Che Guevara - simbolul „revoluţiei" de la Constanţa (?!)
Che Guevara - simbolul „revoluţiei" de la Constanţa (?!)
„Imbecilule,
nimic nu este imposibil în această viaţă, totul este posibil,
imposibilităţile şi le creează omul singur şi tot el trebuie să le
depăşească!" (Ernesto Che Guevara)
„Gherila" lui Radu Mazăre a luat cu asalt, săptămâna trecută, capitala.
Cu
berete roşii şi haine kaki, tinerii constănţeni au făcut furori şi au
atras atenţia tuturor. Dar ce exemplu au aceşti tineri în lupta pe care o
duc din convingere sau dintr-o revoltă ce le este indusă?! Cu firea sa
revoluţionară şi cu poveştile despre evenimentele din decembrie '89, cu
plimbările prin America de Sud, primarul Radu Mazăre a obişnuit pe toată
lumea cu imaginea sa de luptător cu haine de armată, beretă roşie şi
maşini de război. După chipul şi asemănarea sa, tinerii care-l văd ca pe
un model demn de urmat i-au copiat nu numai ideile, ci şi ţinuta. Dar
oare ştiu ce reprezintă simbolurile ce ne fac să ne gândim la faimosul
„el Comandante" Che Guevara?
Nu este greu să afli realitatea sau
legendele despre celebrul revoluţionar. Trebuie doar să cauţi pe
Wikipedia (http://ro.wikipedia.org/wiki/Che_Guevara). Ce ne spune cea
mai mare enciclopedie online?!
Ernesto Guevara s-a născut în 1928 în
Rosario, Argentina. A studiat medicina la Universitatea din Buenos
Aires. În 1955 s-a alăturat, în Mexic, revoluţiei cubaneze a lui Fidel
Castro. Nu era un individ prea puternic din punct de vedere fizic,
suferind de astmă. Cu toate acestea, a practicat karate şi alpinism,
escaladând vârful Iztaccihuatl, care măsura peste 5.000 de metri. În
1956, 88 de oameni au atacat Cuba pentru a detrona guvernul generalului
Fulgencio Batista. Atunci s-a „născut" aşa numita mişcare de la 26
iulie.
„Valorez mai mult viu decât mort!"
„Pentru
meritele sale, Castro îi dă lui Guevara gradul de el Comandante, cel mai
înalt din cadrul gherilei, şi îi conferă, la 29 de ani, Steaua José
Martí, pe care Guevara o va pune pe bereta sa neagră", spune Wikipedia.
Aşa că, vedeţi voi, revoluţionari tineri ai Constanţei, bereta era, dar
nu roşie, ci neagră! Probabil că roşul comunist al mişcării lui Castro a
rămas în memoria colectivă ca fiind culoarea beretei lui Che. Dar
realitatea era alta.
Această imagine a revoluţionarului cu beretă şi
stea va deveni celebră în lumea întreagă datorită fotografului cubanez
Alberto Korda, autorul acesteia. După cucerirea puterii, la 9 ianuarie
1959, primeşte cetăţenia cubaneză, printr-o lege specială. Denumit
revoluţionar marxist, Che Guevara devine în 1959 comandantul închisorii
Cabana. Timp de şase luni, între 2 ianuarie şi 12 iunie 1959, au fost
executaţi acolo cel puţin 156 de prizonieri, în majoritate politici.
Documentele vremii, inclusiv declaraţii confidenţiale făcute de Guevara,
sugerează chiar câteva mii de victime, mai spune Wikipedia.
Trimis
de Castro prin lume, Guevara pledează pentru radicalism total în lupta
împotriva imperialismului american. Lansează faimosul îndemn
antiamerican: „Să creăm noi Vietnamuri!". Nu a fost agreat de Moscova.
Armata sa de gherilă îşi ia numele de ELN (Ejército de Liberación
Nacional - Armata Naţională de Eliberare)
Che este capturat împreună
cu Simón Cuba Sarabia. S-a predat după ce a fost rănit la picior, iar
puşca deteriorată de un glonţ. Conform soldaţilor bolivieni, el ar fi
strigat: „Nu mai trageţi! Sunt Che Guevara şi valorez mai mult viu decât
mort!". A fost executat pe 9 octombrie 1967. Fidel Castro, pe de altă
parte, a avut o traiectorie mult mai fericită. După detronarea unei
dictaturi, a ajuns la rândul său unul dintre cei mai de temut dictatori
ai lumii.
În schimb, în urma lui Che Guevara a rămas legenda şi
celebra melodie „Hasta siempre comandante Che Guevara" compusă în 1965
de Carlos Puebla. Una dintre preferatele revoluţionarului care conduce
Constanţa.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp