Asa se cheltuiesc banii Constantei
Asa se cheltuiesc banii Constantei

Radu Mazăre şi-a pus în cap să
construiască patru parcări supraetajate, să mai facă nişte Ţări ale Piticilor
şi câteva foişoare pentru pensionari, dar şi să continue distracţiile văratice
din Mamaia
Aleşii locali vor vota astăzi bugetul oraşului pentru anul viitor. Aceasta
este prima formă a vistieriei municipale, pentru că, aşa cum suntem deja
obişnuiţi, rectificările vor fi la ordinea zilei pe întreg parcursul lui 2009.
Dacă în 2008 veniturile estimate ale oraşului, egale cu cheltuielile,
valorau 433.912 mii lei, anul viitor suma a crescut puţin. Aşadar, veniturile
şi cheltuielile vor ajunge la 522.208 mii lei, sumă egală pentru echilibrarea
bugetului. De asemenea, se estimează că taxele speciale vor însuma 19.244 mii
lei, faţă de 15.973 mii lei în anul care tocmai se încheie. Rapoartele
prezentate consilierilor locali, în vederea votului, ne arată că se
preconizează ca veniturile proprii ale bugetului municipal vor ajunge la
276.003 mii lei, faţă de 39.793 mii lei în 2008.
Este adevărat că documentele pe care consilierii locali le-au avut de
consultat abundă în cifre care mai de care mai alambicate şi „zecimalizate".
Patru parcări cu etaj
„Cheltuielile bugetului local pe anul 2009 sunt fundamentate, dimensionate
şi repartizate pe destinaţii, respectiv pe acţiuni, activităţi, programe,
proiecte, obiective, se efectuează în concordanţă cu atribuţiile care-i revin
autorităţii administraţiei publice locale, cu priorităţile stabilite de
aceasta, în vederea funcţionării şi în interesul colectivităţilor locale. (...)
şi în anul 2009, investiţiile vor ocupa o pondere mare în cadrul bugetului,
unele sunt în derulare şi trebuiesc duse mai departe, multe dintre acestea se
finalizează şi vom putea începe altele noi", spune raportul ataşat proiectului
de hotărâre. Aşadar, Primăria lui Mazăre se mândreşte că în 2009 se vor demara
investiţiile din programele cu finanţare nerambursabilă, provenite de la
Uniunea Europeană. Printre acestea se numără construirea unor parcări
supraetajate în Mamaia (zona Cinema Albatros, zona Aquamagic, zona Mamaia
Nord), reabilitarea şi reamenajarea pieţelor şi promenadei de la Cazinoul din
Mamaia, dar şi construirea unei parcări multietajate lângă Spitalul Judeţean.
92,5 milioane de euro nerambursabili
Lista se continuă cu implementarea sistemului de management al traficului,
cu lucrările tehnico-edilitare aferente construirii bazarului oriental, dar şi
o seamă de reabilitări (Termele Romane, accesul pietonal între Plaja Modern şi
strada Mircea cel Bătrân, a esplanadei şi a staţiilor de autobuz din Zona
Metropolitană Constanţa). Raportul subliniază faptul că Zona Metropolitană
Constanţa a fost desemnată pol naţional de creştere şi că va beneficia, în
următorii şase ani, de fonduri nerambursabile dedicate, în valoare de 92,5
milioane de euro. Anul 2009 va aduce continuarea unor investiţii multianuale:
reabilitarea tramei stradale, modernizarea infrastructurii, modernizarea
punctelor termice, a iluminatului public, programul de plantări masive de
material dendrologic, realizarea de noi Ţări ale Piticilor, dar şi amenajarea
de terenuri sportive. Cu alte cuvinte,
prietenii primarului Radu Mazăre, câştigătorii licitaţiilor privitoare
la proiectele menţionate mai sus pot sta liniştiţi: vor avea profit şi la anul.
„Tot în anul 2009 se va finaliza programul de asfaltare, programul de lărgire a
străzii Soveja şi demontarea liniilor de tramvai", mai arată raportul. Nici
staţiunea Mamaia nu a fost lăsată de izbelişte. Aşadar, anul viitor nu va fi lipsit
de Grand Prix-ul pe apă sau de etapa de aviaţie.
Să nu uităm MAZ-urile
Nici pensionarii nu vor fi daţi uitării, chiar dacă anul electoral se încheie. Doar vin alegerile pentru postul de preşedinte... Anul viitor se va majora plafonul de pensie de la 550 la 700 de lei şi vor mai fi create încă patru cluburi şi pavilioane. Elevii şi tinerii căsătoriţi nu vor fi privaţi de cadourile cu care au fost obişnuiţi. Leasing-ul pentru autobuzurile MAZ va scoate din vistieria locală 2.149 mii lei, iar cel pentru autobuzele turistice, 2.289 mii lei. Restul autobuzelor vor „uşura" bugetul de 12.870 mii lei.
PUZ-uri, planuri şi revitalizări
Printre cheltuielile programate pentru 2009 se numără şi proiectarea ansamblului de locuinţe ieftine de pe Baba Novac (8.050 mii lei), dar şi racordurile şi utilităţile acestuia (5276 mii lei). Studiile şi proiectele vor scoate din buzunarul municipiului 1.552 mii lei. Din suma totală, 20 mii de lei vor reveni actualizării Planului Urbanistic General al Constanţei. Se vor mai face Planuri Urbanistice Zonale pentru zona de costă Pescărie-Portul Tomis, pentru zona Valu lui Traian - DN3, dar şi pentru reabilitarea şi revitalizarea zonei peninsulare. Aceste proiecte însumează 169 mii lei. Radu Mazăre mai are în plan şi revitalizarea parcului de distracţii din Mamaia. Întreaga „distracţie" va costa 215 mii lei. De asemenea, planurile pentru cele patru parcări multietajate avute în plan, aflate în zonele Spitalul Judeţean, Piaţa Tomis III, Sala Sporturilor şi Primărie, vor ajunge la 280 de mii lei. Cel mai scump este studiul pentru îmbunătăţirea circulaţiei şi elaborarea unui plan de organizare a circulaţiei în zona centrală (300 mii lei). Studiile şi proiectele pe 2008 au costat 12.262 mii de lei. Acum, nu avem altceva de făcut decât să aşteptăm rectificările bugetare şi să facem bilanţul la sfârşit de 2009.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp