Un nou spectacol multimedia la Teatrul de Stat Constanța „Cine iubește și lasă...”

 
„O poveste despre Maria Tanase” este spectacolul-concert pe care actrița Mirela Pană și regizoarea Carmen Lidia Vidu îl (re)creează pe scena Teatrului de Stat Constanța.

Cu sprijinul pianistei Elena Gatcin și al Cristinei Baciu, care se ocupă de partea multimedia, spectacolul din 2015 renaște într-un nou concept, adaptat vremurilor provocatoare în care trăim.

Este adusă pe scenă povestea mai puțin știută a Mariei Tănase, alături de cântecele ei nemuritoare, publicul având ocazia să o descopere pe marea cântăreață altfel decât a apărut ea în lumina reflectoarelor, pe marile scene din Europa și America, unde a fost aplaudată și apreciată.
În spatele succesului și al strălucirii, vom descoperi femeia vulnerabilă, copleșită de griji, emoții și singurătate, iar interpretarea de excepție a actriței și cântăreței Mirela Pană ne va face părtași la această poveste a unui destin tumultuos, marcat de lumini și umbre.

"O poveste despre Maria Tănase" este o confesiune concert, ce aduce în premieră pe o scenă de teatru documente autentice, scrisori de arhivă, frânturi din interviurile, gândurile, amintirile și unele dintre cele mai puțin știute lucruri despre marea artistă, alături de 6 dintre melodiile sale celebre, interpretate live de Mirela Pană.

Curioși să aflăm mai multe despre evenimentul care va avea loc în curând în mediul online, dar și pe scena constănțeană, imediat ce va fi posibil, i-am adresat protagonistei câteva întrebări:

Proiectul cu spectacolul-document despre Maria Tănase este, oarecum, perla coroanei tale de artist. Îl iubești și nu-l puteai lăsa/uita, așa că inițiativa de a-l relua, într-o formulă nouă, este cât se poate de salutară. Vorbește-ne puțin despre impactul pe care l-a avut acest personaj în viața ta. Ce anume din destinul ei ai regăsit în structurile tale?

Evident că este un personaj care mi-a marcat existența - și cu ani în urmă, când a debutat acest proiect, dar mai ales acum. În primul rând pentru că, pe Maria Tănase este greu s-o consideri un personaj. Pe Maria Tănase trebuie s-o înțelegi în adevăratul sens al existenței ei – și chiar dacă nu am întâlnit-o niciodată, materialele pe care le-am văzut și cărțile pe care le-am citit despre ea m-au ajutat să înțeleg... să înțeleg un fenomen, să înțeleg o ființă care, în esență, este un om simplu, obișnuit, cu trăirile unei existențe normale. Unde o descoperi pe Maria Tănase strălucind? Pe scenă. Mi-a fost foarte greu, și atunci și acum, să pun cap la cap informațiile despre ea și să pătrund această esență a ei. Eu i-am interpretat cântecele încă de foarte tânără și mi-amintesc că prima mea discuție despre Maria Tănase am avut-o când m-am întâlnit, în 1998, cu compozitorul Temistocle Popa, cel care mi-a dat să interpretez o melodie la Festivalul de muzică ușoară de la Mamaia; el a fost prieten în tinerețe cu Maria Tănase și a cunoscut-o foarte bine, nu doar la teatru, la Tănase, ci și în viața de toate zilele, ei fiind prieteni foarte apropiați. El a primit una din casele Mariei Tănase, casa de la Foișorul de Foc, de pe strada Traian, unde am intrat și am văzut obiecte care i-au aparținut. El mi-a povestit despre casa ei, despre felul în care trăia. Apoi am început să-i cânt piesele, fiind descoperită de marele violonist și dirijor Gheorghe Parnica, care mi-a spus că am timbrul asemănător cu al Mariei Tănase. M-am bucurat de experiența pe care o avea Parnica și el a fost cel care m-a învățat să-i interpretez cântecele, cu melos, cu trăire. Îi sunt profund recunoscătoare și îmi amintesc mereu de el cu drag, chiar dacă nu mai este printre noi. Faptul că am descoperit-o întâi prin cântec, m-a făcut să vreau să fac mai mult pentru ea, s-o arăt lumii așa cum a fost. Am avut atunci acest moment de miraculoasă inspirație s-o caut pe Carmen Vidu, regizoare de multimedia – cam singura care făcea acest lucru în România la timpul acela. A ieșit un spectacol altfel decât s-ar fi putut face despre „Pasărea Măiastră” - sincer, adevărat, conturat cu esență tare. Cred că este cea mai mare realizare a mea, faptul că nu o joc, ci o transmit așa cum credem (eu și Carmen Vidu) că a existat ea: strălucind pe scenă, cu eleganță, senzualitate, cu adorație și pasiune mistuitoare pentru muzică.


Colaborarea ta cu talentata regizoare Carmen Lidia Vidu s-a dovedit providențială, iar formula propusă de ea cred că se potrivește de minune timpurilor în care trăim. Cum ai perceput ideea noii puneri în scenă? Ți s-a părut că e cu totul alt spectacol sau doar un remake al celui anterior?

Spectacolul pleacă de la ideea inițială, păstrează textul, cuvintele ei, documentele, scrisorile, mesajele ei către directori, cărora le cerea case, către ministrul Culturii, căruia îi cerea bani, către soțul ei, către public, mesaje care stau la baza acestui spectacol. Acum, însă, reprezentația este mult mai spectaculoasă, mijloacele tehnice ne ajută mult mai mult decât în urmă cu șase ani. Regizoarea Carmen Lidia Vidu și pianista Cristina Baciu au realizat un melaj suprarealist de trăire simplă și de gânduri, care se văd foarte bine în proiecțiile prezentate.
 
Te vezi jucând în viitor în astfel de event-uri multimedia? Ce noi abilități îi sunt necesare unui actor pentru a se adapta acestor vremuri provocatoare?

Îmi place să joc în spectacole multimedia, și prima oară a fost în urmă cu șase ani, în spectacolul inițial cu Maria Tănase, prezentat în multe festivaluri din țară și străinătate. Apoi a urmat „Jurnal de România.Constanța”, tot în regia lui Carmen, prezentat tot aici, la Teatrul de Stat. Acum mă simt în cel mai multimedia spectacol pe care îl cunosc și îmi place foarte mult, suportul meu ca actor este dat doar de imagine, nu am decor. E un privilegiu pentru mine că pot face așa ceva, e o experiență foarte frumoasă. Personal, agreez spectacolul documentar, teatrul social. Și pentru mine a fost un exercițiu foarte bun,căci vremurile care vin ne vor determina într-un fel sau altul să ajungem la un nivel în care să nu mai avem nevoie de suportul clasic. Eu m-am obișnuit și îmi place. Și alți colegi actori ar putea face acest lucru, mijloacele actoricești sunt aceleași, doar că trăiești într-un alt spațiu tehnic. Un spațiu în care te îmbălsămezi pur și simplu.
 

Cred că meritul cel mare al acestui spectacol, așa cum este acum, este al întregii echipe. Al Elenei Gatcin, o pianistă de mare sensibilitate, care conturează foarte bine partea muzicală a spectacolului, al colegilor de la tehnic, care urmăresc cu multă atenție evoluția spectacolului și vin fiecare în parte cu contribuția sa importantă.
 
Dar felul cum arată acum spectacolul la Teatrul de Stat Constanța se datorează în primul rând regizoarei Carmen Vidu, precum și Cristinei Baciu, cele care au pus această haină superbă reprezentației și m-au ajutat pe mine, ca actor, să înțeleg această întâlnire cu Maria Tănase. Carmen Vidu este un regizor tânăr care acum are o cotă foarte bună la nivel național, și nu numai. Și care știe să lucreze cu actorul atât de bine, astfel încât el să fie curat, sincer și adevărat pe scenă. Iar pentru asta îi mulțumesc în mod special. Eu sunt o actriță histrionică, cam greu de stăpânit, dar ea a știut să pună în mine tot ce a putut mai bun și mai frumos, ca eu să fiu strălucitoare pe scenă. Mulțumesc, de asemenea, Teatrului pentru că a realizat acest spectacol, care va rămâne în repertoriul său și de care ne vom putea bucura cu toții.

 
Sursa foto: captură din videoproiecția spectacolului
 
Citește și:

Mirela Pană - o artistă completă, premiată la Festivalul Național de Comedie de la Galați