Spectacol de balet propus de Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” Constanța, de Ziua Internațională a Dansului

 
Ultimul weekend din luna aprilie este marcat la Teatrul „Oleg Danovski” din Constanța printr-un spectacol de balet, respectiv spectacol de operă.
 
Iubitorii de cultură pot vedea astăzi, de la ora 19:00, baletul „Giselle”, iar duminică, tot de la ora 19:00, pot urmări opera „Bărbierul din Sevilla”.
 
Cele două evenimente au loc în Sala Teatrului.
 
Prețul biletelor este următorul:

 

 
Potrivit descrierii de pe site-ul TNOB, „Giselle” este un balet în două acte compus de Adolphe Adam, coregrafia originală semnată de Jules Perrot și Jean Coralli, al cărui libret a fost scris de Jules-Henri Vernoy de Saint-Georges și Théophile Gautier, bazat pe ”De l’Allemagne” de Heinrich Heine și „Fantômes” din Les Orientales de Victor Hugo, premiera absolută având loc la Opera Națională din Paris pe data de 28 iunie 1841.
 
Acest spectacol survine pe 29 aprilie, dată la care este aniversată, anual, Ziua Internațională a Dansului. Aceasta a fost instituită în 1982, la inițiativa Comitetului de Dans al Institutului Internațional de Teatru (ITI) din cadrul UNESCO. În această zi este celebrat atât dansul, cât și fondatorul baletului modern, Jean-Georges Noverre, născut la 29 aprilie 1727.
 
Redăm rezumatul baletului:
 
Actul I

Decorul ne introduce într-o atmosferă romantică: la marginea pădurii străjuite de castelul ce se profilează pe culmea dealului,locuieşte într-o căsuţă Giselle cu mama ei. Apare contele Albert, însoţit de scutierul său, Wilfried; visător, apăsat de viaţa de la castel şi de o viitoare căsătorie pe care nu o doreşte, el s-a îndrăgostit de Giselle. Ca să nu-şi trădeze rangul, îşi schimbă straiele de cavaler cu altele de ţăran; degeaba scutierul care i-a ascuns hainele bogate într-o colibă, în pădure, îl sfătuieşte să fie prudent. Urmează un pas-de-deux cu Giselle, Albert convingând-o de dragostea lui. Dar pădurarul Hans, şi el îndrăgostit de Giselle, l-a urmărit şi încearcă să o prevină asupra misteriosului străin; ea însă nu-l ascultă şi, când prietenele ei se întorc de la culesul viilor, Giselle îl prezintă pe Albert drept logodnicul ei, lansându-se într-un dans avântat. În zadar mama ei o roagă să se cruţe; bolnavă de inimă fiind, nu trebuie să facă eforturi, dar exuberanţa ei nu are limite. În depărtare se aude un corn, anunţând un cortegiu de vânătoare în fruntea căruia este tatăl lui Albert care s-a retras, neobservat, în pădure ca să nu fie recunoscut şi Bathilde, logodnica lui. Giselle este impresionată de podoabele acesteia, care la rândul ei, este cucerită de prospeţimea şi gingăşia fetei şi îi dăruieşte un colan de aur. Giselle, fericită, îi face confidenţe despre dragostea şi logodna ei. Oaspeţii se opresc să se odihnească şi Contele întreabă de fiul său; scutierul porneşte în căutarea lui dar Hans, care l-a urmărit, ia din coliba unde erau ascunse, spada şi cornul său de vânătoare. Când serbarea culesului începe şi Giselle dansează cu înfocare el îi arată spada pentru a-i dovedi cine este străinul şi pentru că el nu-l ia în seamă şi dă în continuare crezare jurămintelor lui Albert, Hans sună puternic din corn. Curtenii se adună şi Giselle află de la Bathilde cine este în realitate Albert. Copleşită de durere. ea îşi smulge lanţul de la gât, mintea i se întunecă, şi printre hohote de plâns şi de râs, dansează pentru ultima oară, amintindu-şi de clipele fericite şi de jurămintele de dragoste. Inima ei fragilă se frânge şi moare. Hans şi Albert îşi dau seama că, fără să vrea, sunt vinovaţi de moartea ei. 
 
Actul II
Este noapte. În cimitirul satului, la proaspătul mormânt al Gisellei, Hans îşi plânge durerea, dar foşnete tainice şi luminiţe ce sclipesc straniu îl sperie şi fuge. Din întuneric se detaşează silueta Myrthei, Crăiasa ielelor (în original, Willis, în legendele slave ele sunt spirite ale tinerelor fete logodite, moarte înainte de căsătorie; ele ies din morminte pentru că nu şi-au satisfăcut în viaţă pasiunea pentru dans şi – asemenea ielelor noastre – atrag călătorii întârziaţi, obligându-i să danseze până îşi dau duhul). La miezul nopţii Crăiasa lor îşi cheamă supusele în jurul mormântului Gisellei; din adâncul pământului iese silueta firavă a fetei. La auzul unor paşi ielele se ascund. Este Albert, cu un buchet de crini în mână; el vine să plângă pe mormântul celei pe care a iubit-o. În faţa lui apare deodată chipul iubitei lui dragi, dar când vrea să o atingă, dispare; imaginea ei este pretutindeni, amăgindu-l. Între timp ielele îl urmăresc pe Hans, obligându-l să danseze până la epuizare. Înnebunit acesta se aruncă în lac .Apoi, cu toate rugăminţile Gisellei de a-l cruţa pe Albert, Myrtha îi porunceşte să danseze cu el. Ei se avântă într-un dans frenetic. Dragostea einestinsă îl ajută să reziste istovirii, retrăind frânturi din fericirea pierdută şi susţinându-l până la ivirea zorilor, când ielele îşi pierd puterea şi dispar. Cu inima zdrobită, Albert îşi mai ia o dată adio de la Giselle, care se topeşte în neant în timp ce el se prăbuşeşte, copleşit, pe mormântul ei.
 
Din ansamblul de soliști fac parte: Ovidiu Iancu Matei, Carla Dukai, Ioana Crețu, Bogdan Bîrsănescu, Yuria Soeta, Cătălina Iliescu, Tomonori Sekiguchi, Sakura Okamura ș.a.
 
Este prezent și Ansamblul de balet al Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”.
 

Monica și Horațiu Cherecheș se ocupă de punerea în scenă, iar Eugenia Tărășescu-Jianu de scenografie.
 
Durata baletului este aproximativ două ore, cu pauză.
 

 
Pe site-ul instituției culturale se arată că „Bărbierul din Sevilla” (în italiană „Il Barbiere di Siviglia ossia L’inutile precauzione”) este o operă bufă în trei acte, compusă de Gioachino Rossini în 1816 avându-l ca figură centrală pe Figaro. În unele situații, actul întâi și al doilea se interpretează fără pauză, și sunt luate drept primul act, iar al treilea drept al doilea act. Alte personaje la fel de importante sunt Rosina, Don Basilio, Doctorul Bartolo și Contele Almaviva. Personajele secundare sunt Bertha, Fiorello. Acțiunea se petrece în Sevilla (Spania), la jumătatea secolului al XVIII-lea. Aceasta operă a fost inspirată din nuvela lui Pierre Beaumarchais cu același nume.
 
Opera durează, cu aproximație, două ore și 40 de minute, cu pauză.
 
Iată despre ce este vorba, potrivit rezumatului:
 
Actul I
Contele Almaviva, îndrăgostit de frumoasa Rosina, pupila doctorului Bartolo,cântă o serenadă sub ferestrele iubitei sale. Chemarea sa înflăcărată rămâne însă fără răspuns. Tânăra Rosina e păzită cu strășnicie de tutorele ei care intenționează să o ia în căsătorie pentru a intra în posesia averii fetei. Melancolia contelui e risipită însă de venirea lui Figaro, bărbierul, doctorul, muzicantul și poetul, iubit de toată Sevilla. Șiretenia, vestita lui istețime, priceperea vor fi puse în slujba contelui. Iată însă că Rosina își face apariția în balcon, lăsând să-i cadă un bilet care ajunge – spre disperarea lui Bartolo – în mâinile contelui Almaviva. îngrijorat, Bartolo se grăbește să plece spre Basilio, maestrul de muzică al Rosinei, însărcinat să aranjeze nunta tinerei fete cu bătrânul ei tutore. în mintea lui Figaro se naște un plan. Profitând de sosirea unui regiment în oraș, contele va îmbrăca haina militară și astfel travestit va merge la locuința lui Bartolo, cerând să fie încartiruit. Contele își va putea întâlni în sfârșit iubita.
Zăvorâtă în casă, Rosina scrie câteva rânduri pe care intenționează să le trimită, prin Figaro, iubitului ei Lindoro, căci acesta este numele sub care Almaviva i s-a prezentat. Figaro sosește, dar se ascunde auzind vocea lui Bartolo, care însoțit de Basilio se întoarce acasă. Don Basilio îl anunță pe prietenul său de sosirea contelui Almaviva în oraș și-l sfătuiește să scape de el folosind arma calomniei. întorcându-se, Figaro obține pentru stăpânul său scrisoarea Rosinei, asigurând-o totodată pe tânăra fată de sentimentele înflăcărate ale lui Lindoro. Observând lipsa unei coli de hârtie, precum și pata de cerneală de pe degetul Rosinei, Bartolo îi reproșează îndrăzneala de a fi scris o scrisoare fără știrea lui. Pe scară se aude un vacarm îngrozitor. îmbrăcat într-o haină militară, prefăcându-se beat, Almaviva cere să fie găzduit în casa doctorului. Cearta ce izbucnește între el și Bartolo, care face tot posibilul să-l alunge, se transformă într-un adevărat scandal, în urma căruia Almaviva e gata să fie arestat de gărzile care și-au făcut apariția atrase de zgomot. Dezvăluindu-i ofițerului gărzii adevăratul său nume, Almaviva e lăsat să plece.
 
Actul II
Sfătuit de Figaro, Almaviva face o nouă încercare de a-și vedea iubita. Sub numele Alonso, el se prezintă lui Bartolo ca trimis al lui Basilio care, fiind chipurile bolnav, l-a desemnat să-l înlocuiască la lecția de muzică. Bănuitor, Bartolo cere să asiste la lecție, dar pentru a le da celor doi îndrăgostiți prilejul de a fi singuri, Figaro îl îndepărtează sub motivul că trebuie să-l bărbierească. Totul e compromis de apariția lui Basilio; o pungă cu aur strecurată de Almaviva îi câștigă însă tăcerea. Dându-și seama că e înșelat, Bartolo îl dă afară pe conte și pe istețul bărbier, trimițându-l în grabă pe Basilio după notarul care trebuie să încheie fără nici o întârziere căsătoria lui cu Rosina. Intențiile bătrânului nu sunt pe placul Berthei, guvernanta Rosinei, care își exprimă dezaprobarea. Bătrânul doctor caută apoi să-și convingă pupila că Figaro și Lindoro nu urmăresc altceva decât să o răpească pentru contele Almaviva. Crezându-se înșelată, Rosina îi mărturisește că era gata să fugă la miezul nopții ajutată, bineînțeles, de Figaro și de cel pe care-l credea îndrăgostit de ea. Fără a mai pierde nici o clipă, Bartolo pleacă să aducă gărzile pentru a-i surprinde și aresta pe cei doi cutezători. Cu ajutorul unei scări, Contele și Figaro pătrund în casă. Rosina îl copleșește însă cu reproșuri amare pe cel despre care crede că a trădat-o, dar află cu surprindere că Lindoro – care o iubește cu pasiune – este una și aceeiași persoană cu contele Almaviva. întorcându-se cu notarul, Basilio acceptă în schimbul unui inel prețios să fie martor la căsătoria Rosinei cu Contele Almaviva. Doctorului Bartolo, care sosește prea târziu, nu-i rămâne decât să se consoleze cu gândul că Almaviva a renunțat la zestrea Rosinei.
 
Soliștii sunt: Daniel Pop, Cristina Maria Oltean, Mihai Irimia, Orest Pâslariu, Daniel Pascariu, Gabriela Dobre și Cristian Caragea (debut).
 
Tiberiu Soare asigură conducerea muzicală, iar Adrian Stanache este maestrul de cor.
 
La punerea pe scenă a operei mai contribuie Ștefan Munteanu (regia artistică) și Eugenia Tărășescu Jianu (scenografie).
 
Citește și:
Ce surprize a pregătit Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski" pentru iubitorii de cultură