Crosul SantaRun organizat la Constanța îi va reuni pe cei dornici să alerge costumaţi în Moş Crăciun
Crosul SantaRun organizat la Constanța îi va reuni pe cei dornici să alerge costumaţi în Moş Crăciun
16 Dec, 2015 15:16
ZIUA de Constanta
2749
Marime text
Crosul SantaRun, organizat de Asociaţia Sportivă „Sanasport”, se desfăşoară pe o distanţă de 1,5 km, în jurul Parcului Operei din Constanţa, startul fiind la Teatrului National de Operă și Balet „Oleg Danovski”.
Evenimentul sportiv-distractiv, care face parte din proiectul internațional „Maratonul Nisipului 2016”, are ca scop promovarea sportul de masă în rândul comunităţii și a singurului maraton din Europa care se desfăşoară pe nisip.
La sfârşitul alergării, participanţii vor primi premii, ceai şi vin fiert, iar atmosfera va fi întreţinută cu muzică şi multă voie bună. Cursa de alergare „SantaRun”, organizată în parteneriat cu Primăria Constanța și Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța, este a doua din ciclul de evenimente de pregătire pentru Maratonul Nisipului 2016, după inedita cursă „HelloWeRun”, din data de 31 octombrie.
Evenimentul internațional „Maratonul Nisipului” - ediția a III-a va avea loc în data de 27 martie 2016, în stațiunea Mamaia, și se adresează atât alergătorilor amatori, cât și sportivilor de performanță și reprezintă un mijloc inedit de promovare a sportului de masă și a noului litoralul românesc la nivel internațional.
Evenimentul conține trei probe competitive: cursa individuală de maraton (42,195 km), cursa de semimaraton (21,097 km) și cursa de 10 km și inedita cursă populară „Family Run”, care dorește să promoveze sportul în familie și să lupte împotriva obezității infantile, fenomen care a atins cote alarmante în ultimii ani, în România.
„SantaRun este o cursă prin care ne dorim ca oamenii să resimtă bucuria Sărbătorilor de Iarnă, așa cum o făceau când erau copii. Am ales o distanţă mai mică decât cea cu care s-au obişnuit alergătorii noştri tradiţionali, deoarece ne dorim ca din ce în ce mai mulţi oamenii să vină, să se bucure de alergare, să socializeze şi să simtă că sportul nu este un chin, ci o adevărată plăcere. La finalul cursei, participanţii vor fi serviţi cu ceai şi vin fiert din partea noastră şi se vor bucura, cum se cuvine, de venirea Sărbătorilor”, declară Daniel Antonaru, preşedintele Asociaţiei Sportive „Sanasport” şi managerul proiectului internaţional „Maratonul Nisipului”.
Cei interesați să participe la cursa „SantaRun” sau la Maratonul Nisipului 2016, se pot înscrie online pe website-ul evenimentului, www.maratonulnisipului.ro.
Sursa foto: joienegru.ro
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii