Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
09:05 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Succesul unei premiere naționale așteptate. Baletul „Frumoasa și Bestia“, ovaționat zeci de minute (galerie foto)

ro

12 Jun, 2018 00:00 4049 Marime text
Ca orice poveste care începe cu „A fost odată...“, pentru că așa i-a fost consacrat genul, la fel putem începe a scrie și despre premiera națională, îndrăzneață, a soților Cherecheș, Monica și Horațiu, care împreună cu Natalia Kornilova, un scenograf de mare rafinament, au cutezat să redea în pași de balet basmul „Frumoasa și Bestia“ prea bine cunoscut, deopotrivă, de adulți și copii.
 
O premieră așteptată, ca dovadă că duminică, 10 iunie, în sala arhiplină a Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”, au luat loc de la cei mai mici spectatori până la seniorii admiratori ai genului.
 
Am asistat împreună la mai bine de două ore de balet clasic în formă pură, structurat în două acte (poate cu prea multe tablouri în actul I), fascinați de un decor viu, de costume migălos croite, dar mai ales de virtuozitatea unor balerini care fac cinste companiei de la Constanța. Chiar și cei care vin din îndepărtata Japonie, cum este cazul celor doi „acrobați“ Shigeyuki Kondo (Gavroche) și Keito Shimomura (Brujon), aplaudați după fiecare apariție.
 
Evident, seara cea mare a fost pentru mlădioasa Irina Ganea Mihaiu (Frumoasa) care parcă plutea în brațele puternice ale Bestiei, un Bogdan Bîrsănescu în mare formă. De asemenea, Mizuki Kubota a reușit să redea un Trandafir plin de sensibilitate, foarte interesant structurat ca rol. Cum la fel de interesantă ni s-a părut subtila trecere de la Prinț la Bestie și viceversa, încă o dovadă a unei viziuni coregrafice excepționale.
 
Dar spunem că a fost seara Irinei pentru că pe 10 iunie a fost și ziua ei de naștere, motiv pentru care, printre ovațiile și uralele de final, care nu au contenit zeci de minute, spectatorii i-au cântat în cor „Mulți ani trăiască!“.
Constănțenii au plecat fericiți de a fi trăit o seară magică, rod al unor eforturi inimaginabile de a reda prin balet bucuria de a dărui emoție în stare pură.
 

Ascensiunea unui coregraf vizionar

 
Evident că toate acestea nu ar fi fost posibile dacă nu exista un vizionar precum maestrul Horațiu Cherecheș, cel care, după trei ani petrecuți în școala franceză de balet, la începutul anilor 90, mărturisea, zilele acestea, că acolo a înțeles ce înseamnă dansul contemporan, neoclasic sau baletul clasic.
 
De altfel, special pentru acesta din urmă s-a întors în România, în 1992. „Au fost trei ani destul de grei, dar importanți, pentru că imediat după Revoluție am descoperit altă formă de dans, care la vremea respectivă nu era foarte apreciată în România, și aici mă refer la dansul contemporan sau neoclasic. M-am întors la Constanța pentru că, la vremea aceea, cea mai bună trupă era a maestrului Danovski. Iar ceea ce facem noi acum este să ducem mai departe tradiția maestrului, de a pune în scenă mereu și mereu balete de factură clasică, povești care să ajungă nu numai ca poveste la sufletul spectatorului, dar și ca emoție, tehnică, sudoare, transpirație, muncă...“.
 

Întrebat cum a ajuns la această distribuție, maestrul declara: „Îmi este foarte ușor să stabilesc o distribuție, pentru că îi cunosc foarte bine pe cei cu care lucrez. În general, la absolut toate coregrafiile pe care le-am făcut până acum, totdeauna am lucrat pe calitățile balerinului din fața mea. Niciodată nu mi-am făcut o coregrafie de-acasă. O poveste pot face de-acasă, știam ce transmit spectatorului, dar niciodată nu am făcut o coregrafie pe mine, ca să fie copiată mai apoi de altcineva. Pentru că atât calitățile interpretative, cât și posibilitățile tehnice ale dansatorului trebuie să le ai acolo, în fața ta, și să le modelezi. De aceea nicio coregrafie de-a mea nu a fost montată premeditat. Toate coregrafiile au fost montate pe persoana, pe balerinul sau balerina care se află în fața mea. Pentru că primordial este să scot în evidență calitățile dansatorului și astfel se vede și partea de coregrafie“.
 
Cât despre colaborarea cu scenografa Natalia Kornilova, consideră că se completează în chip fericit. „Prima dată am avut câteva divergențe din punct de vedere cromatic, pentru că spectacolul de balet în special trebuie să aibă o cromatică aparte, care să nu atragă foarte, foarte tare atenția spectatorului de la acțiunea coregrafică. Deci paleta de culoare trebuie să se îmbine foarte bine, să nu fie un amalgam de culori, care la un moment dat să deranjeze spectatorul. Din punctul meu de vedere, la ora actuală, Natalia este cel mai bun scenograf de balet care a lucrat vreodată în România“.
 

Tuturor constănțenilor care și-au dorit să ia parte la premiera națională de duminică și nu au reușit le facem cunoscut că spectacolul „Frumoasa și Bestia“ va fi reluat vineri, 15 iunie, de la ora 19.

Sursa foto: Corina RADU
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii