Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
09:02 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Obiect cosmic misterios, detectat în apropierea găurii negre din centrul Căii Lactee

ro

02 Jan, 2015 20:36 1813 Marime text
 
Un obiect cosmic misterios a fost descoperit de astronomi în apropierea relativă a găurii negre supermasive din centrul galaxiei Calea Lactee, conform unui material publicat de space.com, relatează agerpres.ro.
 
Acest obiect astronomic pare similar unui nor de gaze cosmice aflat pe o orbită în jurul găurii negre centrale și descoperit în urmă cu 13 ani. Astfel, obiectul nou descoperit ar putea fi unul dintr-o serie de nori de gaze cosmice ce ar putea fi devorați în curând de gaura neagră.
 
Obiectul nou descoperit a primit numele G1 și este similar obiectului denumit G2 aflat tot în zona centrului galactic, ce a fost studiat de astronomii germani de la Institutul Max Planck pentru Fizică Extraterestră. Cercetătorii au lansat ipoteza că este vorba despre un nor de gaze cosmice. Dacă această ipoteză este adevărată, norul de gaz ar trebui să-și piardă cel puțin o parte din materie ce ar fi absorbită de gaura neagră supermasivă din centrul galaxiei noastre, Sagittarius A*. Această gaură neagră gigantică nu se hrănește foarte des, iar acest eveniment ar reprezenta o oportunitate rară pentru astronomi de a urmări un astfel de monstru înghițind materie.
 
Dacă oamenii de știință de la Institutul Max Planck sunt de părere că obiectul G2 este un nor de gaz cosmic, o echipă de cercetători de la Universitatea California din Los Angeles, coordonată de astrofizicianul Andrea Ghez, susține că G2 ar fi mai degrabă o stea învăluită într-un nor de gaze și praf cosmic. În cursul verii trecute obiectul G2 s-a aflat la cea mai mică distanță a orbitei sale față de gaura neagră și totuși a scăpat nevătămat. Andrea Ghez susține că acest lucru demonstrează că nu este vorba de un nor de gaz ci de un obiect solid.
 
În noul studiu, grupul de cercetători de la Institutul Max Planck oferă un model computerizat care simulează orbita obiectului nou-descoperit, G1. Conform acestui studiu, G1 se deplasează pe o orbită aproape identică cu G2 și a pierdut din viteză în momentul trecerii prin apropierea găurii negre. 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii