Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
17:48 31 01 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sărbătoarea nașterii lui Ion Luca Caragiale și reflectarea personalității în fondul Bibliotecii Județene Constanța

ro

31 Jan, 2025 15:18 203 Marime text
  • La solicitarea cotidianului ZIUA de Constanța, Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța ne-a oferit un material în care a reliefat câte volume din opera lui I.L. Caragiale există în fondul instituției, oferind astfel și un reper pentru pasionații de lectură. Acesta a fost semnat de Angela-Anca Dobre și Luminița Stelian, de la Biroul de Informare Bibliografică Dobrogeană din cadrul Bibliotecii Județene „I. N. Roman” din Constanța
 
Născut în satul Haimanale, care astăzi îi poartă numele, I.L. Caragiale a îmbrăcat haina dramaturgului, nuvelistului, pamfletarului și poetului.
 
În afara domeniului literar, el a fost și director de teatru, comentator politic și ziarist român.
 
George Călinescu îl considera cel mai mare dramaturg român și unul dintre cei mai importanți scriitori români.  
 
Există o incertitudine cu privire la data nașterii sale. Unele surse susțin că a venit pe lume în 30 ianuarie 1852, altele că s-a născut pe 1 februarie 1852. Chiar și cu acest semn de întrebare, putem afirma că ne aflăm zilele acestea sub semnul sărbătorii ilustrului autor.
 
Din acest motiv, la solicitarea cotidianului ZIUA de Constanța, Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța ne-a oferit un material în care a reliefat câte volume din opera lui I.L. Caragiale există în fondul instituției, oferind astfel și un reper pentru pasionații de lectură. Acesta a fost semnat de Angela-Anca Dobre și Luminița Stelian, de la Biroul de Informare Bibliografică Dobrogeană din cadrul Bibliotecii Județene „I. N. Roman” din Constanța.
 
În acest context menționăm că Biblioteca a omagiat cei 173 de ani de la nașterea lui I.L. Cragiale la Liceul Teoretic din localitatea Mihail Kogălniceanu, ieri, 30 ianuarie 2025.
 
În cadrul activității „Ziua I.L. Caragiale”, desfășurată în cadrul proiectului „BIBLIOTECA IESE ÎN COMUNITATE”, bibliotecari de la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța s-au întâlnit cu elevi de clasa a IX-a de la Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu”.
 

Mai jos redăm materialul integral al Bibliotecii Județene Constanța.
 
Prezența lui I.L. Caragiale în Biblioteca Județeană „I. N. Roman” Constanța
 
Unul dintre scriitorii valoroși ai literaturii române, care a lăsat posterității o operă complexă este Ion Luca Caragiale. Sărbătoarea nașterii sale în aceeași lună, ianuarie, cu poetul național Mihai Eminescu ne determină să aducem în atenția comunității locale personalitatea sa așa cum se reflectă prin intermediul colecțiilor de carte pe care Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” le are în patrimoniu.
 
Astfel, biblioteca are în colecțiile ei peste 450 de volume (teatru, nuvele, versuri) care conțin opera marelui scriitor, precum și exegeze critice semnate de Șerban Cioculescu, Ștefan Cazimir, Alexandru Călinescu, Ion Vartic ș.a. Aparițiile editoriale acoperă un interval de peste un veac dovedind faptul că este un scriitor actual pentru oricare perioadă de timp. Menționăm că Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța deține și materiale audio-video pe care sunt transpuse ecranizări din opera lui I.l. Caragiale, filme și piese de teatru.
 
Numele lui Caragiale este legat de viața culturală a orașului Constanța. Prin intermediul primei reviste literare „Ovidiu” acesta a susținut o serie de conferințe culturale. Una dintre acestea intitulată „Despre seriositate” a avut un puternic ecou în presa dobrogeană, care a relatat pe larg entuziasmul constănțenilor participanți la activitate. Colaborarea sa a fost de lungă durată. A fost printre primele personalități onorate fiind numit membru al Cercului Literar „Ovidiu”. Acesta și-a donat o parte din cărțile sale în vederea înființării primei biblioteci publice a orașului Constanța, un proiect al Cercului Literar „Ovidiu”.

 
Citește și:
#Dobrogea Academică Caragiale, omagiat de Academia Română, la 170 de ani de la naștere
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii