Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:45 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Aqualand SA şi prietenii lui Radu Mazăre Sorina Hortolomei-Moscu şi Dumitru Cilibia vor să facă bani în Mamaia, în extrasezon

ro

10 May, 2014 00:00 5644 Marime text
Dumitru Cilibia, şeful de la Petrocons, şi Sorina-Gina Hortolomei-Moscu, asociaţi în societatea Aqualand SA, cea care administrează parcul de distracţii Aqua Magic, printre ai cărui fondatori s-a numărat şi Basarab Popa, vărul primarului Radu Mazăre, au decis să-şi extindă afacerile din Mamaia.

În acest sens, Primăria Constanţa a eliberat pe 8 mai Certificatul de urbanism nr. 1110, al cărui beneficiar este societatea Aqualand SA. Potrivit actului eliberat de administraţia publică locală, în staţiunea Mamaia, zona hotelului Perla, va fi construită o terasă acoperită, cu extindere extrasezonieră. Certificatul de urbanism este valabil până pe data de 8 mai 2016.
Potrivit Registrului Comerţului, societatea Aqualand SA a fost înfiinţată în anul 2002 şi are sediul social în municipiul Constanţa, bulevardul Ferdinand. Capitalul social subscris al societăţii este de 1.200.000 de lei, fiind compus din 1.000 de acţiuni sociale, valoarea uneia fiind de 1.200 de lei. Obiectul principal de activitate al societăţii este „alte activităţi recreative şi distractive“. Printre acţionari, îi regăsim pe Dumitru Cilibia, şeful de la Petrocons, pe fiica acestuia, Laura Bianca Buşu, dar şi pe Sorina-Gina Hortolomei-Moscu.

Afacerile Sorinei Hortolomei-Moscu

Registrul Comerţului arată că Sorina-Gina Hortolomei-Moscu este asociată în societăţile Contest SRL, Termoinstal Construct SRL, Aqualand SA, Clubo Galactico SRL, Glamob SRL, Galatap SRL şi Agrocom-Vit 2002 SRL. Este administratorul firmelor Holland Development SRL, Mehmetoglu SRL, Bulevard SA, Millenium Global Development SA, Mega Development SRL, Holland Development Group SA, Termoinstal Construct SRL, Aqualand SA, Contest SRL, Wynn Resort SRL, Agrocom-Vit 2002 SRL, dar şi cenzor la SC Mobitom SA. Majoritatea societăţilor care o menţionează în documente pe Sorina-Gina Hortolomei-Moscu au fost asociate, de-a lungul timpului, cu numele primarului Radu Mazăre. Ba mai mult, câteva dintre ele ar fi fost implicate în retrocedările aparent ilegale şi apar în celebrul dosar instrumentat de DNA.

Cine este Dumitru Cilibia

Dumitru Cilibia este cunoscut ca fiind şeful Petroconst, firmă care a câştigat, de-a lungul timpului, multe contracte de la Primăria Constanţa. Dumitru Cilibia este asociat cu o serie de persoane care şi-au făcut un renume pentru faptul că au pus mâna pe contracte grase de la autorităţile locale. Cilibia este asociat şi în Allclass SRL, alături de fostul viceprimar al Constanţei şi fost ministru al Mediului, Nicolae Nemirschi. De asemenea, ginerii lui Cilibia, Octavian Buşu şi Tiberiu Curt, sunt şi ei asociaţi în Karisma Development SRL cu fiul fostului viceprimar de la Constanţa, Andrei Nemirschi.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii