Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
23:00 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Violonistul Alexandru Tomescu a revenit la Constanța, pe scena unde și-a început cariera solistică în urmă cu 32 de ani (video)

ro

12 Nov, 2017 00:00 3293 Marime text
Cu aplauze s-a deschis, pe 10 noiembrie, cea de-a patra seară Festivalului Internaţional al Muzicii şi Dansului, ediţia a 43-a, pentru a-l primi aşa cum se cuvine pe cel care, în urmă cu 32 de ani, la numai nouă ani, debuta pe scena actualului Teatru Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski“, Alexandru Tomescu.
 
După ropotele de aplauze adresate lui Tomescu şi celebrei sale viori Stradivarius Elder-Voicu, melomanii, prezenţi în număr mare în sala teatrului constănţean, s-au lăsat seduşi de Concertul pentru vioară şi orchestră în Re major, op. 61, de Ludwig van Beethoven, considerat de către specialişti „o culme a repertoriului violonistic“, chiar dacă premiera lui a fost un insucces, pedepsit cu o nedreaptă uitare timp de patru decenii. Solistul serii, sub bagheta energică a dirijorului bulgar Naiden Todorov, a fost cu adevărat la înălţime, cucerind publicul cu unicul concert pe care Beethoven l-a dedicat viorii.
 
„Fără îndoială, Constanța va rămâne mereu un oraș special pentru mine, deoarece aici am debutat ca solist al unei orchestre, ci nu a oricărei orchestre, ci a orchestrei simfonice de aici. Știu bine și acum, am cântat cu violonistul Mihail Ghiga, un concert pentru două viori, de Antonio Vivaldi și un concert de Mozart, «Adélaïde», dacă nu mă înșel. Eram foarte tânăr și mă bucur foarte mult că filarmonica a avut atunci această îndrăzneală, acest curaj de a programa, într-un concert de stagiune, un copil, practic (n.r. - la data concertului, artistul avea nouă ani). Voi reveni mereu cu mai mare drag aici, pentru că acesta este locul în care am început cariera de solist. (...) Constanța este un oraș superb, unde lumea vine de multe ori în vacanță, dar cred că potențialul cultural care există aici este uriaș și abia așteaptă să fie valorificat“, a spus violonistul Alexandru Tomescu.
 
În cea de-a doua parte a serii, publicul s-a delectat cu o altă lucrare din repertoriul părintelui „Odei bucuriei“: Simfonia nr. 2 în Re major, op. 37, despre care Romain Rolland spunea că este „luminoasă, cu prefaţă tragică“.
 
Sursă foto: ZIUA de Constanţa
Citeşte şi:
 
Imagini de la eveniment. Diplome de Excelență pentru sopranele Gabriela Țigănașu-Popescu și Iacobina Vlad (galerie foto)

Imagini de la eveniment, „Spărgătorul de nuci“, o poveste fără anotimp la Teatrul „Oleg Danovski“. Seara a doua de festival (galerie foto)


Imagini de la eveniment. „Aida“ a deschis... triumfal Festivalul Internaţional al Muzicii şi Dansului (galerie foto)

Zile de sărbătoare la Teatrul „Oleg Danovski“ - începe Festivalul Internaţional al Muzicii şi Dansului 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii