Trei spectacole ale Teatrului de Stat Constanța, prezentate publicului în a cincea săptămână a SEAS
Trei spectacole ale Teatrului de Stat Constanța, prezentate publicului în a cincea săptămână a SEAS
08 Aug, 2023 13:40
ZIUA de Constanta
1152
Marime text
Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolului – SEAS 2023 desfășurată la Constanța ajunge la a cincea săptămână.
Pentru această perioadă sunt programate cinci spectacole, din care trei fac parte din repertoriul Teatrului de Stat Constanța.
„Oaspeții vin de la Teatrul „Regina Maria” Oradea și de la Teatrul „Maria Filotti” Brăila”, se arată în comunicatul Teatrului de Stat Constanța.
Mâine, miercuri, 9 august, de la ora 21:00, constănțenii îi pot vedea din nou pe actorii de la TSC „GOI PUȘCĂ”, pe scena Teatrului de Vară Soveja. Este unul dintre spectacolele care nu pot fi jucate în Sala Studio, așa că, până la finalizarea renovării clădirii din Bd. Ferdinand, poate fi programat doar vara, în stagiunea estivală.
„GOI PUȘCĂ” de Simon Beaufoy, în regia lui Vlad Cristache, spune povestea celor șase șomeri din Sheffield care ajung la capătul puterilor și, pentru a se redresa, decid să facă împreună un show de striptease pentru toate femeile din oraș. Ei încearcă să-și rezolve, astfel, diversele probleme: unul nemaiputând să plătească pensia alimentară și să-și vadă copilul, prietenul său cel mai bun îndepărtându-se de soția lui, căci nu se mai simțea bărbat îndeajuns, altul mințindu-și în fiecare zi soția că pleacă la muncă, pentru a nu-i provoca o decepție, deși era șomer de 6 luni, iar altul fiind în pragul sinuciderii. O comedie britanică plină de suflet, care a avut un succes imens la ecranizare (Full Monty), numărându-se printre filmele cult din anii 90.
Joi, 10 august, la ora 21:00, la Sala Studio din strada Ion Lahovari nr. 2A, Teatrul de Stat Constanța prezintă spectacolul „JOCURI ÎN CURTEA DIN SPATE” de Edna Mazya, pentru a cărui regie Diana Mititelu a obținut premiul UNITER 2021 pentru debut.
„Sunteți invitați din nou în curtea din spate care se transformă în sală de judecată, pentru a cântări vinovățiile celor cinci tineri care își trăiesc ultima lor zi de libertate, de copilărie, de nevinovăție. Edna Mazya nu doar că reface procesul unui eveniment extrem de violent din viața unor tineri, dar analizează și mecanismele psihologice care au permis producerea lui. „Jocuri în curtea din spate” este un spectacol despre cruzime, o radiografie a psihicului adolescentin. Nerecomandat tinerilor sub 14 ani, dar recomandat călduros celor peste această vârstă, părinților și profesorilor lor. Reprezentația din 10 august se va încheia cu o dezbatere pe temele importante ridicate de spectacol, dezbatere moderată de jurnalistul Emil Tatu”, se precizează în comunicat.
Vineri, 11 august, ora 21:00, ne întoarcem la Teatrul de Vară Soveja, pentru spectacolul „COLIVIA NEBUNELOR” de Jean Poiret, în regia lui Daniel Vulcu.
Teatrul „Regina Maria” Oradea aduce la Constanța o poveste care a fost de două ori ecranizată cu succes. Cea mai cunoscută și premiată este ecranizarea din 1996, care a rulat în România sub titlul „Cabaret în familie”, cu o distribuție de excepție care-i cuprinde pe Robin Williams, Gene Hackman, Calista Flockhart. Georges (Răzvan Vicoveanu) și Jeannot (Richard Balint) sunt un cuplu fermecător de homosexuali de vârstă mijlocie. Primul este managerul, iar cel de-al doilea interpretul vedetă al unui club flamboaiant de drag queens din Saint-Tropez. După douăzeci de ani de fericire în afara căsătoriei, cei doi se confruntă cu cea mai grea provocare a relației lor de până acum: întâlnirea cu părinții logodnicei fiului lor.
Sâmbătă, 12 august, ora 21:00, sunteți invitați la „NAUFRAGIAT! Fantasticele aventuri ale lui Louis de Rougemont (povestite de el însuși)” de Donald Margulies, regia Andrei Huțuleac, unul dintre cele mai recente spectacole ale Teatrului „Maria Filotti” Brăila, cu participări de succes la festivaluri. Spectacolul va avea loc la Sala Studio a Teatrului de Stat Constanța, din strada Ion Lahovari nr. 2A, și nu la Parcul Arheologic, unde fusese programat inițial.
Duminică, 13 august, ora 21:00, ne mutăm în Parcul Arheologic, unde Teatrul de Stat Constanța prezintă „LOGODNĂ RELATIVĂ” de Alan Ayckbourn, regia Iulian Enache.
„Spectatorii se vor bucura de o comedie care extrage haz și veselie din trădările căsniciei și relațiilor de iubire și mai ales din încurcăturile produse. Cei patru actori ai TSC, Cristiana Luca, Florin Aioane, Laura Crăciun și Lucian Pavel, reușesc să creeze pe scenă un patrulater conjugal ale cărui laturi variabile se înfățișează din unghiuri mereu surprinzătoare, pentru a oferi spectatorilor amuzament și o imagine optimistă și pozitivă, într-un mod paradoxal și, până la urmă, înțelept”, se mai arată în comunicat.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii