Salvarea naufragiatilor, traditie occidentala

Ideea de a organiza institutii speciale de salvare a naufragiatilor a apartinut, inca de la inceputul secolului trecut, unor initiative private. Exemplul il va da Anglia. In curand, acest gest va fi urmat si de celelalte tari occidentale.

La 23 septembrie 1910, la Bruxelles, s-a semnat Conventia pentru unificarea unor Reguli de Drept in Materie de Asistenta si Salvare pe Mare. Cu toate ca aderase la protocoalele conferintelor internationale in domeniu, tara noastra nu facuse, pana in 1933, nimic in acest domeniu. In acest sens, Carol al II-lea, a hotarat ca, la 14 iunie 1933, sa infiinteze sub presedintia sa "Societatea de Salvare a Naufragiatilor in Apele Teritoriale Romanesti", pe scurt "Salvamar". Societatea nou infiintata a primit sprijin guvernamental si parlamentar, iar guvernatorii Bancii Nationale a Romaniei au acceptat demnitatea vicepresedinti. Patru ani mai tarziu, incepe sa se amenajeze, la Constanta, prima statiune de salvare. Aceasta, prin organizarea celorlalte sisteme de salvare care urmau sa-i intre in posesie, isi propunea sa atinga standardele societatilor straine. In 1938, prima statiune de salvare a naufragiatilor din Romania dispunea de doua salupe cu motor, Pescarus si Motor, 16 marinari , "auto-port-achete" pentru salvarea pe uscat si Casa Marinarilor. "Salvamariiv au reusit sa salveze, in vara anului 1938, 63 de persoane si au acordat ajutor medical la 101 de oameni. Cu ocazia Zilei Marinei, sarbatorita, in 1938, pe 8 septembrie, a botezat in portul Constanta, sediul societatii "Salvamar", cele doua salupe, "Albatros" si "Pescarus". In acest moment, la Constanta, de aceasta misiune se ocupa Agentia Romana de Salvare a Vietii Omenesti pe Mare.

Scris de: {autor}Mirela STINGA {/autor}