Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
06:33 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Alianta subterana PD-L - PSD la Constanta

ro

12 Jan, 2010 01:01 4352 Marime text
deschidere.jpgÎn nenumărate rânduri, în ultimele luni, s-a vehiculat faptul că la nivel local, între conducerile PSD şi PD-L, s-ar fi făcut anumite înţelegeri, foarte bine ascunse, referitoare la oamenii din fruntea instituţiilor deconcentrate din judeţ. Din aceeaşi categorie controversată face de asemenea parte şi consilierul PD-L (?) Dănuţ Moisoiu, renegat de PD-L prin excluderea sa în urmă cu aproape doi ani din partid, dar netrecut în tabăra pesedistă.

De mai bine de un an, despre liderul interimar al organizaţiei judeţene, Mircea Banias, se spune că nu ar urmări întocmai interesul partidului şi s-ar da de partea pesediştilor. Iar argumentele pe care cunoscătorii problemei le-ar aduce par să fie suficiente, începând de la lansarea unor zvonuri legate de eventuala schimbare a prefectului Claudiu Palaz - vorbe de altfel infirmate de şeful de la judeţ, la lipsa de ripostă în cazul păstrării pe funcţii a directorilor pesedişti din guvernarea PSD - PD-L până la tergiversarea instalării propriilor oameni în instituţiile deconcentrate care le-au revenit în urma împărţirii din ianuarie 2009, dar şi a retragerii PSD - ului de la guvernare.

Un subprefect lipsă

Chiar dacă acum deţin controlul asupra Instituţiei Prefectului - cu un subprefect de-al lor, democrat-liberalii nu au instalat nici până în ziua de azi cel de-al doilea subprefect care le revenea. În perioada imediat următoare instalării prefectului, Banias susţinea că organizaţia PD-L Constanţa nu are încă un om pregătit pentru a ocupa cea de-a doua funcţie de subprefect. La acel moment erau totuşi vehiculate câteva nume pentru această poziţie: Ioan Gligor, Daniela Dragomir şi Adrian Sponte, însă se pare că acestea au fost doar nişte propuneri formale, care i-a bucurat pe moment pe nominalizaţi. Din surse neoficiale aflasem că Ioan Gligor, unul dintre activiştii importanţi în campaniile electorale ale PD-L-ului de-a lungul vremii, fost colonel de Artilerie, ar putea ajunge fără mari probleme în fotoliul secund al judeţului.

La sfârşitul anului trecut, la momentul în care Mircea Banias a înaintat către organizaţia centrală a partidului lista cu cei şapte membri din Biroul Permanent Judeţean al PD-L Constanţa care erau propuşi spre excludere din forul partidului, mai mulţi pedelişti spuneau că după rezolvarea acestei situaţii, s-ar fi trecut la schimbarea prefectului Palaz. La auzul veştii, Banias a negat hotărât acest plan, explicând că nu se pune această problemă cu atât mai mult cu cât reprezentantul Guvernului în teritoriu are relaţii foarte bune cu primarii din judeţ.

danut_moisoiu.jpgPesedişti pe placul PD-L-iştilor

Chiar dacă la momentul ieşirii de la guvernare a PSD-ului toţi directorii social-democraţi, la solicitarea şefului lor de organizaţie de la judeţ, Radu Mazăre, au decis să se retragă din funcţii, lăsând locul liber celor care de drept erau atunci viitori ocupanţi de fotolii de directori sau adjuncţi, acest lucru nu s-a concretizat până acum în totalitate. În ciuda avertismentului transmis de Elena Udrea, că niciun pesedist nu mai trebuie să rămână pe funcţie, liderul judeţean al PD-L a fost de acord ca o parte dintre directorii social-democraţi mai vechi să fie totuşi lăsaţi să-şi desfăşoare activitatea în continuare. Pretextul referitor la vechime a fost lesne trecut cu vederea însă au existat şi opinii care au ridicat un semn de întrebare în ceea ce priveşte comportamentul preşedintelui PD-L Constanţa faţă de adversarii social-democraţi.

Directori precum Bogdan Huţucă (Direcţia Generală a Finanţelor Publice), Elena Frâncu (Direcţia Judeţeană de Sport) şi Alexandru Mezei (Căpitănia Zonală Constanţa) au fost menţinuţi pe funcţii, explicaţia lui Banias în acest sens fiind legată de faptul că şi PSD i-a găsit în funcţii şi nu i-a schimbat. Ca şi PSD, Mircea Banias pare să fi fost girantul celor trei directori de instituţii descentralizate, fără a ţine însă seama de interpretările care au survenit gestului său. Nici Bogdan Vâlsan de la Direcţia Judeţeană pentru Operaţiuni Vamale nu a fost schimbat cu un pedelist. Acelaşi lucru se întâmplă şi la Inspectoratul Teritorial de Construcţii Sud - Est unde unul dintre adjuncţii lui Gigi Chiru - liberalul Niculae Ciocănel, a fost păstrat în echipa pedelistă la fel ca şi pesedistul Marian Foca - director adjunct la AJOFM Constanţa.

Directori rămaşi de instalat

Chiar dacă nu este foarte evidentă apropierea vehiculată dintre Banias şi PSD, un semn de întrebare în acest sens este ridicat dacă ne gândim că nici până acum, la trei luni de la ieşirea de la guvernare a PSD-ului şi preluarea şefiei tuturor instituţiilor deconcentrate de la nivelul judeţului Constanţa, există instituţii unde oamenii PD-L-ului nu au fost încă instalaţi. Câteva exemple în acest sens vizează spre exemplu Centrul Român de Comerţ Exterior, Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (fostul SAPARD) şi Loteria Română - Sucursala Constanţa. Situaţia este însă, încă neclară şi la Direcţia Agricolă Constanţa unde, la finele lui decembrie 2009, directorul coordonator Anca Bobe a fost suspendată din funcţie, de acelaşi tratament având parte şi Daniel Learciu de la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate.

Problema Moisoiu întăreşte speculaţiile

De altfel, nici problema consilierului PD-L Dănuţ Moisoiu nu a fost soluţionată de Banias. Chiar dacă a fost exclus în 2008 din partid, acesta nu şi-a pierdut nici acum funcţia de consilier local pe care o ocupă din iunie 2008, câştigându-şi acest drept şi în instanţă. În ciuda faptului că mai mulţi membri din PD-L contestă apartenenţa lui Moisoiu, acesta susţine în continuare că este membru fidel al partidului şi neagă acuzaţiile constante de colaborare cu PSD care i-au fost aduse de-a lungul timpului. În schimb însă, cel care ar fi trebuit să se ocupe de această problemă, Mircea Banias, nu a mai ridicat nicio problemă în acest sens, întărind ideea potrivit căreia ar exista totuşi o colaborare, rămasă încă neconfirmată.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • surmelis argentina pusa 16 Jan, 2010 22:33 ALIANTA = PSD PNL,este cea mai periculoasa alianta pe care o are ROMANIA din ultimii 20 de ani.
  • NEAMTU 16 Jan, 2010 12:15 MAZARE LASANE CU RIDICATUL ZMEELOR.
  • noname 14 Jan, 2010 09:26 da-ti afara PSD-isti, din toate functiile ocupate p[olitic, ei asa ar fi facut.Nenea Banias! stii cu ce incepe imnul Romaniei, nu?
  • surmelis argentina pusa 13 Jan, 2010 16:12 ALIANTA PSD PNL, a devenit cea mai NESIMTITA OPOZITIE a Romaniei din ultimii ani.
  • Rozicrucianul 12 Jan, 2010 21:33 Redivivus a tras prima salva de reglaj.El nu are ce pierde. Un schimb de salve, ca intre ,,amici'din PDL nu este un pericol.Se bat in ,,furcute'artileristice.Mai lungeste,mai scurteaza,aduna la stinga ,scade la dreapta,un fleac,incearca si ei sa se ciuruie unul pe altul.Nici unul nu are nicio sansa sa cistige politic ,pentru ca sunt depasiti.Unul este ,,batrinel simpatic'celalalt este ,,cazonel'cu moliterul pus la soarele portocaliu pentru a se usca..Incetati tragerea!
  • decrepiitus cazonis 12 Jan, 2010 21:12 Individul care scrie decrepitus cu doi de i este un prost in devenire idiot.Nimic din ceea ce scrie Redivivus nu se refera la alte persoane decat la javra de Gligor,colonelul retardat si rezervist care nu se mai satura de bani,un individ capabil de orice ticalosie,care n-a cunoscut in viata lui ce insemeneaza prietenia,colegialitatea si camaraderia. Am facut cariera militara in garnizoana Constanta si pot sa afirm ca Redivivus nu cunoaste multe probleme in legatura cu ticalosiile lui Gligor.
  • surmelis argentina pusa 12 Jan, 2010 17:08 ALIANTA subterana PSD PDL nu exista ,dar a existat ALIANTA subterana PNL PSD finalizata prin recunoasterea publica sub forma de ALIANTA IN OPOZITIE.
  • un observator 12 Jan, 2010 13:07 stie cred ca toata lumea din pdl de apropierea lui banias cu psd / mazare.....acest lucru este cam urat,la fel si agitatia din pdl.pacat de acest lucru,tinand cont ca alegerile au fost castigate,trebuia sa fie discutii civilizate,fiecare sa isi ia partea in functie de cat a muncit,cat a cotizat si cat merita si sa se apuce lumea de munca,ca de cearta si de intrigi suntem satui........este clar ca s-a dus vremea unora din pdl,este vremea altor persoane care au sansa sa schimbe ceva sau sa pastreze acelasi haos....
  • george 12 Jan, 2010 11:48 DAR PE VOI ZIARISTII CE VA INTERESEAZA DE CE NU A SCHIMBAT OAMENI DIN FUNCTII? CE, OAMENI CAPABILI SI COMPETENTI NU AU VOIE SA RAMANA IN POSTURI? PENTRU CA VREA BANIAS SAU PRESA SA FIE SCHIMBATI? TREZITI-VA LA REALITATE!!!! CU INCOMPETENTI DIN PARTIDE TARA NU-SI MAI REVINE. DAR PROBABIL CA NICI NU SE MAI VREA.
  • pdl-ist 12 Jan, 2010 11:36 in sfirsit ies la iveala mizeriile lui banias. cit credea el ca nu se va afla? Cu asta s-a ocupat. cu dat la gioale la colegi, cu bagat strimbe, cu mintit pe la bucuresti, cu luat spagi si cu numit oameni slabi care n-aveau ce cauta in functii. de frate stiam ca l-a pus mare director, dintr-un comentariu de mai sus aflu ca si-a pus si nevasta...vai, vai....asta e presedintele PDL??/ Mai mare rusinea.
  • Andrei George 12 Jan, 2010 11:34 Redivivus? Esti tare, nea Vasile.
  • surmelis argentina pusa 12 Jan, 2010 10:30 PNL-ul arunca "MATA MOARTA" in curtea PDL-ului si a PSD-ului. PNL-ul n-are lecuire !!!
  • BPN 12 Jan, 2010 10:05 Este evidenta legatura lui Banias cu Mazare si PSD.Pe langa toate numele mai sus amintite,directori si directorasi,toti aflati sub influenta lui Mazare,la mai tinut pe functie si pe seful garzii financiare pt. a nu supara pe nimeni de la PSD.Banias a vrut sa-si dea afara propii colegi de partid decat sa se puna rau cu Mazare.Se pare insa ca toate astea se stiu si la Bucuresti iar acum este iminenta debarcarea lui Banias.Cand nu ai caracter,cand minti,cand esti spagar lacom asa patesti
  • Colonelu 12 Jan, 2010 09:25 Nene redivivus, mi-ai placut, ai ramas acelasi soldat stelar...VALOROS! Dar ce facem cu gagautza de Mitroi de i s-au saltat penele. Oare nu tre jumulit ca are si el destule TERENURI de comentat ??
  • ????? 12 Jan, 2010 06:34 ADRIAN MANOLE-MOISOIU-BANIAS DIR APC=MIRONESCU MIRONESCU - MOISOIU-POPESCU-BANIAS APC-BALAN APC BANIAS- MOISOIU-BALAN DIR APC CELE TREI ECHIPE MAI AU UN MENTOR NE-NOMINALIZAT ?
  • redivivus 12 Jan, 2010 05:41 Prefectul se poate considera un om fericit.S-a pricopsit deja cu un SUB in persoana lui Iustian, felcer ratat,figura anodina de frizer cu mandolina. Dl Palaz are sansa nesperata de a se mai alege cu un SUB in persoana unui colonel gornist care a speriat Constanta cu sloganul "Constanteni treziti-va".Ajuns in cuibul PD-L,puiul de cuc cazon a crescut repede si i-a aruncat afara pe colegii care l-au primit alaturi de ei,desi stiau ca individul este lipsit de scrupule si de caracter,fiind in schimb dotat cu o mare doza de oportunism, sete de parvenire,si de bani.Imediat,dupa ce s-a acomodat, a inceput sa-si plaseze vinul si rachiul cu ocazia intalnirilor prilejuite de diferite evenimente,fiind un biet pensionar cu 40 de milioane pe luna.Tanarul pensionar gornist si cazon,s-a straduit sa se afirme si sa intre sub pielea sefilor de partid pentru care a nutrit in permanenta un dispret total.Dl colonel care nu scapa un prilej sa condamne politica PD-L de lichidare a pensiilor de lux,nu se simte lezat in interesele sale atata timp cat pentru fiecare gest si vorba are un tarif si speranta ca va primi si el acolo,o functie.Este totusi un merit sa adaptezi artileria la politica.Nu e usor sa "tragi tunuri".Dupa cum se prezinta situatia "de cadre" din PD-L,existenta lui Gligor si aspiratiile sale sunt normale.Numirea lui Gligor in functia de subprefect,va demonstra ca exista o stransa legatura intre sula si subprefectura.
  • Mihai Brinzoi 12 Jan, 2010 02:41 Banias n-a schimbat PSD-istii pentru ca si-a asumat o atitudine de subordonat in Constanta. Asta i-ar fi adus linistea din partea PSD-ului daca ar fi cistigat Geoana. Banias s-a limitat la o actiune razboinica in interiorul partidului propriu folosindu-si pozitia pentru a isi promova rudele (fratele la APC, sotia la Inspectoratul Scolar) sau alte nulitati in functii pe diverse criterii. Asta este din pacate PDL-ul la Constanta, un partid fara esenta, fara personalitate, fara aspiratii. A, pardon, aspira domnul Banias la candidatura la primarie. Daca apuca sa candideze cele 10% ale lui Onaca vor fi o mareata performanta prin comparatie.
  • fara nume 12 Jan, 2010 02:09 De ani de zile, Dan Moisoiu este cartita infiltrata de PSD in PDL Constanta... Nu uitati ca sediul uneia din firmele lui Moisoiu se afla in sediul TELEGRAF - TV NEPTUN si acelasi Moisoiu are afinitati (pe alocuri de afaceri si alte interese) nu numai cu cei care conduc TELEGRAF - TV NEPTUN, ci si cu unii dintre ziaristii de acolo. Se explica inclusiv un concubinaj PDL cu PSD, explicat de faptul ca niciodata PDL nu a fost serios in intentia de a-si aduce un om la Primarie. Problema valabila si pentru PNL Constanta. Q.E.D.
  • Rozicrucianul 12 Jan, 2010 01:03 Daca Moisoiu cotizeaza ,este membru unui partid fara compensare a busolei ,adica debusolat ,nu el ,ci partidul..Multi c0ntesta calitatea de PDL-ist a lui Moisoiu dar, buldozerul se pregateste pentru o confruntare cu zgura politica portocalie a PDL-Ct.Doamna Stavrositu,recomandarea mea este sa-ti etalezi bogatia capilara ,externa si interna ,domnului Moisoiu.