Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:17 19 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Trei ani fără Dumitru Lupu. Cine a anunțat moartea maestrului. Înmormântat cu onoruri militare (galerie foto)

ro

22 Jul, 2020 06:32 4338 Marime text
  • Născut la Giurgiu, la 25 mai 1952, Dumitru Lupu a urmat cursurile Liceului de muzică din Piteşti, apoi pe cele ale Conservatorului Ciprian Porumbescu. 

”S-a stins din viață un prieten adevărat, un om deosebit! Nu pot să cred! De ce maestre? De ce? Dumitru Lupu vei fi mereu în inima mea! Să-ți fie somnul lin și îngerii aproape!”

Vă mai amintiți? Acesta a fost mesajul postat pe pagina sa de Facebook, în dimineața de 22 iulie 2017, de Daniela Daniela Vitcu, decanul Facultății de Arte a Universității „Ovidius”.

Avea 65 de ani și multe visuri. Unul dintre ele se referea la punerea în scenă a lucrării sale „Adio, Chiustenge“, premiată, anul acesta, de Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România.

Născut în Giurgiu, la 25 mai 1952, Dumitru Lupu a urmat cursurile Liceului de muzică din Piteşti, apoi pe cele ale Conservatorului Ciprian Porumbescu, secţia canto-operă. De-a lungul anilor, a fost dirijor la Teatrul Alexandru Davilla din Piteşti, apoi a poposit la Teatrul Fantasio din Constanţa.
 
Este autorul a sute de cântece aflate în fonoteca radio-difuziunii române, a participat și a realizat sute de emisiuni TV, este autorul muzicii a numeroase spectacole și filme de lungmetraj pentru copii.

Era căsătorit cu interpreta de muzică ușoară Ileana Șipoteanu și are o fiică, Dumitrana Teodora.
 
Ca un făcut, în dimineața zilei în care a murit, Dumitru Lupu și fiica sa vroiau, ca de dimineață să meargă, să cumpere flori și tort pentru aniversarea Ilenei Șipoteanu.
 

Condus pe ultimul drum de prieteni, colegi și mulți care au auzit de el
 
Printre cei care au mers să-i aducă un ultim omagiu s-au aflat compozitorul Viorel Gavrilă, din partea Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România și a Asociației Drepturilor de Autor, actorul Alexandru Arșinel, textierul Carmen Aldea-Vlad, interpretul de muzică ușoară Daniel Iordăchioaie. Alături de ei s-au aflat colegi de la Facultatea de Arte, printre care și decanul, prof. univ. dr. Daniela Vitcu, foarte mulți foști studenți, oameni de cultură, precum: soții Monica și Horațiu Cherecheș, soprana Nicoleta Ardelean, coregrafii Stela Cocârlea și Călin Hanțiu, actorii Dan Cojocaru și Andrei Cantaragiu, dar și medicul Vasile Sârbu, președintele Universității „Andrei Șaguna“, prof. univ. dr. Aurel Papari și Corina Martin.
  
Deoarece, în ianuarie 2014, maestrul Dumitru Lupu a primit Ordinul „Meritul Cultural“ în grad de Cavaler, Categoria B - Muzică, acesta a fost înmormântat la Cimitirul Municipal Constanța, cu onoruri militare, prezentate de o gardă de onoare a UM 02003.
 
Sursa foto: Arhivă ZIUA de Constanta
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii