Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” Constanța Trei opere de anvergură internațională, printre spectacolele lunii iunie

 
Vara se apropie cu pași repezi, iar Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danosvski” Constanța a anunțat programul spectacolelor pentru luna iunie.
 
Colectivul instituției de cultură va oferi publicului de la malul mării și nu numai cinci evenimente scenice.
 
Concret, pe 8 iunie 2024, de la ora 19:00, în Sala Teatrului se va juca opera „Tosca”. Aceeași operă va fi pusă în scenă și pe 29 iunie, în aceeași sală și de la aceeași oră.
 
Redăm mai jos programul restului spectacolelor:

 
Despre „Tosca”
 
„Tosca” este o operă în 3 acte de Giacomo Puccini, al cărei libret a fost scris de Luigi Illica și Giuseppe Giacosa, după piesa de teatru La Tosca din anul 1887 a dramaturgului Victorien Sardou. Premiera operei a avut loc pe 14 ianuarie 1900, la „Teatro Costanzi” din Roma.
 
Durata este două ore și 40 de minute cu aproximație, cu două pauze.
 
Soliștii distribuiți sunt: Nicoleta Ardelean, Răzvan Săraru, Daniel Pop, Crisitan Caragea, Orest Pîslariu (București), Adrian Clinciu, Iulian Bratu, Adrian Pîrlea și Mihaela Ionescu. Ei sunt acompaniați de Orchestra și Corul Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”.

 
Pentru reprezentația din 8 iunie 2024 a operei, conducerea muzicală este asigurată de Tiberiu Dragoș Oprea, iar pe 29 iunie, în acest post va fi Guy – Bernard Davis, din Franța.
 
La montarea operei au contribuit și: Ștefan Vlad Grosu – Munteanu (regia și scenografia), Șerban Jianu (costume) și Isa Aidin (asistent scenografie / decor).
 
Iată rezumatul actelor:
Actul I
 
Cesare Angelotti, fostul Consul al Republicii Romane, evadat din închisoarea „Sant’Angello”, se ascunde în biserica „Sant’Andrea della Valle” din Roma. Aici, pictorul Mario Cavaradossi lucrează la o frescă reprezentând-o pe Maria Magdalena. Sacristanul este surprins de asemănarea dintre imaginea pictată și o fizionomie pe care o văzuse de curând. Când pictorul ramâne singur, Angelotti iese din ascunzătoare și recunoscând în Cavaradossi pe vechiul său prieten, îi cere sprijinul. Pictorul promite că-l va ajuta să fugă. Se aude vocea Floriei Tosca, iubita lui Mario, și Angelotti este nevoit din nou să se retragă. Cu toate iscodirile acesteia, Mario nu-și tradează prietenul. Floria recunoaște asemănarea picturii cu Marchiza Attavanti și îsi manifestă gelozia. Mario o calmează și ea pleacă după ce îl invită la concertul de la palat. Pictorul pleacă împreună cu Angelotti. În timp ce ei se îndreaptă spre o ascunzătoare mai sigură, sosește baronul Scarpia, șeful poliției, în căutarea evadatului. Scarpia găsește un evantai în capela familiei Attavanti și, înainte de a asista la „Te Deum”-ul care celebrează înfrângerea lui Napoleon, strecoară în sufletul Floriei Tosca banuiala ca a fost mințită.

 
Actul II
 
Scarpia așteaptă cu nerăbdare întoarcerea agenților sai. Prin fereastra apartamentului aude muzica serbării de la Palatul Farnese. Spoletta îi raportează că, deși au urmarit-o pe Tosca și au perchiziționat vila lui Cavaradossi, agenții de poliție nu au reușit să-l gasească pe Angelotti; de aceea l-au arestat pe Cavaradossi. Cu toate torturile la care este supus, Mario nu furnizează nici un amănunt. Tosca refuză și ea să răspundă întrebărilor lui Scarpia dar, auzind chinurile iubitului ei, cedează și dezvăluie locul unde s-a ascuns Angelotti. Este anunțată vestea victoriei lui Napoleon la Marengo. Scarpia ordonă încarcerarea lui Cavaradossi, care urmează să fie executat în zorii zilei pentru trădare. În zadar Tosca se roagă; Scarpia nu-l va ierta pe Mario decât în schimbul favorurilor ei. Tosca acceptă dupa ce obține o execuție simulată pentru iubitul ei și un permis de părăsire a Romei. În momentul în care Scarpia vrea s-o îmbrățișeze, Tosca îl ucide.
 
Actul III
 
În zorii zilei, pe o terasă a castelului „Sant’Angello”, Mario își așteaptă execuția. Cu emoție, într-o ultimă scrisoare, evocă chipul iubitei sale. Aceasta sosește fericită că i-a obținut iertarea, după o execuție simulată. Vestea morții lui Scarpia îl face pe Mario să pășească fără teamă în fața plutonului de execuție, cu gândul că va putea pleca împreună cu persoana iubită. Plutonul îl ucide însa pe Mario, iar Tosca, disperată, se aruncă de pe platforma castelului, în abis.
 
Despre „Turandot”
 
”Turandot” este o operă în 3 acte compusă de Giacomo Puccini, pe un libret de Giuseppe Adami și Renato Simoni, după o piesă de Friedrich Schiller, bazată pe un basm persan inclus în colecția lui Carlo Gozzi „1001 de zile” (secolul al XVIII-lea). Partitura, pe care Puccini a lăsat-o neterminată, a fost finalizată de Franco Alfano. Premiera mondială a avut loc la 25 aprilie 1926 la Teatro alla Scala din Milano, sub bagheta lui Arturo Toscanini. În timpul concertului inaugural, la un moment dat, dirijorul s-a întrerupt la locul până unde compusese Puccini și a spus: „în acest moment, maestrul a pus jos pana”. După un moment de tăcere în sală, de la balcon s-a auzit: „Viva Puccini!” urmat de ovațiile publicului.
 
„Turandot” durează aproximativ două ore și 30 de minute, cu două pauze.
 
Soliștii sunt: Răzvan Săraru, Akiko Hayakawa (Japonia), Veronica Răceală, Mihai Teodoru, Marius Turtoi, Cristian Caragea, Marius Eftimie, Doru Iftene, Mădălin Băldău și Ionuț Neagu. Ei sunt acompaniați de Orchestra și Corul Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”.
 
Koichi Inoue din Japonia asigură conducerea muzicală, iar Adrian Stanache este maestru cor.
 
Alice Barb se ocupă de regia artistică și de light design, iar Adriana Grand este scenografa.
 
Redăm rezumatul spectacolului:
Actul I
 
Un mandarin de la curtea împăratului Altoum anunţă că fiica acestuia, principesa Turandot, se va căsători cu pretendentul de sânge regesc care va izbuti să dezlege cele trei enigme puse de ea. Ultimul dintre temerarii care, cuceriţi de neasemuita frumuseţe a principesei, îşi încercase norocul, prinţul Persiei, urma să fie decapitat asemeni tuturor celorlalţi tineri veniţi până acum. Mulţimea adunată la porţile palatului aşteaptă pedepsirea îndrăzneţului. Oamenii strânşi în grupuri sunt împrăştiaţi cu brutalitate de garda imperială care încearcă să facă loc cortegiului ce urma să-l ducă la locul execuţiei pe prinţul persan. În învălmăşeala care se produce, un bătrân este trântit la pământ, iar micuţa sclavă care îl însoţeşte strigă după ajutor pentru a-şi salva stăpânul. Un tânăr se desprinde din mulţime şi aleargă spre bătrânul prăbuşit; surpriza şi uimirea se citesc pe feţele celor trei: sub hainele sărăcăcioase se ascundea bătrânul Timur, regele detronat al Tartariei, tatăl tânărului prinţ Calaff ce se afla acum în faţa lui! Soarta despărţise de multă vreme pe tată de fiu şi această regăsire neaşteptată le aduce pentru moment fericire, lor şi tinerei sclave Liu. Impresionat de credinţa şi devotamentul plăpândei fete, Calaff o întreabă ce a determinat-o să-şi urmeze stăpânul în surghiun. Răspunsul ei răsună simplu şi impresionant: făcea acest lucru pentru că într-o zi, de mult, tânărul prinţ îi dăruise un zâmbet.
Apariţia de o clipă a lui Turandot în lumina lunii are efectul unei vrăji atotbiruitoare care robeşte pentru totdeauna inima lui Calaff. Îndrăgostit fulgerător de cruda şi frumoasa principesă, el aleargă fascinat spre porţile palatului, pentru a încerca la rândul său să dezlege enigmele. Este înconjurat de trei măscărici – miniştri în acelaşi timp – Ping, Pang, Pong, care încearcă să-l oprească pentru ai cruţa viaţa. Bătrânul Timur încearcă şi el să-l facă să renunţe, asemeni sclavei Liu care i se alătură. Cuvintele ei îl înduioşează pe Calaff, dar nu reuşesc să-i schimbe hotărârea.
 
Actul II
 
Într-o atmosferă senină, Ping, Pang, Pong îşi amintesc de liniştea şi pitorescul căsuţelor lor, a locurilor natale cărora le duc dorul şi care reprezintă bucuria vieţii lor. În amfiteatrul impunător al palatului, demnitarii curţii aşteaptă începerea teribilului examen la care avea să participe necunoscutul străin ce nu se lăsase impresionat nici de victimele de până acum ale principesei, nici de rugăminţile părinteşti. Un vechi imn precede apariţia lui Turandot, frumoasă şi cu privirea rece a idolilor neîndurători.
Ea explică tuturor de ce sunt sortiţi morţii tinerii care nu reuşesc să-i dezlege tainele; răzbuna în felul acesta o străbunică din neamul său, pe frumoasa Lu-Ling, care fusese dezonorată în propriul ei palat. Confruntarea dintre principesă şi Calaff este aşteptată cu teamă şi curiozitate. Sigură pe sine şi dornică să-l intimideze pe temerarul necunoscut, Turandot îi aminteşte: „Enigmele sunt trei, moartea e una”. Calaff îi răspunde încrezător: „Enigmele sunt trei, una este viaţa”. Prima întrebare capătă răspunsul: fantoma care se naşte în fiecare noapte şi moare în fiecare dimineaţă este Speranţa. Asistenţa comentează uimită. Curând se aude răspunsul şi la a doua întrebare: Sângele este acela care clocoteşte, fierbinte ca o febră, sau este rece ca gheaţa. Şi ultima enigmă este dezlegată: îngheţul care înfierbântă este ea – principesa Turandot.
Mulţimea se dezlănţuie într-o cascadă de voci eliberate de sub teroarea neîntreruptelor crime. Dar principesa încearcă să se elibereze de legământul făcut şi-i cere împăratului să o salveze, să nu o dea unui necunoscut. Dorind să o cucerească din dragoste, Calaff îi acordă o şansă: dacă până în zorii zilei Turandot va reuşii să-i afle numele, el consimte să aibă aceeaşi soartă cu a tinerilor veniţi până atunci; de nu – va deveni soţia lui.
 
Actul III
 
Este noapte, dar în cetate nimeni nu doarme din porunca lui Turandot, care a hotărât să se afle cu orice preţ numele străinului ce o învinsese. Plin de speranţă, Calaff aşteaptă ivirea zorilor care îi vor aduce victoria deplină. Dar zorile întârzie şi până atunci oamenii principesei supun unui interogatoriu chinuitor pe bătrânul Timur şi pe micuţa sclavă Liu, despre care aflaseră că ştiu numele străinului. Torturată sub ochii îngroziţi ai oamenilor, Liu păstrează cu sfinţenie taina de care atârnă viaţa omului iubit. Tăcerea ei nu poate fi înţeleasă încă de „principesa de gheaţă”, dar, înainte de a-şi curma viaţa, Liu îi prezice că la ivirea zorilor va fi învinsă de aceeaşi forţă care copleşeşte inima ei. Cu un pumnal smuls de la un oştean, mica sclavă pune capăt chinurilor pe care nu le mai putea îndura şi viaţa ei se stinge ca o ofrandă imaculată pe altarul iubirii.
Finalul operei aduce lumină pentru toţi acei care o aşteptau cu înfrigurare. Calaff topeşte într-o îmbrăţişare inima de gheaţă a frumoasei Turandot, în ochii căreia apar primele lacrimi omeneşti. Glasurile lor se unesc cu ale mulţimii într-un şuvoi luminos, ca o torţă a biruinţei asupra răului.
 
Despre „My Fair Lady”
 
Musical-ul reprezintă o adaptare după pisa lui George Bernard Shaw și filmul lui Gabriel Pascal „Pygmalion”.
 
Iată libretul spectacolului:
 
Timp ploios. După terminarea unui spectacol la Opera Covent Garden din Londra, mulţimea de spectatori, ferindu-se de ploaie, aşteaptă taxiurile. Printre ei, profesorul Henry Higgins, venit să studieze felul de a vorbi al locuitorilor metropolei. Are surpriza de al cunoaşte pe renumitul colonel Pickering, specialist în dialecte indiene, venit la Londra pentru a-l întâlni pe Higgins, autorul unui alfabet universal. La rândul său, Higgins îi mărturiseşte că tocmai vroia să plece în India pentru al întâlni.
Într-un colţ, o tânără florăreasă vorbeşte, scoţând nişte răgete înfiorătoare. Cazul îl interesează pe Higgins, care notează toate inflexiunile vocii fetei. Îl enervează felul în care este stâlcită limba engleză şi face pariu cu colonelul că dacă va lucra şase luni cu ea, va putea face din această tânără florăreasă incultă o lady. Dorind să scape de condiţiile mizere în care se zbătea, Eliza Doolittle primeşte ca, chiar de a doua zi, să înceapă exerciţiile de educare şi vorbire sub supravegherea profesorului Higgins. Venind la el acasă, unde este găzduit şi Pickering, Eliza îşi leapădă costumul murdar de florăreasă şi îmbracă haine curate, cumpărate de profesor.
Nici nu începe bine lecţia, că şi apare tatăl fetei, gunoierul Alfred Doolittle, pentru a stoarce ceva de la profesor.
Depunând o muncă epuizantă, Eliza face progrese vizibile în însuşirea vorbiri corecte a limbii materne. Profesorul, împreună cu Pickering, o scoate în lume, la Ascot, unde are loc o cursă de cai. Eliza face o serie de gafe, spre amuzamentul celor de faţă – lume din aristrocraţia engleză. Munca reâncepe, şi, în curând, la balul care participă însăşi regina, Eliza înregistreză un succes formidabil, toată asistenţa socotind-o o lady din lumea mare, nicidecum o simplă şi mizeră florăreasă.
Abia de acum încolo încep complicaţiile. Higgins a câştigat pariul, dar nu şi sufletul tinerei fete. Îngrozită că în curând se va termina cu şederea ei la Higgins şi va trebui să-şi reia  vechea ocupaţie, Eliza nu întrevede nimic pentru viitorul ei. La rândul lui, profesorul, care se obişnuise cu Eliza, acceptă cu greu ideea despărţiri de tânăra lui elevă. Furia lui Higgins izbucneşte atunci când Eliza îi spune că se va căsători cu tânărul Freddy, pe care l-a cunoscut la Ascot.
Şi opereta se încheie fără happy-end, nedecis, fapt ce sporeşte şi mai mult tensiunea dramatică.
My Fair Lady reprezintă o adevărată cotitură în creaţia contemporană de operetă. Având la bază un libret construit pe un valoros text al literaturii dramatice – Pygmalion de Bernard Shaw – şi o muzică deosebit de inspirată, lucrarea a cunoscut un succes nemaiântâlnit, fiind preluată în repertoriul majorităţii teatrelor din lumea întreagă. A stabilit recordul spectacolelor de „musical” – (2717 reprezentări, iar la Londra, 2281). În 1964 a fost realizat un film (cu Rex Harrison, Audrey Hepburn, Wilfred Hyde-Withe etc.), distins cu opt premii ale Academiei (Oscar).
Marele merit al lui Loewe este acela de a fi ştiut să facă sinteza dintre dramaturgia piesei lui Shaw – care în operetă a rămas aproape neschimbată – cu specificul muzicii şi spectacolului american, prin care străbate, clar şi sentenţios, lirismul poetic vienez, însuşit de compozitor – prin naştere şi educaţie – în familie şi în şcoală.
Pe parcursul comediei „Pygmalion”, Shaw nu şi-a îngăduit nici un moment de mărturisiri sentimentale, de dragoste, de îmbrăţişări sau impulsuri senzuale. Dimpotrivă, s-a ferit cu cea mai mare străjnicie de ele. Şi în operetă Loewe şi Lerner, libretistul, au respectat cu stricteţe linia imprimată de Shaw, fapt  care le-a reuşit de minune, opereta înscriindu-se în orbita unei noi structuri dramaturgice şi muzicale a genului. Numerele muzicale sunt destul de variate – arii, cuplete, duete, triouri, coruri, scene de ansamblu, dansuri, mişcare, etc. – toate însă construite, melodic şi ritmic, pe formule de muzică de dans modernă.
Se vorbeşte, se cântă, se mişcă în scenă dansându-se. Aproape toate numerele muzicale sunt dansante, compozitorul reuşind să redea, prin dans şi muzică, lumea personajelor lui Shaw – sincere, ironice, spirituale şi paradoxale.
 
Distribuția este formată din:

 
De asemenea, va fi prezentă și Orchestra, Corul și Baletul Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”.
 
Musical-ul „My Fair Lady” are o durată de trei ore și 15 minute, cu două pauze.
 
Despre Seară lirică
 
Recitalul durează aproximativ o oră, fără pauză și îi are ca soliști pe Nicoleta Ardelean, Georgiana Costea – Glugă și Răzvan Săraru.
 
La pian este Natalia Gribinic. Prezentatoul este Enache Tușa.
 
Recitalul cuprinde lucrări din creația compozitorilor: A. Ponchielli, P. Mascagni și G. Puccini.
 
Despre „Madama Butterfly”
 
„Madama Butterfly” este o operă compusă de Giacomo Puccini pe un libret de Luigi Illica și Giuseppe Giacosa (bazat pe o povestire de John Luther Long și o piesă de David Belasco). Premiera operei a avut loc la Brescia, pe data de 28 mai 1904. Acţiunea are loc la începutul secolului al XX-lea în Japonia, lângă portul Nagasaki.  
 
Iată rezumatul celor trei acte:
Actul I
 
La Nagasaki, într-o casă de pe colină se serbează căsătoria japonezei Cio-Cio-San (Madama Butterfly) cu ofiţerul american Pinkerton. Consulul Sharpless îi atrage atenţia că tânăra mireasă ia în serios ceea ce pentru Pinkerton este doar amuzament. Într-adevăr, atunci când rudele o repudiază pentru această căsătorie, tânăra găseşte în iubirea lui Pinkerton o consolare care nu seamănă a simplă joacă.
 
Actul II
 
Au trecut trei ani de aşteptare, dar Butterfly tot mai speră că Pinkerton se va întoarce, crescându-şi fiul şi refuzând orice propunere de a se recăsători. Ea are încredere în jurământul de dragoste şi nu înţelege sfaturile Consulului, care are misiunea de a-i anunţa întoarcerea lui Pinkerton, recăsătorit, pentru a-şi lua doar fiul. La auzul semnalului intrării navei în port, Butterfly se pregăteşte să-şi primească soţul.
 
Actul III
 
După o noapte de veghe, Butterfly a adormit în zori. Pinkerton soseşte împreună cu Consulul şi Kate, soţia sa americană, şi îi spune cameristei Suzuki scopul vizitei lor. În faţa evidenţei, Suzuki îşi dă seama că sfârşitul tinerei stăpâne a sosit. Butterfly suportă vestea cu mult curaj, dar cere ca Pinkerton să vină să-şi ia copilul. În timp ce micuţul aşteaptă cu steguleţul american în mână, Butterfly se sinucide, auzindu-şi pentru ultima oară numele strigat de Pinkerton, care urcă în goană colina.
 
În distribuția operei se află:

 
Va fi alături de soliști și Orchestra și Corul Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”.
 
Citește și:
Spectacolul „Don Giovanni” de Mozart, la Teatrul Național de Operă și Balet Oleg Danovski Constanța