Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
13:43 19 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ziua în care Vasile Cojocaru ar fi împlinit 67 de ani

ro

17 Jan, 2017 00:00 4636 Marime text
Şapte ani s-au scurs de la trecerea la cele veşnice a lui Vasile Cojocaru, însă amintirea sa continuă să dăinuie în sufletele celor care l-au cunoscut.
 
Anul acesta, cea de-a 17 zi a lunii ianuarie ar fi trebuit să fie zi de bucurie pentru familia, prietenii, colegii - de scenă şi de catedră -, studenţii şi admiratorii lui Vasile Cojocaru. În această zi, actorul, scriitorul şi profesorul Vasile Cojocaru ar fi împlinit 67 de ani. În urmă cu şapte ani, destinul a avut însă alte planuri pentru „tata Ică”, după cum i se adresau, cu respect, duioşie şi veneraţie, studenţii.
 
La numai câteva zile după ce împlinise 60 de ani, pe 20 ianuarie 2010, într-o zi friguroasă de iarnă, cu troiene, Vasile Cojocaru avea să plece pe drumul fără întoarcere. Înfruntase gerul şi nămeţii pentru a veni la Casa de Cultură a Sindicatelor, unde trebuia să se întâlnească, pentru repetiţii, cu studenţii săi de la Artele spectacolului din cadrul Facultăţii de Arte a Universităţii „Ovidius”.
Conştiincios, aşa cum era întotdeauna, venise la întâlnire mai devreme. Discipolii aveau să ajungă la repetiţii prea... târziu, deoarece undeva sus, probabil, se hotărâse ca „tata Ică” să plece într-o „călătorie fără egal”, lăsând în urmă o lume mută de durere, consternată. S-a stins în braţele directorului Casei de Cultură a Sindicatelor, Gheorghe Ungureanu. Echipajul SMURD solicitat să intervină nu mai putuse să facă nimic pentru el.
 
Şapte ani s-au scurs de la trecerea la cele veşnice a lui Vasile Cojocaru, însă amintirea sa continuă să dăinuie în sufletele familiei, prietenilor, colegilor, studenţilor, admiratorilor... Au rămas în amintirea acestora spectacolele memorabile care l-au avut protagonist, lecţiile de actorie, dar şi cărţile care îi poartă semnătura: „Expediţii în miniatură”, „Imperfectele melancolii”, „Vedere din Mirador”, „Covorul de purpură. De la Oreste la Oedip. Teatrul antic în spaţiul spiritual dobrogean” (lucrare de doctorat), „Harababuriada”. Piesa în versuri „O călătorie fără egal”, jucată cu succes, încă din timpul vieţii, pe scena Teatrului pentru Copii din Constanţa şi prezentată la Festivalul Internaţional de Teatru pentru Copii de la Alacati, Turcia, a fost publicată în volum postum, pe 17 ianuarie 2011, la un an de la trecerea sa Dincolo.

Debut într-o piesă regizată de „debutantul” Purcărete

Vasile Cojocaru a fost şi scenarist pentru spectacole de teatru antic de mare succes „Oedip” şi „Troia în flăcări”. Marea sa iubire a fost însă actoria, pentru care s-a pregătit urmând cursurile Institutului de Artă Teatrală „I. L. Caragiale”, pe care l-a absolvit în 1974. A debutat pe scena teatrului dramatic constănţean la 31 octombrie 1974, în rolul tânărului medic Andrei din piesa „Răsplata”, de Ghiţă Barbu, în regia lui Silviu Purcărete, într-un moment pe care specialiştii îl numesc de referinţă în istoria teatrului, deoarece a marcat trei debuturi, al actorului Cojocaru, al dramaturgului Ghiţă Barbu şi al marelui regizor de mai târziu, Silviu Purcărete.
 
În aproape 40 de ani dedicaţi scenei, Vasile Cojocaru a interpretat peste 50 de roluri din piese precum: „Jocul vieţii şi al morţii în deşertul de cenuşă”, „Rinocerii”, „Neînţelegerea”, „Trei jobene”, „Penthesileea”, „Visul unei nopţi de vară”, „Căsătoria”, „Unde-i revolverul?”.
 
La un moment dat, din dorinţa de a împărtăşi cu ceilalţi secretele profesiei de actor, Vasile Cojocaru s-a dedicat cu pasiune pedagogiei, ca profesor la Facultatea de Arte, specializarea Artele spectacolului de teatru. Pe 27 februarie 2010, sala Facultăţii de Arte, specializarea Artele spectacolului, situată în căminul studenţesc CII a primit denumirea „Sala prof. univ. dr. Vasile Cojocaru”.
 
Sursă foto: Arhiva familiei
 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii