Vernisajul expoziției despre pictorul Gheorghe I. Anghel are loc la Muzeul de Artă Constanța
Vernisajul expoziției despre pictorul Gheorghe I. Anghel are loc la Muzeul de Artă Constanța
05 Feb, 2025 09:46
ZIUA de Constanta
183
Marime text
Astăzi, 5 februarie 2025, de la ora 16:00, la Muzeul de Artă Constanța are loc vernisajul expoziției retrospective Gheorghe I. Anghel.
Curatorii sunt Ion Anghel, fiul lui Gheorghe Anghel, artist și profesor la Unarte București și Lelia Rus Pîrvan, directorul Muzeului de Artă Constanța.
Expoziția rămâne deschisă până pe 2 martie 2025.
Cine a fost Gheorghe I. Anghel
Pictor și poet român, Gheorghe I. Anghel s-a născut într-o zi de 7 aprilie 1938 la Cluj.
Părinții lui s-au născut în România, iar bunicii au rădăcini în Grecia.
Vreme de cinci ani (1951-1956), Gheorghe I. Anghel a studiat la Școala Militară de Marină.
Tot în 1951 a început să picteze sub îndrumarea pictoriței Lola Schmierer Roth.
În perioada 1958-1964 a urmat Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din București, fiind îndrumat de profesorii Ion Marflic și Catul Bogdan.
La trei de la absolvire, pictorul devenea membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România.
Gheorghe Anghel a început să predea în 1990 la Universitatea Națională de Arte București și în 2005 devenea doctor în Arte Viziuale.
De-a lungul timpului, pictorul a avut expoziții personale la: Muzeul de Artă din Galați (1968), Sala Orizont București (1975), Galeriile de Artă ale municipiului București (1978), Galeria Kucho Salzburg (1985), Muzeul de Artă din Sofia (1985), Galeria UAP Cluj (1992), Muzeul Național de Artă București (1996), Galeria Apollo București (1999), Muzeul de Artă Constanța (2001), Muzeul de Artă al Transilvaniei Cluj (2004) etc.
El a avut și expoziții de grup vernisate în orașe precum: Torino, Chicago, Stuttgart, Varșovia, Veneți, Paris, Perugia.
Dintre premiile pe care Gheorghe Anghel le-a câștigat în decurusul anilor, amintim:
- Premiul Special al Festivalului Internațional de Artă, Piramo, Slovacia – 1976
- Premiul „Ion Andreescu” al Academiei Române – 1983
- Premiul pentru pictură al Uniunii Artiștilor Plastici din România – 1985
- Marele Premiu al Saloanelor de Artă ale Republicii Moldova – 1994
- Marele Premiu al Uniunii Artiștilor Plastici din România – 2001
- Meritul Cultural în Grad de Ofițer – 2003
- Titlul de Doctor în Arte Vizuale – 2005
Pictorul s-a stins din viață la București, în data de 12 septembrie 2024.
Citește și:
Lansarea monografiei „Varietatea Nogai Dobrogeană Fonetică, Morfologie, Sintaxă”, la Muzeul de Artă Constanța
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii