Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:43 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

După ninsori se întoarce gerul Vreme rece la început de săptămână

ro

04 Jan, 2015 15:22 1840 Marime text
Luni, valorile termice vor fi în scădere, îndeosebi în cursul nopţii, iar vremea va deveni geroasă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -5 grade în depresiuni şi 2...3 grade, izolat, în sud şi vest, iar cele minime se vor situa, în general, între -13 şi -5 grade, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, citează Mediafax.
Cerul va fi temporar noros şi, mai ales ziua, va ninge local în Moldova, Transilvania şi zona de munte. În restul teritoriului, ninsorile se vor semnala cu totul izolat. Vântul va avea intensificări în nord-est, centru şi sud-vest, iar la munte va sufla tare, viscolind şi spulberând ninsoarea. Rafale ale vântului se vor semnala temporar şi în restul zonelor, dar pe arii mai restrânse şi la cote mai reduse.
Marţi, valorile termice vor continua să scadă, astfel că vremea va deveni deosebit de rece, geroasă noaptea în toată ţara. Cerul va fi temporar noros şi, cu precădere în cursul zilei, va mai ninge slab, pe arii restrânse în est, centru şi sud, precum şi în zona de munte.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări îndeosebi în prima parte a intervalului, în Moldova, Dobrogea, Bărăgan şi zona de munte, unde va mai spulbera zăpada. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -10 grade în estul Transilvaniei şi 2 grade în Oltenia, iar cele minime se vor situa între -20 şi -10 grade, mai scăzute în depresiuni, până în jurul a -23 de grade, dar şi mai ridicate, izolat, în sudul ţării, spre -8 grade. Izolat, spre dimineaţă, în regiunile intracarpatice se va semnala ceaţă, asociată cu depunere de chiciură potrivit Mediafax.

Sursa: Mediafax.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii