Simpozion la Mănăstirea Dervent, județul Constanța, dedicat loviturii de stat de la 23 august 1944
Simpozion la Mănăstirea Dervent, județul Constanța, dedicat loviturii de stat de la 23 august 1944
18 Aug, 2024 11:05
ZIUA de Constanta
1704
Marime text
Luni, 19 august 2024, de la ora 10:00, la Mănăstirea Dervent are loc evenimentul „Momentul istoric 23 august în Dobrogea”.
Organizatorii sunt Asociația Cultul Eroilor Regina Maria – filiala Constanța și Arhiepiscopia Tomisului.
Manifestarea marchează 80 de ani de la lovitura de stat din data de 23 august 1944 orchestrată de circa 30 de conspiratori cu susținerea regelui Mihai, care a constat din evenimente majore. Conducătorul Statului Mareșalul Ion Antonescu și colaboratorul principal Mihai Antonescu au fost arestați în după-amiaza zilei de 23 august 1944. La ora 22:12 minute la postul de Radio București s-a transmis documentul înregistrat de monarh " Proclamația Regelui Mihai I către Țară". Deținătorii de aparate radio au aflat că în capitala României s-a instalat un guvern de uniune națională cu misiunea de a încheia pacea cu Coaliția Națiunilor Unite, condusă de SUA, Marea Britanie și URSS.
Evenimentul a avut consecințe deosebite și in Dobrogea.
Astfel, mâine, la Mănăstirea Dervent, în cadrul simpozionului, 16 istorici din Constanța și București vor prezenta comunicări pe tema evenimentelor derulate in Dobrogea încă din seara lui 23 august 1944. Este vorba despre: Remus Macovei, Valentin Ciorbea, Constantin Gorneanu, Alin Spânu, Carmen Croitoru Atanasiu, Dragoș Sichigea, Gabriel Pătrașcu, Costin Scurtu, Laura Cornea, Lavinia Dumitrașcu, Marin Voicu, Ion Damaschin, Cristian Crăciun, Emil Corneliu Ninu, Pompiliu Golea și Petre Maravela.
Moderatorii sunt Valentin Ciorbea și Constantin Gorneanu.
Citește și:
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii