Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:03 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Spectacole 2023 Teatrul Danovski Primele spectacole ale anului 2023 la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” Constanța. Ce poate vedea publicul

ro

31 Dec, 2022 16:25 1889 Marime text
  • Pentru luna ianuarie 2023 sunt programate cinci spectacole
  • Primul spectacol se va juca pe 13 ianuarie, iar ultimul va avea loc pe 29


De la „Crăiasa Zăpezii” la „Elixirul Dragostei”, spectatorii au aflat ce evenimente vor avea loc în prima lună din noul an pe scena Teatrului „Oleg Danovski”.
Pe agenda instituției teatrale se află cinci spectacole.
Vineri, 13 ianuarie, se dă startul sezonului de reprezentații din 2023.
De la ora 18:30, în Sala Teatrului, va avea loc „Concert de An Nou”. Pe scenă, pe lângă orchestra teatrului și soliștii Laura Eftimie, Doru Iftene și Daniel Pop, va urca și dirijorul italian Romolo Gessi.
Durata concertului este de aproape o oră și 30 de minute, fără pauză.
Duminică, 15 ianuarie, de la ora 18:30, în aceeași sală, va avea loc concertul și spectacolul de balet „Un Centenar de Muzică Românească”.
Acesta va dura aproximativ două ore, fiind inclusă și o pauză.
Din distribuție fac parte:
  • Soliștii - Laura Eftimie, Elena Rotari, Stela Sîrbu, Silvia Simionescu, Ionela Duma, Mihaela Ionescu, Lucia Mihalache, Răzvan Săraru, Doru Iftene, Marius Eftimie, Cristian Caragea
  • Pianiști - Andrada Șefan, Natalia Gribinic
  • Orchestra de Cameră a Teatrului „Oleg Danovski”
  • Solist și conducere muzicală - Sebastian Tegzeșiu
Din trupa de soliști ai spectacolului de balet fac parte: Cătălina Iliescu, Adrian Mihaiu, Bogdan Bîrsănescu, Tomonori Sekiguchi, Ami Inoue, Carlos Alvarado, Oana Dincă, Hana Okudaira, Iguacel Sanchez, Mayura Takase, Alexandros Karampatzakis, Keito Shimonura, Reita Myiashita, Yuria Soeta, Daia Kashiwaba, Mihai Pâslaru.
Pe scenă va urca și Ansamblul de Balet al Teatrului „Oleg Danovski”.
Următorul week-end, pe 21 ianuarie, este programată opera „Elixirul Dragostei” de Gaetano Donizetti.
„Elixirul dragostei (în italiană L’elisir d’amore) este o operă în 2 acte, pe un libret de Felice Romani, muzica de Gaetano Donizetti. Premiera mondială a operei a avut loc la Milano, la „Teatro Cannobiana”, în ziua de 2 mai 1832”, se arată în descrierea spectacolului de pe site-ul TNOB.
Piesa va începe la 18:30, în Sala Teatrului. Pe scenă vor fi prezenți: Ognian Draganov (regia artistică), Cătălin I. Arbore (scenografia), Fănică Lupu – Liești (coregrafia), Sebastian Pascale (conducere muzicală), Laura Eftimie, Mădălin Băldău, Cristian Caragea, Daniel Pop, Mihaela Ionescu (soliști) și Adrian Stanache (maestru cor).
Va dura aproximativ două ore și 15 minute, cu pauză.

Duminică, 22 ianuarie, de la ora 18:30, în Sala Teatrului, spectatorii pot urmări musical-ul „My Fair Lady”, ai cărui autori sunt Alan Jay Lerner și Frederick Loewe.
Este o adaptare după piesa lui George Bernard Shaw și a filmului lui Gabriel Pascal „PYGMALION”. Regizorul producției originale este Moss Hart.
La acest eveniment va fi o numeroasă trupă de soliști compusă din: Lucia Mihalache, Ștefan Popov, Lică Gherghilescu, Constantin Acsinte, Gabriela Dobre, Mădălin Băldău, Anca Dorneanu, Raluca Dărăban, Silviu Vizan, Diana Gavrilescu, Aurelian Ghițoi, Adrian Clinciu, Octavian Minea, Silvia Simionescu (asistent regie), Mircea Găvan, Marian Irimia, Adrian Pîrlea, Anișoara Botezatu, Iulian Bratu, Veronica Răceală, Alexandros Karampatsakis, Luminița Cristea, Iulia Stănei, Georgiana Medeleanu, Ștefan Lepădatu, Ana Maria Mladenovici și Marius Turtoi.
Adrian Stanache este maestrul de cor și se va ocupa de conducerea muzicală. De asemenea, Alice Barb este responsabilă de regie artistică, light design și scenariu, Adriana Grand de scenografie, Mihail Mîndruțiu de coregrafie.
„My Fair Lady” va dura aproape trei ore și 15 minute, cu două pauze incluse.
Ultimul spectacol va fi baletul „Crăiasa Zăpezii”, de pe 29 ianuarie. De la ora 18:30, vor păși pe scena sălii Teatrului soliștii: Cătălina Iliescu, Adrian Mihaiu, Ami Inoue, Tomonori Sekuguchi, Bogdan Bîrsănescu, Carlos Alvarado, Alexandros Karampatsakis, Yuria Soeta, Hana Okudaira și Ansamblul de Balet al Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”.
Horațiu Cherecheș se ocupă de regie, coregrafie și colajul muzical, Natalia Kornilova este responsabilă de scenografie, Gelu Râpă de regia tehnică, iar Monica Cherecheș este asistent coregraf.
„Premiera spectacolului de balet ”Crăiasa Zăpezii” a avut loc la Teatrul Național de Operă și Balet ”Oleg Danovski” pe 25 iunie 2016”, specifică TNOB.
Durata baletului este de două ore, cu pauză.



Citește și:

Retrospectiva spectacolelor din 2022 ale Teatrului de Stat și Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii