Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:48 30 10 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Trilogia Belgrădeană” și „Logodnă relativă”, doza de emoție și comedie, la final de săptămână, la Teatrul de Stat Constanța

ro

07 Feb, 2024 16:31 919 Marime text
Sursa foto: Teatrul de Stat Constanța



 
  • Teatrul de Stat Constanța oferă în acest weekend două spectacole total diferite, între care iubitorii de teatru pot opta, în funcție de dispoziție și obiectivele urmărite.
 
Astfel,  sâmbătă, 10 februarie, de la ora 19:00, la Sala Studio din strada Ion Lahovari nr. 2A, publicul constănțean este invitat la spectacolul ,,Trilogia Belgrădeană” de Biljana Srbljanović, în regia lui Erwin Șimșensohn.
 
Scenografia este semnată de Lăcrămioara Dumitrașcu, lighting design-ul de Alexandru Bibere și sound design-ul de Alex Popa și Eduard Lupu.
 
În distribuție: Ștefan Mihai, Theodor Șoptelea, Mihaela Velicu, Sorina Toma, Lucian Iftime, Ecaterina Lupu, Andrei Bibire, Vlad Lință, Cristiana Luca, Alina Manțu și Cătălin Bucur.
 
Spectacolul prezintă trei povești care se petrec chiar în noaptea de Anul Nou, în Cehia, Australia și Statele Unite ale Americii, personajele fiind emigranți dintr-o zonă de război. Momentul de trecere, de bilanț, încărcat de entuziasmul și festivismul caracteristic în toate părțile globului, scoate la iveală frustrările, diferențele culturale, inadaptarea și dorul de țară și de familiile lăsate în urmă.
 

„Trilogia belgrădeană” e una dintre marile piese de teatru pe care le-au dat contemporanii noștri pentru că vorbește, fără fasoane, cu sinceritate, despre iubire, despre îndepărtare, despre trădare, despre limite, despre minciuni, despre familie, despre destrămare, despre impotență, despre ticăloșie, despre alcoolism, despre refugii, despre nou-născuți, despre întuneric, despre arme, despre continente noi unde totul este definitiv vechi.” (Andrei Crăciun, Ziarul „Metropolis”)

Duminică, 11 februarie, de la ora 19:00, la Sala Studio din strada Ion Lahovari nr. 2A, este programat spectacolul „Logodnă relativă” de Alan Ayckbourn, în regia lui Iulian Enache.
 
Scenografia este semnată de Gabi Albu, iar lighting design-ul îi aparține lui Alexandru Bibere.

 
Se dau: patru oameni, două cupluri interșanjabile, o sumedenie de confuzii, de încurcături ale căror consecințe sunt prelungite la maximum. Rezultă: o comedie clasică pentru întreaga familie.
 

„Logodnă relativă” (titlul original Relatively Speaking) este o comedie care extrage haz și veselie din trădările căsniciei și relațiilor de iubire și mai ales din încurcăturile produse. Un patrulater conjugal ale cărui laturi variabile se înfățișează din unghiuri mereu surprinzătoare,  pentru a oferi spectatorilor amuzament și o imagine optimistă și pozitivă,  într-un mod paradoxal și,  până la urmă, înțelept.

 
Piesa lui Alan Ayckbourn este unul dintre cele mai mari succese ale dramaturgului britanic și a fost montată la numeroase teatre din Marea Britanie și SUA, având mai multe ecranizări și adaptări pentru televiziune.
 
În distribuție: Cristiana Luca, Laura Crăciun, Florin Aioane, Lucian Pavel.
 
Biletele pot fi cumpărate de la agenția de bilete a TSC din Bulevardul Tomis nr. 97 și, online, pe platforma MyStage. 
 

 
 Citește și
10 lucruri pe care le-am pierdut la Festivalul Mamaia”, din nou pe scena Teatrului de Stat Constanța
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii