Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:20 24 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tulburătoarea poveste a Carmencitei, senzuala cu sânge clocotitor (galerie foto)

ro

20 Feb, 2017 00:00 3237 Marime text
A fost o seară specială, sâmbătă, pe scena Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski“. Cea mai cunoscută operă din creația compozitorului francez Georges Bizet a transpus publicul în atmosfera pulsând de energii a Sevillei, cu iubiri înflăcărate, inocență, dansuri senzuale în acompaniament de castaniete, dezertare, contrabandă, toreadori, coride, trădări și crime pasionale.
 
Emoționanta și tragica poveste a frumoasei țigănci Carmen, care pune pe jar inima tuturor soldaților corpului de gardă ori de câte ori iese în pauză de la fabrica de țigări în care lucrează, a impresionat publicul prezent în număr foarte mare în sala teatrului constănțean.
 
Seducătoarea Carmen a fost interpretată de mezzosoprana Lucia Mihalache, care a primit pentru acest rol premiul pentru cel mai bun debut al stagiunii 2015-2016, anul trecut, în cadrul Galei Premiilor Operelor Naționale de la București. Ea a impresionat publicul prin prezență scenică, dar și prin modul în care a dat viață Carmencitei, frumoasa nestatornică în dragoste, dar consecventă inimii sale libere să iubească oricând. Tenorul Doru Iftene l-a întruchipat pe îndrăgostitul Don Jose, care a renunțat la o carieră de soldat, prin dezertare, pentru a se alătura Carmencitei și prietenilor săi contrabandiști, iar soprana Laura Eftimie a dat glas delicatei și candidei Micaela, care continuă să-l iubească pe Don Jose, în pofida alegerilor sale ce-l duc pe drumul pierzaniei.

Aplauze la scenă deschisă 

Apariția pe scenă a toreadorului Escamillo, întruchipat de îndrăgitul bariton Ionuț Pascu, constănțean de loc, dar bucureștean prin... adopție de ani buni, a fost întâmpinată cu aplauze de publicul tomitan. De altfel, și alte aplauze la scenă deschisă au încununat spectacolul.
 
Căpitanul Zuniga a fost redat de basul Constantin Acsinte, sopranele Mihaela Ionescu și Stela Sârbu au dat glas prietenelor frumoasei Carmen, Frasquita şi Mercedes, iar tenorii Liviu Iftene din Braşov și Mădălin Băldău le-au fost parteneri, întruchipându-i pe Dancairo și Remendado, rolul lui Morales revenindu-i baritonului Cristian Caragea.
 
Pe parcursul a mai bine de trei ore, arii precum „Habanera”, „Près des remparts de Séville“, „La fleur que tu m'avais jetée“, „Halte-la! Je vais danser en votre honneur“ și aria toreadorului au încântat publicul constănțean bucuros să (re)trăiască emoțiile prilejuite de (re)întâlnirea cu celebra operă a lui Bizet.

Corul Teatrului „Oleg Danovski”, corul de copii și artiștii Companiei de Balet, precum și orchestra condusă de maestrul Gheorghe Stanciu au contribuit la succesul acestui spectacol plin de pasiune, dinamism (regia a fost semnată de Răsvana Cernat) și culoare (decorurile și costumele sunt create de Eugenia Tărășescu-Jianu).
 
Sursă foto: ZIUA de Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii