independenta sa nu fusese recunoscuta. Primul-ministru roman, I.C.Bratianu si ministrul de externe, Mihail Kogalniceanu au reprezentat Romania la Berlin si au sustinut pozitia tarii conform "dreptului cel vechi" si jertfelor facute in razboi. Expunerea delegatilor romani nu a fost luata in consideratie.Insula Serpilor, pamant romanescS-a recunoscut independenta Romaniei in a carei componenta intrau Delta Dunarii, Insula Serpilor si Dobrogea pana la linia de la Est de Silistra-sud de Mangalia. Opozitia categorica a delegatiei tariste, lesne de inteles prin prisma intereselor sale urmarite sub stindardul inselator al panslavismului, a dus la esecul intentiei puterilor occidentale de a stabili frontiera Dobrogei la sud de Silistra, traseul definitiv la frontierei a fost stabilit in 1880 de catre o comisie internationala.Cele trei judete din sudul Basarabiei-Cahul, Ismail si Bolgrad-reveneau Rusiei, insa Tratatul de la Berlin nu a pus in legatura revenirea Dobrogei la Romania cu cedarea celor trei judete mai sus amintite. Avea sa o faca insa Curtea imperiala de la Sankt-Petersburg, prin "fortarea" unui abject schimb de teritorii romanesti, care nu i-au apartinut niciodata de drept, starnind revolta unanima a clasei politice romanesti fata de cedarea Bugeacului in schimbul Dobrogei de Nord, stare de fapt speculata ulterior de istoriografia bulgara pentru a demonstra asa-zisa lipsa de dorinta a romanilor de a prelua teritoriul "bulgaresc" dintre Dunare si Marea Neagra. Revenirea Dobrogei, stravechi pamant geto-dac intrat primul in lumina istoriei, a insemnat intampinarea dreptului si aspiratiilor tuturor romanilor. Pe tot parcursul razboiului romanii dobrogeni au intrevazut victoria Armatei romane si posibilitatea realipirii la Romania dupa cum o demonstreaza primirea cu toata cinstea din iunie 1877 facuta la Macin trupelor ruse si apoi in decembrie 1877 petitia dobrogenilor care acoperita de nume si semnaturi cerea unirea Dobrogei la Romania. Mai mult, numerosi romani dobrogeni s-au inrolat in armata ca voluntari in timpul razboiului. Revenirea Dobrogei la tara a fost dorinta guvernului si populatiei romanesti. Geograful Grigore Cobalcescu scria referindu-se la Dobrogea: "In aceste circumstante nu vad ce am putea face decat sa privim Dobrogea ca o proprietate a noastra si sa ne gandim ce vom face cu ea, pentru a profita de aceasta stapanire legala, si desigur sa facem tot ce putem pentru a-i multumi pe etnicii stabiliti pe acest pamant si sa cautam sa pastram fratia lor ." Poetul Mhai Eminescu vorbind despre Dobrogea afirma: "Din punct de vedere istoric, noi avem dreptul indisputabil asupra Dobrogei. Roman in perioada lui Augustus, locul de exil al lui Ovidius, marele poet, candva bizantinilor, trecand de la dinastia Assanizilor la Valahia, a continuat sa ramana Valahiei, pana la momentlul cand ne-a fost luata de turci." I.C.Bratianu, cu ocazia unui discurs la Senat pe 28 septembrie 1878 pleda de asemenea pentru dreptul istoric al Romaniei asupra Dobrogei: "Provoc pe oricine poate demonstra cu dovezi ca Dobrogea ar fi apartinut statului bulgar. La inceputul secolului XV turcii au furat Dobrogea de la noi cu sabia. [.] Nimeni nu trebuie sa indrazneasca sa spuna ca Dobrogea a apartinut Bulgariei; noi suntem stapanii legali prin sange, am pierdut-o prin sabie si acum este a noastra...prin sabie!"In aceeasi masura si nu o situatie impusa pe care oamenii politici romani au incercat sa o evite. Ceea ce s-a incercat a fost pierderea sudului Basarabiei, pentru ca nu s-a dorit o tranzactie teritoriala pe seama unor teritorii romanesti. Romania obtinea deci, prin ceea ce avea sa devina cunoscut drept "Razboiul de Independenta", recunoasterea stravechiului teritoriului romanesc Dobrogea, pe care de fapt nu trebuia sa-l redobandeasca, deoarece ii apartinea din punct de vedere istoric.Participarea Romaniei la razboiul din 1877-1878 si cucerirea independentei de stat a insemnat egalitatea juridica cu toate statele suverane, avand o adanca semnificatie morala pentru ca a ridicat constiinta natiunii romane libere si a dus la realizarea, atunci cand istoria a permis-o, a Marii Uniri de la 1918. Nu mai putin important a insemnat eliberarea altor populatii balcanice de sub dominatia otomana sprijinind astfel posibilitatea acestora de a evolua ca state moderne intr-o epoca de afirmare a spiritului national.False conflicteIntegrarea Dobrogei in cuprinsul statului roman a fost motivata din punct de vedere istoric, iar avand in vedere ca aceasta provincie romaneasca a fost reluata de la turcii otomnai nu exista nici un temei real in epoca pentru un conflict cu Bulgaria, abia aparuta pe harta Europei, mai ales pe fondul demonstratiilor de adevarata prietenie pe care poporul roman le aratase poporului vecin bulgar. "Razboiul" urma insa sa se poarte din acel moment doar in mintile infierbantate ale unor asa-zisi istorici bulgari, in baza unor vagi amintiri medievale, de pe vremea stapanirii neorganizate si discontinue a lui Asparuch asupra teritoriului scaldat de Dunare si "Marea cea Mare".Material documentar-Lucrarea istoricului Bojidar Dimotrov, "Bulgaria-An Illustrated History" (Bulgaria-O istorie ilustrata), Sofia, Casa Borina, 2002, 200 pag., succesiv reeditata si tradusa in mai multe limbi de circulatie internationala, actualmente cea mai cautata sinteza de istorie a Bulgariei in tara vecina, nu mentioneaza nici macar participarea statului roman la conflictul militar din anii 1877-1878.

1-Studiul lui Constantin Velichi "Romania si Renasterea Bulgara", Editura Stiintifica si Enciclopedica, 1980.

Mihail Kogalniceanu, Documente diplomatice, red. George Macovescu, Dinu C. Giurescu si Constantin I.Turcu, Bucuresti, 1972, p. 133-136.- Arhiva Ministerului Afacerilor Externe (A.M.A.E.), fond Razboiul de independenta 1877-1878, 1b, vol. 25, dosar 71, f. 3-8.- Apud Nicolae Adaniloaie, Cucerirea independentei de stat a Romaniei. 1877-1878, Editura Politica, Bucuresti, 1973, p. 44.- N. Ciachir, I. Focseneanu, Actiuni militare ruso-romano-bulgare in razboiul din 1877-1878, Editura Militara a Ministerului Fortelor Armate ale R.P.R, Bucuresti, 1957, p. 84-86.- Apud Nicolae Ciachir, Gheorghe Bercan, Diplomatia europeana in epoca moderna, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1984, p. 387.- A.M.A.E, fond Razboiul de independenta 1877-1878, 1b, vol. 25, dosar 71, MO nr. 199, septembrie 1877, p.1,2.

1 Ibidem, f. 130-335.

Carol I, rege al Romaniei, Cuvantari si scrisori, tom II 1877-1886, Institutul de Arte Grafice Carol Gobl, Bucuresti, 1909, p. 205- Nicolae Adaniloaie, op. cit, p. 49-50.Corespondenta Generalului Iancu Ghica 2 aprilie 1877-8 aprilie 1878, publicata cu o introducere si note de Generalul R. Rosetti,Cartea Romaneasca, Bucuresti, 1930, p. 133.- N. Ciachir, I.Focseneanu, op. cit, p. 83.- Nicolae Adaniloaie, op. cit, p. 81.- Mihail Kogalniceanu, op. cit, p. 235.- Nicolae Adaniloaie, op. cit, p. 93.- A.M.A.E, fond Razboiul de independenta 1877-1878, vol. 82, dosar 71c.- Dobrogea romaneasca, lucrare ingrijita de Elsa si Dumitru Gerea, Bucuresti, 1938, p. 59-61.- Adrian Radulescu, Ion Bitoleanu, Istoria romanilor dintre Dunare si Mare. Dobrogea, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1979, p. 277-278.- Vezi articolele din presa romaneasca de dupa razboiul de independenta Romanii in Dobrogea inainte de 1877 in "Marea Neagra", nr. 37-38, 25 aprilie 1927, p.1 si Romanii si Bulgarii in "Vointa Tulcei", nr. 36, 25 iulie 1897., p. 3 .