Seria „Profesioniștii noștri”– vol. 28 dedicat profesorului Ioan Scurtu Octogenarul istoric, DHC al Universităţii „Ovidius” - „Eu mi-am făcut datoria de conştiinţă”

A apărut în aceste zile pe final de an volumul dedicat la împlinirea unei frumoase vârste de către istoricii-arhivişti unuia dintre cei mai reprezentativi istorici români ai zilelor noastre, Doctor Honoris Causa al Universităţii „Ovidius” – Ioan Scurtu în slujba istoriei. Volum îngrijit de prof. univ. dr. Corneliu-Mihail Lungu și dr. Ioan Lăcătuşu (Centrul European de Studii Covasna-Harghita. Asociația Ștefadina București. [Seria] Profesioniștii noștri 28. Colecția Centenarul Marii Uniri (1918-2020) 65), Editura Eurocarpatica, Sfântu Gheorghe. Editura Ștefadina, București, 2020.

            Cele peste 500 de pagini sunt structurate mai aparte – nu conţin studii dedicate distinsului octogenar (cum se obişnuieşte în astfel de ocaziuni), ci mesaje-gânduri-portrete adresate/dăruite de către o sumă de cunoscuţi istorici-arhivişti, precum şi un amplu şi relevant material documentar semnat de însuşi cel omagiat; respectiv şi un consistent Studiu introductiv (pp. 9-31), pentru ca sub genericul CONTRIBUȚII ISTORIOGRAFICE să fie inserată Lista cărţilor publicate de Ioan Scurtu (pp. 32-43) – cele aproape 150 de titluri (unic autor, coautor, coordonator) fac din venerabilul urmaş al lui N. Iorga (ursitoarele au vrut ca dânsul să se ivească pe Lume în aceeaşi zi a anului 1940 când Titanul Istoriografiei române este cu sălbăticie asasinat) cel mai productiv, cred, slujitor român al lui Clio de după al Doilea Război Mondial.

            Partea I este constituită dintr-un foarte amplu material documentar – cum am menţionat deja –, memorialistic şi nu mai puţin ideatic (cum se va arăta mai departe) – Ioan Scurtu, DIN ISTORIA ARHIVELOR STATULUI/NAŢIONALE ALE ROMÂNIEI. O EXPERIENȚĂ PERSONALĂ (1991-1996)  (pp. 44-345), cu 14 capitole, anume – I.Consideraţii preliminare; II.Preluarea funcţiei de director general al Arhivelor Statului din România şi primele luni de activitate  (Numirea şi instalarea în funcţie, Primele luni de activitate,160 de ani de la înfiinţarea Arhivelor Statului. Festivităţile de la Iaşi);  III.Demilitarizarea Arhivelor Statului. Probleme privind preluarea Arhivei Securităţii şi a Arhivei CC al PCR (Demilitarizarea Arhivelor Statului, Problema preluării Arhivei Securităţii, Preluarea Arhivei CC al PCR); IV.Încheierea Acordului de colaborare între Arhivele Statului din România şi Comitetul de Stat pentru Arhive al Federaţiei Ruse (aprilie 1992) (Un document pentru istorie; Reconcilierea cu presa); V.Înfiinţarea Facultăţii de Arhivistică; VI.Congresul Internaţional al Arhivelor desfăşurat în Canada. Discuţiile purtate la Arhivele Naţionale ale SUA (Congresul Internaţional al Arhivelor (Montréal, septembrie 1992), Discuţiile purtate la Arhivele Naţionale ale SUA); VII.Informatizarea Arhivelor Statului. Noua organigramă. Înfiinţarea Asociaţiei Arhiviştilor şi Prietenilor Arhivelor (Noua organigramă a Arhivelor Statului din România, Înfiinţarea Asociaţiei Arhiviştilor şi Prietenilor Arhivelor); VIII.Valorificarea ştiinţifică a informaţiilor din documente şi editarea unor lucrări arhivistice;  IX.Omagierea unor iluştri înaintaşi (Gustav Gündisch la 85 de ani, 70 de ani de la moartea lui Dimitrie Onciul, Aurelian Sacerdoţeanu, Constantin Moisil); X.Relaţiile externe ale Arhivelor Statului din România şi perfectarea unor acorduri de colaborare cu instituţii similare din alte state (Relaţiile cu organismele internaţionale ale Arhivelor, Colocviul internaţional privind legislaţia arhivistică (Tunis, mai 1994), Conferinţa Europeană privind Arhivele (München, martie 1996), Cel de-al XIII-lea Congres Internaţional al Arhivelor (Beijing, septembrie 1996), Acordul de colaborare cu Bundesarchiv (Koblenz, decembrie 1992), Acordul de colaborare cu Arhivele de Stat ale Turciei (decembrie 1992), Acordul de colaborare cu Arhivele Statului din Ucraina (iunie 1995), Acordul de colaborare cu Arhivele Republicii Macedonia (septembrie 1995), Acordul de colaborare cu Arhivele Statului din Polonia (octombrie 1995), Acordul de colaborare cu Arhivele Statului din Iugoslavia (octombrie 1996), Un acord sui generis cu Muzeul Holocaust din Washington (1991-1996), Acordul de colaborare cu Arhivele Naţionale ale Ungariei (noiembrie 1996), Colaborarea cu Arhivele Statului din Republica Moldova,Alte aspecte privind relaţiile internaţionale); XI.Legea Arhivelor Naţionale; XII.Relaţiile cu conducerea Ministerului de Interne; XIII.Scurt bilanţ după cinci ani; XIV.Continuitate și afirmare – ruptură și decădere (Continuitate şi afirmare; Ruptură şi decădere).  

            Partea a II-a – MĂRTURII COLEGIALE (pp. 347-459), cuprinde un florilegiu de „mărturii colegiale” din partea a 27 de slujitori ai lui Clio – colegi de generaţie şi de breaslă, foşti studenţi, arhivişti – Ioan-Aurel POP, Profesorul Ioan Scurtu nu a a abdicat niciodată de la „misiunea de istoric”; Filaret ACATRINEI, Un mare istoric pe micul ecran al Televiziunii Publice; Florin-Badea PINTILIE, Domnului profesor Ioan Scurtu; Liviu BOAR, Amintiri despre profesorul Ioan Scurtu; Ionuț COJOCARU, Ioan Scurtu, istoricul generației sale; Eugen CRISTE, Îți amintești, îți amintești și-ți pare o lume de poveste; Gheorghe DUMITRAŞCU [Râmnicu Vâlcea], Un model de cercetător ştiinţific, alături de marii corifei ai istoriei românilor – Ioan Scurtu; Horia DUMITRESCU, Domnul profesor Ioan Scurtu – o viață închinată Istoriei; Stoica LASCU, Profesorul Ioan Scurtu – preţios şi inconfundabil brand al Istoriografiei române contemporane; Rodica LĂZĂRESCU, „La ora confesiunilor”; Elisabeta MARIN, Domnul Prof. univ. dr. Ioan Scurtu; Vilică MUNTEANU, La aniversară, gânduri pentru domnul profesor Ioan Scurtu; Mihai NICOLAE, Profesorul Ioan Scurtu – preţuitor al tuturor arhivelor; Gheorghe NEACȘU, Omagiul reputatului prof. univ. dr. Ioan Scurtu cu prilejul aniversării frumoasei vârste de 80 de ani; Ioan OPRIȘ, Octogenarul Ioan Scurtu – istoric al profuziunilor identitare; Petre OTU, Profesorul Ioan Scurtu – personalitate remarcabilă a istoriografiei românești; Alexandru OȘCA, Profesorul Ioan Scurtu: dascăl dedicat, creator de școală, excelent conducător de instituții; Ştefan PĂUN, Profesorului Ioan Scurtu; Marcel POPA, Crâmpeie din viața de editor; Romulus RAICU, Profesor universitar doctor Ioan Scurtu. Istoricul – Profesorul – Omul; Jipa ROTARU, Mentorului nostru, profesorului Ioan Scurtu, la 80 de ani de viață; Tudor RĂȚOI, Omagiu profesorului Ioan Scurtu – fost director general al Arhivelor Naționale – la 80 de ani; Gheorghe SBÂRNĂ, Ioan Scurtu – personalitate proeminentă în spațiul științific al istoriei românilor; Ion I. SOLCANU, Istoricul Ioan Scurtu despre monarhie și istoriografia perioadei contemporane; Ion SOARE [26 octombrie 1941-5 noiembrie 2020], Întâlniri şi convorbiri cu „domnul general” Ioan Scurtu; Mircea-Dorel SUCIU,Contribuții antologice: Istoricul Ioan Scurtu în „Dosarele Istoriei”; Florian TĂNĂSESCU, Mulțumesc Domnule Profesor! Mi-ați întins o mâna salvatoare într-o cumpănă a existenței mele.  

            Partea a III-a – Despre profesorul, istoricul și Omul Ioan Scurtu (pp. 461-472), O istorie trăită (interviu luat de prof. univ. dr. Ioan Mitrea [1937-2017]) (pp. 473-486).

            Amplul volum se finalizează cu componente structurale proprii lucrărilor ştiinţifice de acest gen – Lista colaboratorilor, Index de personalități, Volume apărute în colecția „Profesioniștii noștri” la Editura Eurocarpatica, respectiv Summary.

              Nu voi insista, acum, asupra contribuţiunilor profesorilor-istoricilor şi arhiviştilor-istorici, ci doar în a releva importanţa materialului semnat de către profesorul Scurtu – o preţioasă şi de neînlocuit contribuţiune la o monografie a Arhivelor Naţionale, inclusiv a constituirii şi devenirii (în cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”) a Facultăţii de Arhivistică. Din păcate, această din urmă instituţie, de rang universitar – al cărei „naş” a fost –, cu un rol atât de important în domeniul pregătirii unui segment profesional specios, este, din octombrie trecut, pe cale de dizolvare (desfiinţare); urmare a unor hotărâri ce nu ţin seama de tradiţie şi necesitate în prezervarea – prin/şi cu profesionişti autentici, bine pregătiţi – a mărturiilor documentare ale Istoriei Naţionale, ce o reprezintă fondurile, de azi şi viitoare, din cadrul Arhivelor Naţionale. Cu multă amărăciune – de indignare nu mai poate fi vorba –, marele istoric şi apărător al valorilor patrimoniale ale României a inserat pe blogul personal (http://www.ioanscurtu.ro/facultatea-de-arhivistica), în urmă cu câteva zile, un material – o filipică, de fapt, ce se poate constitui în anexă la materialul din volumul menţionat – ce devoalează, pornind de la un document expus online, etape, oameni şi atitudini ce au dus la această regretabilă „hotărâre”: Ministerul Afacerilor Interne Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” / Nesecret / Exemplar unic / Nr. 4428186 din 14.10. 2020 /Senatul Universităţii / HOTĂRȂRE / privind aprobarea propunerii de reorganizare a studiilor de licenţă la nivelul Academiei prin desfiinţarea Facultăţii de Arhivistică, potrivit Notei-raport MAI nr. 43891 din 09.10. 2020, conform dispoziţiilor legale. /Art. 1. Se aprobă propunerea de desfiinţare a Facultăţii de Arhivistică. /Art. 2. Documentele justificative, în original, se arhivează la Rectorat. / PREŞEDINTE, Comisar şef de poliţie, Conf univ.dr. Dragoş Andrei IGNAT. / Bucureşti, 14 octombre 2020.


            ... „În legatură cu Facultatea de Arhivistică este ceva ciudat – dar specific «democraţiei noastre»: Hotărârea Senatului unei Universităţi (acesta este rangul Academiei de Poliţie) anulează un articol dintr-o lege organică, o hotărâre de guvern şi un ordin de ministru. Iar cei interesaţi, precum şi «societatea civilă» nu au nici o reacţie. Eu – constată, nu fără amărăciune dar şi fără povara neîmplinirii implicării naţional-civice şi profesionale, patriotul istoric român, venerabilul octogenar dee astăzi – mi-am facut datoria de conştiinţă”.