Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi“, 15 ani de activitate Paul Peniu - „Gică a vrut de la început să fim cei mai buni“ (VIDEO)
Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi“, 15 ani de activitate: Paul Peniu - „Gică a vrut de la început să fim
17 Jan, 2025 17:00
ZIUA de Constanta
699
Marime text
- 20 de jucători formați de Academia Hagi au debutat la echipa națională de seniori.
De-a lungul anilor, Academia Hagi a devenit principalul furnizor al loturilor naționale ale României, a promovat peste 60 de jucători în prima ligă a țării, mulți s-au transferat și în străinătate, iar rezultatele interne și internaționale sunt deosebite.
„Academia de Fotbal «Gheorghe Hagi» este cel mai grandios proiect al fotbalului românesc. Acest proiect se dorește a fi măsura recunoștinței lui Gheorghe Hagi față de toți cei care au avut încredere în el și l-au susținut de la primii pași în fotbal și până la retragere. Prin crearea Academiei, Gheorghe Hagi a considerat că a venit momentul ca la rândul său să ofere cât mai multor copii șansa de a se pregăti la cel mai înalt nivel și de a avea performanțe chiar mai mari decât ale sale“, este mesajul Academiei Hagi.
Martor la toate succesele, președintele Academiei Hagi, Pavel Peniu a rememorat și a analizat, la Farul TV, activitatea desfășurată la gruparea de pe litoral în toți acești ani.
„Nu visam pe atunci la ce a urmat“
„Cum am plecat la drum? Gică m-a anunțat că este hotărât să înceapă un proiect mare. Nu visam pe atunci la ce a urmat. După câteva luni de discuții și de punere la punct a tuturor strategiilor de lucru, proiecte pe termen mai scurt sau mai lung, a luat ființă Academia Hagi și clubul Viitorul (la vremea respectivă, actualul Farul Constanța, care continuă munca la nivel de seniori), Academia devenind una dintre cele mai prolifice și mai apreciate academii din România. Aceasta - prin munca de aici, prin rezultate, prin cei 63 de copii formați, educați și promovați la nivelul primei ligi, prin cei 20 de jucători formați de Academia Hagi, Viitorul sau Farul care au debutat la echipa națională de seniori, printre care și cei mai tineri debutanți, Cristian Manea, iar apoi Enes Sali. O mare bucurie ne-au făcut când 11 jucători au participat, cu evoluții și rezultate deosebite, la turneul final de tineret din Italia din 2019“, a menționat Paul Peniu, potrivit sursei citate.
- 20 de jucători formați de Academia Hagi au debutat la echipa națională de seniori (Aurelian Chițu, Cristian Manea, Florin Tănase, Boban Nikolov, Romario Benzar, Răzvan Marin, Dragoș Nedelcu, Bogdan Țîru, Mihai Bălașa, Alexandru Cicâldău, Alexandru Mitriță, Tudor Băluță, Denis Drăguș, Ianis Hagi, Florinel Coman, Gabriel Iancu, Tiberiu Căpușă, Virgil Ghiță, Enes Sali, Louis Munteanu).
- Cei mai tineri debutanți din istoria echipei naționale de seniori: Cristian Manea - la 16 ani, 9 luni și 22 de zile (recordul a datat în perioada 31.05.2014 - 14.11.2021), iar apoi Enes Sali - la 15 ani, 8 luni și 22 de zile (record stabilit la 14.11.2021 și care datează și astăzi).
- 63 de jucători crescuți și formați în Academia Hagi au fost debutați de clubul de pe litoral pe prima scenă fotbalistică din România.
„Proiectele de început s-au transformat“
„Avem multe realizări, împliniri, motive de bucurie și de satisfacție. Proiectele de la început s-au transformat și acum vedeți ce este în baza de la Ovidiu, creată pentru susținerea fotbalului (terenuri și facilități pentru munca pe care o desfășoară antrenorii și jucătorii din Academie și din centrul de copii al Farului Constanța). Munca este continuă, vin alte provocări, gânduri și realizări. Vrem să dăm fotbalului ce ne-a dat și el nouă, odată“, a mai spus Paul Peniu.
Singura oferită ca exemplu la Congresul FIFA
Academia Gheorghe Hagi a fost singura din 211 țări afiliate, oferită ca exemplu la Congresul FIFA din octombrie 2023. De asemenea, este cea mai bună academie din România în ultimii șase ani, de când s-a instituit clasificarea Federației Române de Fotbal.
„Gică a vrut de la început să fim cei mai buni. Iar pentru aceasta a creat cel mai bune condiții de lucru, atât pentru jucători, cât și pentru antrenori. Rezultatele vin. Munca a fost foarte grea, dar, când o faci cu plăcere și dorință, nici nu o simți. Majoritatea celor care muncesc în cadrul cluburilor noastre sunt de formație sportivi sau foști sportiv. Au în sânge dorința de a promova, de a câștiga și de a ajunge cât mai sus, iar atunci lucrurile sunt normale și foarte ușoare“, a mai spus președintele Academiei Hagi.
Farul, cea mai tânără campioană din Europa
Academia Hagi a cucerit până acum 28 titluri naționale la copii și juniori, 13 medalii de argint, 17 de bronz, patru Cupe ale României, opt Supercupe, iar 51 de jucători în medie sunt convocați la loturile naționale pe sezon. În sezobul 2016/2017, FC Viitorul a fost campioana din Europa cu cel mai mare procent de jucători formați de propria academie (57,7%). În stagiunea 2022/2023, Farul Constanța a fost cea mai tânără campioană din Europa (medie de 22,1 ani).
Obiectivele sunt mereu aceleași
„Suntem aproape de a doua parte a returului campionatelor la toate categoriile de vârstă. Echipa mare beneficiază și ea de toate condițiile, astfel că își desfășoară activitatea aici, în bază, condițiile climaterice fiind foarte bune pentru perioada aceasta de iarnă. Copiii au început și școala, ei merg pe cele două fronturi. Școala este școală, odihna și alimentația sunt la cel mai înalt nivel, iar pregătirea decurge bine. Suntem dornici să începem campionatul. Obiectivele echipelor de copii și juniori sunt aceleași, ca întotdeauna: să fim cei mai buni, să fim pe primul loc, indiferent dacă reușim sau nu. Trecutul ne certifică rezultatele și dorința noastră de a fi cei mai buni. Cel mai important lucru e să producem tineri de valoare, care să ducă mai departe fotbalul constănțean și nu numai. După ce am avut atâția debutanți la echipa națională, vrem să fim principalul furnizor de talente al reprezentativei României“, a punctat Paul Peniu.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Paul Peniu, președinte Academia Hagi
„Le-am făcut o bucurie copiilor. Ei sunt viitorul și speranța noastră“ (GALERIE FOTO + VIDEO)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Vezi toate STIRILE VIDEO!
Comentarii