Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:19 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ziua Culturii Naționale, celebrată și la Muzeul de Artă Populară Constanța

ro

14 Jan, 2021 00:00 3372 Marime text

Între 15 și 31 ianuarie, la Muzeul de Artă Populară Constanța, va putea fi vizitată o expoziție inedită, dedicată Zilei Culturii Naționale și nașterii poetului Mihai Eminescu.
 
Intitulată„Satul copilăriei“, expoziția utilizează într-un tot armonios poezia, fotografia și obiectul de patrimoniu, intenționând o reconstituire caldă a imaginii satului tradițional.
 
Vom putea admira, aduse la lumină, elemente din patrimoniul Muzeului, componente ale interiorului țărănesc (scoarțe, ștergare, vase de ceramică, aramă și lemn de uz gospodăresc și pastoral), instrumente muzicale (fluiere), obiecte de industrie casnică textilă (roți și furci de tors, fuse, piese ale războiului de țesut: suveici, scripeți, spate), jucării din ceramică (fluierici, pușculițe).
 


Expoziția a folosit ca pretext versuri reprezentative ale creației eminesciene („O, rămâi!”, „Sara pe deal”, „Revedere”) - poezii în care este evocat satul natal, Ipotești - dar și câteva fragmente desprinse din „Amintirile” Humuleștilor lui Creangă, prietenul apropiat al Poetului nepereche, amândoi atașați de locurile copilăriei, de natură, de emoția retrăirii momentelor dragi ale tinereții.
 
Expoziția este îmbogățită cu fotografii alb-negru, cu valoare de document, și cu extrase semnificative din creația celor doi mari clasici ai literaturii române, fără de care Cultura noastră națională n-ar fi avut aceeași anvergură.
 
Sursa foto: Facebook/Muzeul de Artă Populară Constanța


 
Citește și:

Muzeul de Artă Populară Constanța și-a redeschis porțile
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii