Vremea însorită i-a adus pe constănțeni la Târgul de Mărțișoare
Vremea însorită i-a adus pe constănțeni la Târgul de Mărțișoare
01 Mar, 2018 14:06
ZIUA de Constanta
2408
Marime text
Vremea însorită, care a urmat zilelor de ninsori și viscol, i-a scos din case pe constănțeni și le-a purtat pașii către Târgul de Mărțișoare de la Muzeul de Artă Populară Constanța.
Tomitanii pe care condițiile meteorologice i-au ținut mai mult în case zilele trecute nu au plecat cu mâna goală de la târg, atrași fiind de multitudinea de forme și culori ale micilor vestitori ai primăverii, dar și de prețurile mici, care pornesc de la 1 leu.
Cei care nu au reușit încă să achiziționeze mărțișoare, multe dintre ele adevărate bijuterii din materiale naturale, care pot fi purtate cu drag în orice lună a anului, mai au la dispoziție alte două zile, deoarece cea de-a XV-a ediție a Târgului de Mărțișoare, organizat pe platoul din fața instituției de cultură va fi deschisă până sâmbătă, 3 martie, inclusiv.
Se spune că atunci când Baba Dochia a urcat cu oile la munte crezând că a venit primăvara a luat cu ea un caier de lână din care a tors o funie bicoloră, alb-roșie, formată din cele 365 sau 366 de zile ale anului. Așa începe povestea mărțișorului, simbolul primăverii. Monedele găurite din aur sau argint peste care se petreceau două fire de lână sau de mătase răsucite, în două culori, se numără printre cele mai vechi mărțișoare. Ele se agățau la gât sau la încheietura mâinii.
În tradiția populară se spunea că cine poartă mărțișoare nu va fi pârlit de soare. Acest obiect simbolic însoțit de firul bicolor avea rolul de amuletă: îl ferea de rele și de deochi pe cel care îl purta, îl ținea sănătos și îl făcea plăcut.
Sursă foto: Ziua de Constanța
Citește și:
La Muzeul de Artă Populară. S-a deschis târgul de mărțișoare realizate manual. Tradiție, bun-gust și prețuri imbatabile (galerie foto)
Muzeul de Artă Populară Constanța găzduiește Târgul de Mărțișoare. Când va avea loc
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii