Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:52 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Angajati ai CJC, la placinte, inainte Amuras Tanase, Monixa Coroiu, Cristi Moldovanu, Lili Naclad, la judecata cu Nicusor

ro

26 Apr, 2010 02:58 9832 Marime text
deschidere.jpgPrintre angajaţii CJC care l-au acţionat în instanţă pe preşedintele Nicuşor Constantinescu se numără şi fostul purtător de cuvânt din subordinea arhiepiscopului Teodosie, Liliana Naclad

Angajaţii Consiliului Judeţean Constanţa sunt în război cu instituţia din care fac parte. Ei l-au dat în judecată pe preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, în calitate de principal ordonator de credite.

Este vorba, mai exact, despre funcţionarii publici din aparatul de specialitate al instituţiei judeţene, membri ai Sindicatului din Administraţia Publică Locală. Pe data de 18 martie, ei au înaintat o acţiune în instanţă împotriva şefului Consiliului Judeţean, pentru a-şi recupera sporurile ce le-au fost luate prin punerea în aplicare a reglementărilor Legii nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, după cum ne-a declarat purtătorul de cuvânt al sindicatului angajaţilor din Consiliul Judeţean Constanţa (CJC), George Târnoveanu. El a precizat că reclamanţii - angajaţii din aparatul propriu al CJC - au contestat în instanţă decizia de reîncadrare semnată de către preşedintele CJC, Nicuşor Constantinescu, ca urmare a prevederilor Legii 330/2009. Concret, funcţionarii din CJC contestă eliminarea sporurilor, care le-au înjumătăţit practic remuneraţiile lunare. Potrivit lui Târnoveanu, salariul mediu lunar al angajaţilor CJC este de aproximativ 16 milioane de lei vechi lunar, iar salariul cel mai mic din instituţie este de 6-7 milioane de lei vechi. Reprezentantul sindicatului din CJC mai spune că angajaţii CJC se confruntă acum şi cu o altă problemă. În baza deciziei Curţii de Conturi, ei trebuie să restituie sporurile încasate în 2008, sporuri şi drepturi considerate ilegale în urma controlului acestei instituţii. Mai exact, este vorba despre indemnizaţia de dispozitiv, sporul de reprezentare, de confidenţialitate, de stabilitate, prima de vacanţă, alocaţia de sărbători, transportul la şi de la locul de muncă şi norma de hrană. În urma verificărilor, Curtea de Conturi a decis că angajaţii CJC au de returnat, în total, suma de 4.517.191 lei. George Târnoveanu a precizat că membrii sindicatului pe care-l reprezintă vor ataca în instanţă şi această decizie.

Lista reclamanţilor

Printre reclamanţii care se judecă la Tribunal cu preşedintele CJC, Nicuşor Constantinescu, îl regăsim chiar şi pe şeful de Cabinet al acestuia, Amuraş Tănase. Se pare că a devenit o modă ca purtătorii de cuvânt să dea în judecată instituţia ale cărei vorbe le poartă, pentru că, un alt nume din rândul reclamanţilor, este şi cel al lui Cristian Carsium Moldovanu, omul de imagine al CJC. În acest război instituţional i s-a alăturat şi soţia, Cristina Elena Moldovanu. Deloc de neglijat este şi faptul că în lupta cu preşedintele CJC s-a angajat şi Monica Daniela Coroiu, zisă Monixa, pe care constănţenii o cunosc, în principal, de la emisiunile plicticoase de la Tv Neptun. Interesant este faptul că, deşi duduia a poposit de curând sub aripa oblăduitoare şi mult încăpătoare a CJC, a simţit nevoia să ia şi ea atitudine împotriva tăierii sporurilor. Culmea este că, Monica Coroiu, ca de altfel şi alţi câţiva CJC-işti, se judecă pentru obţinerea unor drepturi din fondurile publice, deşi nici măcar nu şi-a declarat averea pe site-ul CJC. Cu alte cuvinte, vrea suplimentări de la bugetul de stat, dar pe care nimeni să nu le poată cuantifica, evalua, contesta etc. În plus, nou-venită la CJC, ea vrea să-şi aproprieze nişte sporuri şi drepturi negociate de-a lungul timpului de către angajaţii CJC. Precizăm că am contactat-o telefonic pe cea care ocupă funcţia de şef Birou Protocol la CJC, dar nu ne-a răspuns la telefon. Alte nume cu rezonanţă din organigrama CJC sunt Aurelian Arghir, fost purtător de cuvânt al PSD Constanţa şi Sevil Sumanariu - şef la Direcţia de Informatizare şi Cooperare la Marea Neagră, Eduard Gabriel Bădilă - unul dintre cei care-i „cară geanta" şefului CJC şi chiar secretarul judeţului - Mariana Belu. Le regăsim în lista contestatarilor şi pe Carmen şi Mona Liza Comănici, fiicele fostului vice al CJC, Radu Comănici, pe fiicele unor edili din judeţ - Raluca Frigioi (fiica primarului din Crucea, Gheorghe Frigioi), Raluca Crivineanu (fiica fostului primar şi actual vice din Murfatlar, Nicolae Crivineanu) - Iulia Pripişi, soţia lui Ionuţ Pripişi, şeful Corpului de Control al Primăriei Constanţa. De asemenea, reclamanţi sunt şi Marius Tărcatu, cel judecat alături de directorii din Primărie - Constantin Babuş şi Ionel Pilat pentru complicitate la luare de mită, Cristian Zgabercea - directorul Direcţiei de Cultură a CJC, Radu Volcinschi - directorul Direcţiei Generale de Administraţie Publică şi Juridică, Victoria Ivonne Saghiu - soţia afaceristului Valentin Saghiu, Simona Cristina Colţan, nepoata afaceristului Ion Colţan, Gabriela Mihăeşi - nevasta consilierului judeţean Gheorghe Mihăeşi, Ovidiu Chircă - retras din afacerea cafelelor pentru pensionarii Constanţei, Mihaela Lungu - şefa de la Achiziţii, Titi Cenuşă - arhitectul şef al judeţului, Boris Parpală - fost director al Direcţiei Agricole pe vremea când era şi PSD la guvernare şi Getuţa Tănasă - şefa Serviciului Tehnic Investiţii ş.a.

colaj_1.jpgAfaceristul Zgabercea vrea sporuri de la stat

De precizat că, printre reclamanţi se numără multe persoane cu dare de mână, unii având şi afaceri de unde obţin venituri suplimentare mult mai importante decât salariul de la stat. Un exemplu este directorul Direcţiei de Cultură, Cristian Zgabercea. Potrivit datelor oficiale furnizate de Registrul Comerţului, acesta este asociat în nu mai puţin de patru societăţi: Marinetechnology SRL, Vlasercris Company SRL, Iz Studio SRL şi Anna Comrom SRL. În SC Vlasercris Company SRL şi SC Iz Studio SRL, Zgabercea este asociat cu nimeni alta decât fosta şefă a Fondului Proprietatea, Daniela Lulache, care a devenit cunoscută românilor după ce s-a aflat că încasa, de pe această poziţie, un salariu de 13.000 euro pe lună.

Un alt afacerist petent împotriva tăierii sporurilor de la stat este şi Eduard Bădilă, şef serviciu în cadrul Direcţiei de Cultură, asociat în SC Uniquatro SRL, după cum aflăm din declaraţia sa de avere pe 2009. De precizat că nici Zgabercea, nici Bădilă, nu au trecute dividendele în actele declarative. Dintre reclamanţii menţionaţi, precizăm că Radu Volcinschi, Cristian Zgabercea şi Getuţa Tănasă beneficiază de o locuinţă de serviciu de la CJC, în blocul L4 din Aleea Magnoliei, pentru care plătesc lunar câteva sute de mii de lei vechi.

După Moni, şi Lili s-a mutat la CJC

Printre aceşti reclamanţi o întâlnim însă, şi pe Alexandrina Florica Naclad, cunoscută în principal ca Liliana Naclad, fosta şefă a Biroului de presă al Arhiepiscopiei Tomisului. Liliana Alexandrina Florica Naclad a avut acelaşi traseu ca şi colega ei de suferinţă, Monica Coroiu. După ce a fost uşuită de la uşa lui Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Lili a găsit un locşor călduţ, timp de câteva luni, la Cabinetul Prefectului Tit-Liviu Brăiloiu, unde a fost colegă cu Monica Coroiu, cu care s-a înţeles de minune, pentru că aveau în comun, în afară de amoarea faţă de PSD, cel puţin un lucru: niciuna nu se omora cu munca. Iată că Lili, ca şi Moni, şi-a găsit şi ea un loc la CJC, în cadrul Direcţiei de Cultură condusă de „patronul spiritual" Zgabercea. Dar Liliana, ca şi colega sa, nu s-a mulţumit cu salariul şi, deşi nou-venită, s-a angajat şi ea în lupta după drepturi băneşti.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Decebal 26 Apr, 2010 08:40 Chiar nu intelegeti ca este o intelegere intre TOTI????