Vluisiti zboarî pi armâneaşti Oamenĭli a noştrĭ mărĭ

    
 Întru onorarea, la 30 mai, a Zilei Românilor de Pretutindeni – recte, a „persoanelor ce îşi asumă în mod liber identitatea culturală română, persoanele de origine română şi cele aparţinând filonului lingvistic şi cultural românesc, din afara graniţelor României” –, oferim cititorilor câteva mărturii de epocă, de la începutul veacului al XX-lea, referitoare la figuri ale românismului balcanic (aromâni) din arealul Macedoniei Otomane; numeroşi urmaşi ai lor se vor stabili, mai apoi, în perioada interbelică în „Ţara-Mumă”, cum apelau ei România (cvasitotalitatea – în Dobrogea).
Referirile în cauză sunt publicate în dialect în două ziare aromâneşti, apărute la Salonic  („Deşteptarea, 1909; „Lumina”, 1910), respectiv în revista „Lumina” (Bucureşti/Bitolia, 1907).
 
____
 
OAMENĬLI A NOŞTRĬ MĂRĬ
 
Vă spun dreptu, că aveam ună frică năinte ca si s’acaţă Congreslu di Bitule a dascălĭlor a noştri.
Mi întribam singur: va si se sburască la congres aşi cum prinde şi va si se aducă aminte de mărili a noştri oamenĭ, care murĭră lucrănda şi alumtânda tră înăintarea a limbei şi tră diştiptarea aromânilor?
Şi vidzui, că frica a mea era fără thimelĭu şi mare harauă avui, că s’feaçe aşi.
Vidzui, că congresiştili îşĭ feaçiră muşat şi undzit datoria câtră açelĭ care nu prinde s’hibă niçi un oară agârşiţĭ di noi.
Curuni s’băgară pri murmĭntul al Apostol Margarit şi pri al Dimitri Athanasescu şi muşate sboară s’dzîseră şi tră un şi tră alantu ahât inspectorul a şcoalelor a noastre d-l N. Tacit, cât şi omlu tră care cu harauă spun că lu am cusurin, ma cu nica ma mare harauă şi recunoştinţă că îmĭ fu ma multu dicât un părinte, d-l Sterie Cionescu, un apostol cu care s’alavdă toţĭ armânĭļi.
Apostol Margarit! Dimitri Athanasescu! Ia doi oameni a cuĭ nume prinde s’hibă în mintea a tutulor, a cuĭ caduri prinde s’hibă în toate casele aromăneşti.
Trec anĭli, ma cu cât nă dipărtăm ma multu, cu ahât videm cama aleaptă şi curată figura aestor doi apostolĭ, cu ahât ma ghine videm muşatele a lor fapte.

Şi un şi alantuĭ fură oamenĭ. Tr’açea şi un şi alantu avură cusuri şi feaçiră poate, şi stepsuri.
Ma açeli care la un om mutrescu maşĭ partea açea slabă, açelĭ care mutrescu maşĭ cusurĭli şi nu vor ca s’veadă altu çiva, açelĭ oameni probeadză că suntu fapţĭ maşi ca si s’plăngă şi s’cătigursească, probeadză că inima a lor easte firmitată tru închizmă şi sufletlu a lor easte învălit cu arăutate.
Dela ahtărĭ oameni s’nu ti aştepţĭ niçi ună oară la fapte bune, la fapte mări.
Şi cama mărĭli oameni çe avu lumea avură multe cusurĭ.
Ma care mutreaşte la nâse, care şi aduçe aminte di nâse? S’giudică după partea a lor açea bună, după faptele mărĭ a lor. Şi tră aeste numa a lor se aduçe aminte di sute şi sute de anĭ.
Să spun şi aestă. Ma-că içi om va s’hibă giudecat maşĭ după cusurĭle a luĭ şi după stepsurile a lui çe poate s’facă, atumçea să ştiţĭ că nu are în lume niçi un om care s’ahârdzească ca s’hibă alâvdat.
Ma-că s’giudicăm aşi, atumçea Cezar şi Napoleon suntu nescânţĭ tihialaĭ, di care prinde s’fudzĭ diparte.
Ma care om cu mintea sănătoasă cu sufletlu curat şi cu inima bună giudică pri cathi un maşĭ după cusurĭle a luĭ?
Apoia easte şi nica ună. La oamenĭli mări, cu căt cu faptă lucre ma multe şi ma bune, cu ahât ma multu lă si ļiartă şi lă si agârşescu cusurĭle.

Îļĭ ļĭerţĭ multe a cui Dumnidzău îļĭ deade multe hărĭ.
Tr’açea, ca oameni çe fură, poate, avură cusurĭle şi stepsurle a lor Apostol Margarit şi Dimitrie Athanasescu. Ma tră faptele a lor mărĭ, tră lucrul çe-l feaçeră, tră buneaţa çe o adusiră, tră gioneaţa cu care s’alumtară, tră câte pâţără şi cunuscură, eļĭ suntu şi armân ma mărĭli oamenĭ a noştri, pri care aromânĭli nu prinde si-lĭ agârşească niçi un’oară.
Să spunem şi nica un lucru multu ahârdzit. Ma că noi va s’him recunoscătorĭ şi va s’alăvdăm pri oamenĭli a noştri mări, noi cu aestă nă alăvdăm şi nă anălţăm pri noi singuri, cu aestă s’alavdă şi s’înalţă întreaga naţiune.
Multu lişor easte ca si s’achicăsească aestu lucru.
Videţi puţîn. Ma-că noi va s’cătigursim pri toţĭ oamenili a noştri mărĭ, ma-că noi va s’dziçem că nu fură bunĭ, că nu săntu di cu tot çiva, ma că tră toţĭ cari fură în caplu a lucrelor a noastre noĭ va s’dzîçem, că suntu nişte tihĭalai, atumçea ştiţĭ çe probeadză aestu lucru?
Probeadză că naţiunea a noastră nu scoate niçi un om bun şi tră hare, probeadză că la noi aromânili are maşĭ oamenĭ arăĭ, probeadză, că noi aromânili nu him bunĭ tră çiva.
Dealihea, easte un mare adevăr açel că ună naţiune s’analţă atunçea cându şi analţă şi-şĭ alavdă pri oamenĭļi mări a lĭei.
Şi ma multu tră aestă cauză mi hărisescu, cându ved, că dascălĭ di Bitule, îşĭ feaçiră cum pride datoria câtră Apostol Margarit şi Dimitrie Athanasescu.
N. Baţaria
 
_______________///_______________
 
 
LAZAR DUMA
 
Ascâpă în Sărună di curşumea a duşmanluĭ, ca s’moară la Bucureşti tora cându era ahât ahârdzit, tora cându era nica ahât lipsit tră naţiunea aromânească.
Muri Lazar Duma! Cându telegraflu nă aduse aestă ştire, armasem ca lĭmnusiţĭ şi nă si umplură ocļĭ di lacrĭmĭ.
Şi nu nă ṽĭnea ca s’credem. Nă si părea, că easte minciună, nă si părea, că nica băneadză, că ĭara va nă hibă dată si-l videm la lucru pre açel om, bun la inimă, îndreptu la suflet, pri açel om çe nu ştia si-s’curmă, çe nu ştia niçi un’oară şĭ-o cheardă speranţa.
Nă si părea, că aclo diparte la Bucureşti, ma cu mintea şi cu sufletlu dzuă şi noapte la noĭ, la armânĭ, easte nica açel Duma, bun, hărios, durut tră oaspeţĭ şi care nu ştia s’hibă arău şi si-şĭ facă duşmanĭ.
Ma Dumnidzău vru ca s’hibă altă soie. Muri Duma, s’duse şi el la loclu di ĭu nu s’toarnă niçi un, ĭu până astăzĭ s’au dusă ahâţĭ oamenĭ ahârdziţĭ de-a noştrĭ.
Muri omlu, care – fără s’mutrească că dzuă şi noapte era în pericul – lucră ună bană întreagă tră înaintarea aromânizmuluĭ, muri omlu pri care nu s’află aromân ca si nu-l s’cibă şi cunoască, că ļĭertatlu di Duma pri toţĭ îļĭ apruchea, cu toţĭ sbura, la toţĭ mutrea ca s’lă agĭută şi s’lă facă buneaţă.
Him sigurĭ, că dela ma mărĭļi câsâbadzĭ şi până la ḿiçĭle şi dĭpărtoasele horĭ aromâneştĭ a tutulor aromânĭlor va lă si jilească inima şi va lă lăcrimeadză ocļĭ, cându va s’înveaţă, că muri Duma, cu care eļĭ lucrară şi s’alumtară ahâţĭ anĭ.
Şi va si-s’învirineadză şi mulţî xenĭ şi din toată inima va s’dzîcă şi eļĭ: Dumnidzău si-l ļĭartă.
Că Duma s’cunoştea cu mulţî di eļĭ.
S’duçea pri la toţĭ ca s’lă spună çe him noĭ aromânĭļi, ca s’lă scoată din minte câte minciunĭ s’au dzîsă tră noĭ, ca s’lă caftă agĭutor.
Şi toţĭ aeşti xenĭ îl vrea pri Duma şi la multe lucre îl întreba, că toţĭ cunoştea şi alăvda mintea a luĭ, curajlu a luĭ, deşteptăcĭunea a luĭ.
Iar în multe biseriçĭ şi paraclĭsurĭ aromâneştĭ numa al Duma va si se-aducă aminte în eta a etelor, că cu lucrul şi cu gĭuneaţă a luĭ s’adârară şi s’dişclĭseră açeale biseriçĭ şi paraclĭsurĭ.
Înviţătură înaltă nu-avea ļĭertatlu şi la şcoale mărĭ nu s’duse.
Ma el avea un patriotizm çe nu ştia si-s’frângă şi si-s’astingă.
Di părinţî aromânĭ şi aromân bun el care aproape toată bana şĭ-o tricu la noĭ, cunoştea ghine lucrele a noastre, ştia pri çe cale s’imnă, ştia çe nă lĭpseaşte, ştia cum si-s’poartă.
Sândze di sândzele a nostru, el lucră tră noĭ cu trup şi suflet, el s’alumtă dzuă şi noapte, ca si-s’înalţă numa aromânească şi si-s’învârteşeadză naţiunea a noastră.
Şi muri lucrânda şi alumtânda.
Muri ca un soldat gĭone pri câmpul di băteare.
 Multele pĭdipsĭrĭ, multele avinărĭ, multele minduirĭ îļĭ freadziră sănătatea di her şi îļĭ curmară bana.
Aşi easte. Prinde si se ştibă, că Duma, care era un om multu sănătos şi care nu ştia s’hibă lândzit, o lo niputearea di greulu lucru çe-l avea la noĭ, tră şcoalele şi biseriçĭle a noastre, tră chestiunea naţională.
De-açea niputeare fu agudĭt un’oară în Pole şi atumçea ascâpă cu bană.
Fudzi din Macedonia, că sănătatea a luĭ frâmtă nu-l alâsa ca s’lucreadză cu tot foclu şi cu toată putearea di ma năinte.
Fudzi dela aromânĭ şi s’duse la Bucureşti, ca s’lucreadză ĭara tră aromânĭ.
Ma nĭputearea o-avea în truplu a luĭ. Mutri el ca s’o dipărtează, s’duse pri la doctorĭ şi pri la bănĭurĭ în Europa. Şi cându îļĭ si părea, că ascâpă, că s’vindică, atumçea nĭputearea îļĭ vine de a daua oară şi Duma câdzu, muri di un’oară ca agudĭt di sfulgu.
•
Duma muri, dicât, numa a luĭ nu va si-s’agârşească, că lucrele bune çe feaçe el şi faptele ahârdzite a luĭ suntu de-açeale çe niçi cher niçi s’agârşescu.
Tră biografia a luĭ va să scriem ma înclo. Açĭa vrem să spunem pri şcurtu tră lucrul mare şi faptele ahârdzite çe feaçe el în Macedonia anĭli di ma năpoĭ.
Cu 6 anĭ năinte vine la noĭ ca inspector general a Şcoalelor şi Biseriçilor tru un timp, care maşĭ bun şi muşat nu era.
În Macedonia şi în Epir mărĭ mintăturĭ s’apruchea, s’niura çerlu şi furtunĭ greale plicusea pristi aromânĭ. Nu după multu şi acâţă si-s’vearsă în toate părţîle sândzele aromănescu, jalea şi diriulu intra în casele aromăneştĭ, andarţîļĭ – ma arăĭ dicât agrinĭle din pădurĭ – ardea, vâtâma, spindzura.
Plândzea aromânlu, s’ermuxea casele a noastre, înviduĭa mulĭerĭle, armânea fără părinţî ficĭorĭli şi featele.
Tru ahtare timp laiu şi urât lucră şi s’alumtă ļĭertatlu di Duma.
Şi în mare pericul era bana a luĭ.
Işea de-acasă şi nu ştia s’easte că va s’toarnă sănătos. S’duçea di la un loc la altu, dila ună hoară la altă şi nu ştia s’easte că în cale ună curşume di duşman nu va-ļĭ curmă bana.
Că duşmanĭļi nu şidea. Ştia aeşti duşmanĭ cât ahârdzit era Duma tră noĭ şi câtă mare cheadică şi cheardire putea si lă aducă la lucrul şi la planurĭle a lor.
Şi tr’açea aeşti duşmanĭ mutriră ca si-l cheardă şi s’ascapă di el.
Şi tr’açea ună seară trapsiră pri el în Sărună şi lu-agudiră cu multe curşume. Plĭguĭt greu, el s’vindică atumçea şi fără ca si-s’aspară, fără ca si-şĭ cheardă speranţa şi s’agârşească calea pri care imna Duma lucră şi s’alumtă năinte.
Dişclĭse şcoale, adâră biseriçĭ şi paraclisurĭ, feaçe tot çe putu, ca s’hibă apâraţĭ aromânĭli di cetele de-andarţî şi di comitetele grêçeşti, mutri ca s’aproache şi s’adună câţĭ ma mulţî aromânĭ tră ideia aromânească, alâgă prin multe părţî ca si-ļi veadă, si-ļĭ cunoască şi si-ļĭ încurajazâ pri aromânĭ.
Şi mutri ca s’bagă thimelĭu cât cama sănătos tră chestiunea aromânească.
Dauă lucre mărĭ şi ahârdzite feaçea ca s’agĭungă la aestu scop.
Unlu easte că Duma cunoscu, câ fără agĭutorlu întreg şi fără lucrul a aromânĭlor, a poporluĭ, ună chestiune ca a noastră nu poate ca si-s’ducă tră năinte şi nu poate ca s’acaţă thimelĭu sănătos.
Tr’açea el mutri ca s’învârtoşeadză comunĭtăţĭle şi ca aeste comunĭtăţĭ si-şĭ aibă Eforiĭle şi epitropiĭle aleapte di nâse.
Vrearea şi scoplu al Duma era ca puţîn câte puţîn si-agĭungă până aclo, ca toate lucrele si lĭ ļĭa poporlu tru mâna a luĭ. Tr’açea el lucră ahât tră façerea a Eforiĭlor.
Al doilea mare lucru al Duma easte că tru chirolu a luĭ s’acumpărară şi s’adârară ahâte şcoleşi paraclise. Cu aestă s’fĭçea şi un lucru multu ahârdzit şi, de altă parte, si spunea şi se proba lă toţĭ, că chestiunea aromânească nu easte ună chestiune care astăzĭ băneadză şi mâne poate s’moară, ma că scoplu a ļĭeĭ easte ca s’hibă şi s’armână tră eta a etelor.
Ahtărĭ lucre fĭçea şi tră ahtărĭ lucre s’alumta ļĭertatlu di Duma.
•
Nu easte açĭa loclu şi nica nu vine oara, ca să scriem ma multe şi ună câte ună tră toate faptele a luĭ. Prinde s’treacă timp, ca si-s’veadă ma ghine şi ma dreptu faptele a unuĭ om.
Până atumçea noĭ cu jalea tru inimă şi cu ocļĭļĭ împlinĭ di lacrimĭ nu putem s’dzîçem dicât: Dumnidzău si-l ļĭartă!
„Deşteptarea”
 
_______________///_______________
 
 
 
VANGHELI I. NICULCEANLU
 
Ună mare cherdăciune easte tri arumăname duca di tru aistă lume al Vangheli I. Niculceanu, preşedintele a Eforiiļeĭ di comuna Belcameni.
Avea venită Bituli tru 9 di apriir tri lucrulu di şcoală. A doua zi, tru întunecată, s’feçe pacuzlu este. Şi deade sufletlu la hanea a ṽinului după patru săhăţĭ di oară. Înmormântarea îļi se feaçe după două zăle cu multă pompă. Ļiertatlu lasă după el neparigurii sită nicuchiră şi doĭ feciorĭ; unlu de 14 şi alantu de 4 ani.
Çe are faptă şi păţâtă aistu om tri limba lui să scrie pre largu tru Almanahul m-român (1902) de sum dîrecţia d-lui dr. Şunda, la care easte pri scurtu bana lui: s’născu la 1853 di părinţi Niculceañĭ şi di aleaptă soĭe. Belcameñĭ eara protlu araftu. Ca de Dumnizău îļĭ ṽine un dor nespus tri deşcļiderea a sculiiļeĭ aromâneşti tru açea hoară. Ṽislu îļĭ se feaçe tru anlu 1890. Institutorlu Gorciu Tale u descļise şcoala tru casa-ļi. Câte nu sedărară tra stragă mănă de nâsă. Nai năpoia ne ’nbisearică se apruchia, ne preftu îļĭ călca ’n casă. Fu silit să şi îngroapă singur un hiļĭŭ făr de ârăzile biseriçeşti.
Tru 1904 adâră sculie aromânească di tru thimeļiu. Ma tru septemvriu di açel an fu anăngăsit s’părnăsească Belcameñiļi şi să se poartă cu familia Bituli, iu şezu doi añi. După doi añi de şideare aoaçe, iară s’duse tru hoara-ļi, iu amirăriļia bâgă oaste tri avegliare. Iļi fu scriam ca s’moară martir şi numa ļi vârnă oară s’nu se-agrăşească. Noi, cunoscuţiļi şi fraţiļi a lui s’nă rugăm al Dumnizău tri sufletlu a pri bunului om şi român, V.I. Niculceanu şi s’zâçem: Dumnizău s’lu ļiartă! Mir şi tihmiamă de oasele a lui şi de loclu iu căzu!
 
_______________///_______________
 
 
Moartea a vechĭlului alumtător Gheorghe Ghica
 
            Mercuri seara, tu oara şase, moartea nimiloasă nă arăchi pi ascumta dit nolgica di noi pi vechĭlu alumtător şi avdzâtlu institutor Gheorghe Ghica, care avea vinită cu dao dzîle nainte di Scopia, iu era Director di 11 ani, ca şi s’vindecă.
            Corpul didactic hiare un coleg ahărdzit, şi cu mare greutate va s-află altu tru loclu alui că lirtatlu timp di 30 di ani fără acumtinare lucră dit tută inima cum s’bagă pi aradă bună şcoala şi cum s’agiungă elevĭli patrioţi buni şi cu sentimente aromâneşti.
            Armânlu chiru un patriot mare care noapte şi dzuă nu s’minduea di cât cum s’facă ca şi s’răspândească dulcea limbă aromânească pri la fraţili a noştri aceli cu idei xeane.
            Lirtatlu fu un alumtător ahărdzit a chestiei a noastre şi gione. Tu timpuri greale nu-s înfricuşa de duşmani, ma s’duçea nainte, că el maş un lucru ştia „sî-şi facă datori dit inimă ca aromân”. Patriotismul a lui nu avea mardzine; era om mare cu idei analte naţionale. Pân tu oara moarilei dete probe di patriotism. Scophia avu aoa meşi di plivit. Doctorlu romun Theodorescu lu mutrea, şi vârnu oară nu vru s’lea un altu doctor di altă naţiune. Cându vârnu oaspe li spunea căçe, domnule Ghica, nu liei şi altu doctor, că vezi lângoarea nu te alasă. Ma ghine s’mor, dzîçea, di perça şi liau doctor grec. Tot aşi feçe şi aoçe cându familia aduse pi ninga d-l doctor Pàpa Goga şi un grec. Lirtatlu cu tutâ niputearea striga «nu voiu altu di cât pi doctorlu aromân, Papa Goga».
            Tră multele hări çe avea şi că avea agiumtă nai cama bunlu institutor, lirtatlu inspector, Ap. Mărgărit, lu băgă ca revizor 3-4 ani pisti tute şcolile. Ştora cându era vârnă niachicăsire la vârnă Comunitate, tut măratlu di Ghica era pitricut ca s’li andreagă lucrele.
            Cu aistă moarte niaştiptată şi stimserâ aceale steale înghilicioase din Vlaho-Clisura Constantin şi Gheorghe Ghica, care luminară armăniulu cu lumina acea dulce a limbiliei armâneşti aproape 30 de ani.
            Îngroparea s’feçe cu mare saltanale cum a hârdze tră un institutor ca lertatlu di Ghica. De la Hotelea «Alexandria» iu ş’dede sufletu fu dus la paraclislu aromân.
            Era multă lume: d-l vice-consul Forăscu, d-l revizor G. Cionga, d-l d-r Papa-Goga, corpul didactic, popor mult şi mulţi grecomani.
            La Biserica, d-l profesor Sava Saru ţinu un sbor jilit tu care spuse bana şi faptele muşate a lirtatului ca creştin professor şi patriot aromân, şi feçe pi tuţi oaminli s’varsă lacrimĭle ca ploaia. D’apoia sbură şi parîntele Dimitrie Papa-Constantinescu.
            Dela Biserică cu corlu a scoliliei  nâinte, care cânta «mergi la çer» după năs driclu (cocia çe poartă morţili) şi tuţi oaminĭli lu dusiră pit calea Midat Paşa la cimitirlu Armănescu iu fu îngropat. Elevii şcoalei purtau dao coroane: una de la Comunitatea Aromânească din Sarună şi alta dela Corpul Didactic din Sarună.
            Dumnidză s’lu liartă şi s’da răvdare, la fumelia çi bĭu aista fârmache.
 
_______________///_______________
 
 
Jalea noastră
 
Tru meslu ghianar i culujeu trei di nai buñĭļi şi vecļiļi luḿinători a ficiorilor aromâñilor nâ pârnisiră tri tot-de-a-una, lăsânda după eļĭ adîncoasă jale şi părere de-arău.
Cum va s’hibă cu puteare se-agrăşim pre Dimitri Atanasescu, hagilu di Tărnova, primul înveţător aromânescu a româñilor di Turchie! pre Guşu G. Marcu Nijopoleanul, primul înveţător aromânescu di Nijopole! pre Constantin Furceanu, primul înveţător aromânescu di Furca!
Bana a primului luḿinător este cunoscută de către apruchitoriļi a Luḿinălei. Ļiertatul, tru numerlu jubilar a revistăļei, îşi tipusi zborlu, çi ţinu, căndu serbăm Bitului 40 añi de la deşcļiderea primăļeĭ şcoale aromâneşti. Tru açel zbor, ică discursu, bunlu hagi îşi spuse bana lui de dascăl, căte façe până dişcļise Tărnova (1864) prima şcoală aromânească şi scriirle, çe are stămpăsită tri ghineaţa a fraţilor a lui.
Primul apostol şi-are dată sufletul în ziua de 8 ianuarie, tru vârsta de 70 añi. Fu înmormântat alantă zua cu mare pompă paratacse. Tri totuna neagrăşitul hagi amintă pri bană dauă decoraţiuni: Resplata muncei şi Coroana Româniļei. După năs lâsă soţiļie, 4 feciori şi 3 fete.
Dişteptul şi inimosul Guşu Nijopoleanu fu îngrupat Bituli cu ună stâmănă înaintea a nai ma bunlui a lui oaspe, D. Atanasescu, tru 2 di ghianar, în vârstă de 56 añi. El chirù de fânicó, cu ă  noljuca de Bituli, pe marzinea a rîuluĭ Dragor tru bitisita andriului.
Cu familia şidea Nijopole, iu eara ca muhtar de 3 añi, de cându fu scos la pensie. Ma nainte hârcoplu Guşu fu dascăl grăţescu. După çe féçe cunoaştere cu dulçele om D. Atanasescu, treçe la sculia românească. Tra să-nveaţă ghine limba-ļi, Guşul éste pitricut ca ajutor la şcoala di Gopeşi, iu şizu doi añi sum direcţiunea a d-lui N.G. Cosmescu. După açea tricu ca director la şcoala din comuna sa Nijopole. După niscănţĭ añi s’duçe iară Gopeşi ca director, iu nu şedi multu. Eara lipsit Nijopoli. Cându fu lipsită s’descļidă şcoala românească Cumanova, ļirtatlu Guşu fu pitricut tri aistu lucru. Iļĭ se vrea sănzile, anghellu. Putea s’facă oaspeţi cu multă lişureaţă.
Di cara şcoala di Cumanova u bâgă pre-aradă, Guşca açel cu multe îngļime s’turnă iar la loclu a lui di Nijopole, iu lucră pân la 1904, căndu fu scos la pensie.
Şi a lui înmormântare s’feaçe Bituli cu mare pompă, avânda 7 curuñi ca şi Atanasescu. După el lasă nicuchiră, 4 feciori şi 3 feate.
Al treilea, Constantin Furceanu, fu primul înveţător aromânescu în comuna Furca de ningă Ianina.
Şi el, un om care nu călca pe ună furḿică de bun çi eara, avu ună moarte multa urîtă ca şi Guşu Nijopoleanu.
Trecut de 57 añi, eara scos la pensie. Se-avea dusă ’n România şi cu ajutoarele adunate de la furchiaţĭļi de aclo se-adâră tru hoara-ļĭ nauă bisearică.
Metzi că avea înviţată la sculiile grâçeşti şi întănia oară fu dascal pe limbă axeană, bunlu Furceanu lucră cu căldură tri aduçerea a fraţilor pe îndreapta cale. După năs lasă soţiļie şi ună hiļie.
Vârnă oară nu va s’hibă agrăşiţi aisti mari oameñi a noştri din mintea jiloşilor a lor fraţi, cari ca dascăļi tru tută bana lor înviţară ahăte bărne de ficiori s’hibă buñi hiļi a Patrieļei şi a neamului.
Luḿina
 
_______________///_______________
 
 
 
COSTA MITRA CAPSALI
 
Ne lăsă tri tot de-a una şi s’duse tru lumea de iu nu are turnare bunlu şi mintimenlu Costa Mitra Capsali, vecļiu şi avzât părmâteftu di Părleap.
Tru zua de 29 de apriir îşĭ deade sufletlu, iar a daua-zĭ fu înmormîntat cu muşată aradă, plămtu şi jelit nu maş de aromăñĭ, ma de tuţĭ pârlipceañĭļi, de tuţĭ căţĭ l’aŭ cunoscută.
Avea minte sănătoasă şi inimă îndreaptă cum arar, cum aretcu se află.
Famiļia ļi-eara di Voscopole. Căndu acâţară s’fugă voscopoleañĭļi, tată-su vine Cruşova, iar de Cruşova s’depuse Părleap.
Un cusurinver a ļiertatuluĭ tot cu numa Capsali se afla ’n Sear (Seres). Arămas nică după moartea tată suĭ, cu lucrulu şi cu muşate minduiri putu să ajungă domnu, cu duganea şi avearea luĭ.
Părleap cu 30 ică 40 de añĭ nu eara cum easte astă-zĭ. Caĭ nu-are avzîtă de pânăghirlu de Părleap! Aoaçe ṽinea pârmâtefţi mari di toate părţîle, până ş’di Beciļi ică Viena. Bitulea eara ninte chiro ma pri ’n ṽios di Părleap. Atumçea Costi Mitra ţinea nu maş băcâlâchie, ma sea amestecă tru lucre marĭ. Aducea her şi băcâre di tu Anglie tri ñiļĭ de lire. S’duse pănăghirlu, s’duse şi Părleaplu.
Costi Mitra bână tot de-auna ghine şi cu tiñie. De atumçea are tri adunare în sus de trei ñiļi de lire. Ahăt bun fu tru bana lui, că pe vârnu de datorĭļi ică burgilazĭļi a lui nu are faptă dăvie.
Fu añĭ de zâle epitrop la bisearica vurgurească. Cum îşĭ feaçiră arumăñĭļi di Părleap bisearica lor, tricu ca epitrop la bisearica aromânească, meţi că tru năsă nu se căntă aromăneşte. Căndu s’descļise şcoala românească, o îmbrăţişă cu trup şi suflet, cum nu putu s’lu ’ntreacă vârnu altu. Neçi că are spuneare buna minduire şi vrearea aistui om tri înaintarea şcoalăļeĭ, iu se înviţa limba strămuşească. U ajută cu içi ļi stătea tru puteare. Ļi-ajută şi pe ficiorĭļi a ļei şi pe părinţiļi a ficiorilor căndu eara tru ananghe.
Casa lui era ca mănăstir, deşcļisă tri tuţĭ dascaļĭļi aromăni, cari trăçeau pri Părleap, până căndu nu se-avea adârată calea de her.
Multă hârauă aduchi cu ndrepturile, çe nă hârăzi M.S. Sultanlu Abdul Hamid II şi aştepta cu nearăvdare să amintăm şi ’ndrepturile bisericeşti, aştepta ca s’veadă caplu a nostru biseriçescu, care s’nă facă prefţî şi s’nă hibă ca tată bun. Nu-avu câsmetea ică fericirea aista. De un an scăzu multu cu sănătatea. Se-avea apruchiată de 80 añĭ. După năs lasă duļiată nicuchiră, doĭ hiļĭ: d. Foni Capsali, revizor şcolar şi D. Capsali, negustor, precum şi o fiică, d-na Aspasia, soţia d-luĭ Toma Constantinescu, profesor liceal.
Numa lui tri tot de-auna s’hibă ṽie!

Sursa foto: Arhiva autorului

Citește și:
#citeșteDobrogea: In memoriam Nicolae Caratană. „Numai durerea m-a determinat să descopăr poezia”