Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
01:48 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Una dintre cele mai de succes piese de teatru în aromână, „Mincinosul”, se întoarce la Constanța

ro

13 Nov, 2015 09:38 3861 Marime text
Una dintre cele mai de succes piese de teatru în aromână, „Mincinosul”, se întoarce în Constanța. Spectacolul regizat de Toma Enache va putea fi urmărit în Tulcea, pe 16 noiembrie, la Teatrul Jean Bart, de la ora 18.00, și în Constanța pe 21 noiembrie, la Teatrul Elpis, de la ora 17.00.

O premieră pentru Tulcea, spectacolul s-a mai jucat în Constanța de două ori, dar de data aceasta urcă pe scenă șase actori noi. Spectacolul îi reuneşte pe Toma Enache, Teodora Calagiu Garofil, Petrică Moraru, Eliza Nirlu, Adrian Anghel (actor român care a învățat aromână), Teodora Vasu, Andrei Geavela, Cristi Stere și Vasi Stere. Piesa a avut zeci de reprezentanții în ultimii șapte ani, în întreaga țară.

“Mulţumesc tuturor actorilor şi colaboratorilor la acest spectacol pentru entuziasmul şi dăruirea lor! Şi nu în ultimul rând doresc să mulţumesc părtaşului meu la bucuria traducerii textului, alături de care cuvintele vechi au căpătat sensuri noi, minciunile au devenit flori spirituale, vechimea limbii arătându-şi tot farmecul. Sper ca această întâlnire, chiar dacă s-a desfăşurat sub auspiciile „Mincinosului”, a lăsat în fiecare din noi un sâmbure de adevăr şi o floare gata să înfloarească”, a declarat Toma Enache.

Regizorul Toma Enache a anunțat că pregătește și lansarea unui documentar despre armâni și despre frații Manakia, lansare care va avea loc în viitorul apropiat. Premiere de gală ale documentarului vor avea loc în București (27 noiembrie), Constanța (28 noiembrie), Tulcea (29 noiembrie), Slobozia (30 noiembrie), Călărași (2 decembrie). Există posibilitatea ca documentarul să fie prezentat și în alte localități.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii