Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:22 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Are sau nu are discernământ?! Minorul acuzat de incendierea blocului de pe Grindeanu, supus unei expertize psihiatrice. Ce s-a stabilit

ro

21 May, 2022 00:00 3612 Marime text
Bloc Nicolae Grindeanu - Sursa foto: Arhivă ZIUA de Constanța 
  • Expertiza medico-legală psihiatrică a fost efectuată de specialiștii Serviciului Clinic Judeţean de Medicină Legală Constanţa. Iată rezultatul.
 
Minorul acuzat de incendierea blocului de pe strada Nicolae Grindeanu, din municipiul Constanța, a fost supus unei expertize medico-legală psihiatrică.
 
Procedura a fost efectuată de specialiștii Serviciului Clinic Judeţean de Medicină Legală Constanţa, aceștia întocmind un raportul în contextul infracțiunilor de care este acuzat minorul.
 
Specialiștii au stabilit că, atât în prezent cât şi la data săvârşirii faptelor şi în raport cu acestea, discernământul minorului este și a fost păstrat.
 
Totodată, Serviciul Clinic Judeţean de Medicină Legală Constanța a stabilit că, deşi realizează consecinţele faptelor sale, lipsa cenzurii şi impulsivitatea majoră fac ca minorul să prezinte pericol social ridicat.
 
În prezent, minorul se află în stare de arest preventiv.
 
Dosarul a fost instrumentat de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.
 
În luna mai, procurorii au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a minorului acuzat de incendierea blocului de pe strada Nicolae Grindeanu (16 decembrie 2021).
 

Copilul este acuzat de evadare, vătămare corporală din culpă și distrugere.
 
Dosarul va fi solutionat de Judecătoria Constanta.
 
Până în prezent nu a fost stabilit primul termen.
 

Conform procurorilor, fapta minorului la data de 16.12.2021, în jurul orei 01.00, prin incendierea inițiată prin folosirea de substanțe inflamabile și focul aprins de la chibrituri, a provocat distrugeri unui număr de 37 autoturisme parcate la subsolul și în proximitatea blocului de locuințe situat în mun. Constanța, precum și distrugerea și degradarea blocului de locuințe, fiind afectate 94 apartamente, spațiile comune ale blocului de locuințe, reprezentate de scările de bloc și parcarea aferentă situată la demisolul blocului, precum și fațadele blocului, fiind totodată aduse în stare de nefuncționare temporară ori până la remediere rețelele de apă, gaze și electricitate, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de: distrugere, prev. de art. 253 alin. 4 Cod penal, cu aplic, art. 113 alin. 2 Cod penal.

 
Sub aspectul laturii subiective, aceasta constă în vinovăție sub forma intenției depășite.
 
De asemenea, fapta inculpatului, care prin incendiul provocat la data de 16.12.2021, în jurul orei 01.00, la nivelul imobilului situat în mun. Constanța, a cauzat vătămarea corporală a numitului C.M. care, în urma leziunilor produse de arsuri și inhalarea aerului fierbinte, a necesitat 25-27 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, acestuia fiindu-i totodată pusă viața în primejdie, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de:vătămare corporală din culpă, prev. de art. 196 alin. 2 Cod penal, cu aplic, art. 113 alin. 2 Cod penal.

 
Sub aspectul laturii subiective, aceasta constă în vinovăție sub forma culpei fără prevedere.
 
Fapta inculpatului, care la data de 05.02.2022, în jurul orei 15:30, aflându-se în arest la domiciliu, a încălcat obligația de a nu părăsi imobilul situat în mun. Constanța, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de: evadarea, prev. de art. 285 alin. 1 și 3 lit. c Cod penal, cu aplic, art. 113 alin. 2 Cod penal.
 
Sub aspectul laturii subiective, aceasta constă în vinovăție sub forma intenției directe.
 
Fapta inculpatului, care la data de 24.02.2022, în jurul orei 12:20, aflându-se în arest la domiciliu, a încălcat obligația de a nu părăsi imobilul situat în mun. Constanța, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de: evadarea, prev. de art. 285 alin. 1 și 3 lit. c Cod penal, cu aplic, art. 113 alin. 2 Cod penal.
 
Sub aspectul laturii subiective, aceasta constă în vinovăție sub forma intenției directe.
 
Fapta inculpatului, care la data de 25.02.2022, în jurul orei 14:35, aflânud-se în arest la domiciliu, a încălcat obligația de a nu părăsi imobilul situat în mun. Constanța, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de: evadarea, prev. de art. 285 alin. 1 și 3 lit. c Cod penal, cu aplic, art. 113 alin. 2 Cod penal.
 
Sub aspectul laturii subiective, aceasta constă în vinovăție sub forma intenției directe.
 
Măsurile dispuse în cauză reprezintă o etapă a procesului penal, conform Codului de procedură penală, și nu înfrâng în niciun fel principiul prezumției de nevinovăție de care beneficiază persoanele supuse cercetărilor.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Exclusiv! Copil, trimis în judecată
Final de anchetă în cazul incendierii blocului de pe strada Nicolae Grindeanu

 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii