Ziua Culturii Naționale, în cinstea lui Eminescu Cum a început totul și ce evenimente sunt organizate în Constanța
Ziua Culturii Naționale, în cinstea lui Eminescu: Cum a început totul și ce evenimente sunt organizate în
15 Jan, 2022 00:00
ZIUA de Constanta
4133
Marime text
- Astăzi se împlinesc 11 ani de când aniversăm Ziua Culturii Naționale.
- Tot în această zi, se împlinesc 172 de ani de la nașterea marelui poet român Mihai Eminescu.
- Această sărbătoare națională a fost inițiată de către Academia Română în anul 2010. Legea a fost promulgată la data de 6 decembrie 2010, urmând ca pe 15 ianuarie 2011 să fie primul an al celebrării.
15 ianuarie 2011 – primul an în care a fost serbată Ziua Culturii Naționale.
Decretul pentru promulgarea Legii privind declararea zilei de 15 ianuarie — Ziua Culturii Naționale a fost semnat la 6 decembrie 2010, iar Legea nr. 238 din 7 decembrie 2010 a fost publicată în MO 831 din 13 decembrie 2010.
Ziua Culturii Naționale are scopul de a promova cultura, arta, și efortul academic.
Data nașterii poetului național al românilor, Mihai Eminescu (1850 - 1889)., 15 ianuarie, a fost aleasă ca zi a Culturii Naţionale.
Ziua națională este o zi de sărbătoare (zi nelucrătoare) stabilită în mod oficial pentru cinstirea unui eveniment important din istoria unui stat. Aceasta poate fi simbolizată prin data zilei de independență, de a deveni o republică sau o dată semnificativă pentru un sfânt patron sau un conducător (ziua de naștere, aderare, îndepărtare etc.), conform wikipedia.
Poetul Mihai Eminescu este celebrat an de an cu ocazia acestei zile naționale. Românii din lumea întreagă își amintesc de cel pe care l-au studiat în școală, cel care a creat poezii cu tâlc care au trecut testul timpului, fiind trăite adesea de mulți dintre noi.
Dintre cele mai cunoscute opere ale poetului, am ales „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie“, pe care a publicat-o la vârsta de 17 ani, pe data de 2 aprilie 1967, pe vremea când nu avea idee ce îi va rezerva viitorul.
Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie
Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Ţara mea de glorii, ţara mea de dor?
Braţele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ţi mare, mare viitor!
Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,
Dacă fiii-ţi mândri aste le nutresc;
Căci rămâne stânca, deşi moare valul,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.
Vis de răzbunare negru ca mormântul
Spada ta de sânge duşman fumegând,
Şi deasupra idrei fluture cu vântul
Visul tău de glorii falnic triumfând,
Spună lumii large steaguri tricoloare,
Spună ce-i poporul mare, românesc,
Când s-aprinde sacru candida-i vâlvoare,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.
Îngerul iubirii, îngerul de pace,
Pe altarul Vestei tainic surâzând,
Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face,
Când cu lampa-i zboară lumea luminând,
El pe sânu-ţi vergin încă să coboare,
Guste fericirea raiului ceresc,
Tu îl strânge-n braţe, tu îi fă altare,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.
Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Tânără mireasă, mamă cu amor!
Fiii tăi trăiască numai în frăţie
Ca a nopţii stele, ca a zilei zori,
Viaţa în vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tărie, suflet românesc,
Vis de vitejie, fală şi mândrie,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc!
Ce evenimente sunt organizate în Constanța cu prilejul acestei sărbători
Fiecare instituție culturală, ori de învățământ celebrează nașterea poetului Mihai Eminescu prin artă, lectură, teatru și tot ceea ce într-un cuvânt înseamnă cultură.
Simbol al naționalismului și rezistenței, pasiune pentru meserie până la moarte, Mihai Eminescu s-a calificat ca reprezentant al acestei zile care își propune să promoveze aceste evenimente, de obicei lăsate de-o parte.
Cultura diferențiază fiecare popor. Fără cultură și istorie, nu există. Cele două ingrediente compun cadrul dezvoltării, evoluției și pragmatismul fiecărui popor.
Pentru a duce mai departe lecțiile învățate de la cei de dinantea noastră, păstrăm vie memoria celor care ne-au deschis ochii, mintea și sufleul. Păstrăm vie imaginea și munca celor care au trudit să devină reprezentanți ai neamului românesc.
În cinstea lor, dar mai ales în cinstea celui al cărui chip îl vedem pe fiecare bancnotă de 500 de lei, pe 15 ianurie 2022, Constanța sărbătorește prin evenimentele organizate de instituțiile de cultură și nu numai.
Unde ne putem delecta sâmbătă, 15 ianurie 2022
Pentru cei care vor să iasă din casă, câteva instituții au pregătit momente artistice, galerii de pictură sau fotografie, piese de teatru și multe altfele.
Muzeul de Istorie și Arheologie invită pasionații de discuții la masa rotundă cu tema: „La ce bun cultura în vremuri de restriște?“. Evenimentul are loc începând cu ora 13:00, în Aula „Adrian Rădulescu” a MINAC
Teatrul pentru Copii și Tineret „Căluțul de mare“ a pregătit un moment artistic „Eminescu Altfel“ în cinstea poetului, începând la ora 13.00 .
Muzeul de Artă Constanța a pregătit o evocare a Majestății Sale Regina Elena-Mamă, fiind prezentată cu această ocazie o sesiune de tablouri din diferite momente reprezentative ale existenței Majestății Sale, alături de o copie fidelă a ținutei militare de ceremonie a Reginei. Publicul este așteptat începând cu ora 12.00.
Biserica „Schimbarea la față” / „Metamorphosis va oficia slujba religioasă și va avea loc tăierea Vasilopitei (prăjitura Sfântului Vasile), care simbolizează prosperitatea și aduce belșug în tot anul ce vine aceluia ce găsește bănuțul norocos, începând cu ora 10.00.
Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman“ Constanța îi invită pe cei pasionați de cărți la o galerie foto - Vernisajul expoziției de carte „Mihai Eminescu la Aniversare“. Expoziția aflată în holul central al instituției este organizată de Biroul de bibliografie dobrogeană, începând cu ora 11:00.
Dacă nu reușiți să participați sâmbătă la expoziție, ea poate fi vizitată, la sediu, până la data de 21 ianuarie 2022.
Muzeul de Artă Populară deschide expoziția „Interiorul țărănesc de sărbătoare – funcțional și decorativ“. Este deschis până la data 30 ianuarie 2022.
Centrul Cultural Județean „Teodor T. Burada“ aduce mai multe evenimente culturaleprecum momente poetice, momente solistice, și o prezentare detaliată destinată poetului Mihai Eminescu.
Mai multe informații puteți citi în Centrul Cultural Județean „Teodor T. Burada“, acțiuni cu ocazia Zilei Culturii Naționale. Ce au pregătit
De altfel, Primăria Constanța în parteneriat cu instituții de cultură organizează o listă de evenimente având în prim-plan Conferința online „Mihai Eminescu – mereu în actualitate“.
Despre ce alte evenimente organizează puteți afla din Primăria Constanța, în colaborare cu partenerii săi instituționali, organizează mai multe evenimente culturale cu prilejul Zilei Culturii Naționale.
Pentru cei care vor să rămână în casă, instituțiile de cultură transmit live sau au pregătit din timp materiale pe conturile oficiale de Facebook:
Arhiepiscopia Tomisului organizează conferința „Eminescu, geniu historial“ și o lansare care conține mai multe volume, printre care 7 manuscrise din Vatican.
Biblioteca Județeană Ioan N. Roman Constanța transmite pe contul de facebook o conferință, un recital și o prezentare online, toate închinate lui Mihai Eminescu. Mai multe detalii puteți afla din articolul Biblioteca Județeană Constanța, eveniment cultural: „Ziua Culturii Naționale – Ziua nașterii poetului Mihai Eminescu“ (galerie foto).
Sursa foto: Arhiva ZIUA de Constanța
Citește și:
Ziua Culturii Naționale Române la Constanța: Elevi militari se întrec în cunoștințe de cultură generală! (GALERIE FOTO)
Filme dedicate unora dintre marii maeștri ai picturii românești, disponibile online cu ocazia Zilei Culturii Naționale
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii