ATOP-ul colindă politic primăriile din judeţ Comisarul-şef Catană - instrument politic pentru PSD? (video + galerie foto)
ATOP-ul colindă politic primăriile din judeţ: Comisarul-şef Catană - instrument politic pentru PSD? (videoAutoritatea Teritorială de Ordine Publică, instituţie care îşi desfăşoară activitatea pe lângă Consiliul Judeţean, se ocupă cu organizarea de întruniri de taină în judeţ şi mai puţin cu pregătirea unor şedinţe oficiale trimestriale, aşa cum cere legea, la care să fie convocaţi toţi factorii de decizie implicaţi conform legii.
Săptămâna trecută, ATOP-ul de pe lângă Consiliul Judeţean Constanţa, a convocat în mare taină o reuniune la Băneasa, adică la o distanţă de aproximativ o sută de kilometri de Constanţa, sporind parcă misterul întrunirii. Precizăm că în ediţia online puteţi vizualiza o filmare de la faţa locului, realizată de reporterii CTV. La întâlnire a fost prezent vicepreşedintele CJC, pesedistul Cristian Darie - vicepreşedinte al ATOP, primari ai unităţilor administrativ-teritoriale din sud-vestul judeţului, dar şi comandantul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, cms-şef Dumitru Catană. Interesant este faptul că, deşi conform legii şi Instituţia Prefectului trebuie reprezentată în ATOP, la reuniunea de la Băneasa nu a fost invitat nimeni din cadrul acestei instituţii, IPJ Constanţa fiind prezent prin Dumitru Catană, deşi acesta nici măcar nu a fost mandatat nominal să facă parte din ATOP.
Darie nu ştie de ce nu a fost invitată şi Prefectura
Vicepreşedintele CJC Cristian Darie ne-a declarat că şedinţa de la Băneasa a fost una de lucru şi că nu ştie de ce nu au fost invitaţi şi reprezentanţii Prefecturii. „Convocările le-a făcut secretarul executiv, Sorin Georgescu", a afirmat el. La rândul său, subprefectul Aidun Curt-Mola ne-a declarat că din vară, de când a fost instalat în funcţie, nu a participat la nicio şedinţă ATOP. S-a mirat că nu a fost invitat, cu atât mai mult cu cât - afirmă - a luat legătura cu secretarul executiv al ATOP, Sorin Georgescu, să-l anunţe dacă au vreo şedinţă.
Catană - clandestinul din ATOP
Ultima hotărâre a CJC Constanţa privind modificarea componenţei ATOP, HCJC nr. 208/15.07.2010, prevede, la art. 2, validarea ca membru al ATOP a cms-şef Popa George, comandant al IPJ Constanţa înaintea instalării lui Dumitru Catană în această funcţie. Având în vedere faptul că nu există o hotărâre prin care CJC să stabilească încetarea calităţii de membru al ATOP a lui George Popa, aşa cum s-a procedat, prin aceeaşi hotărâre, în cazul fostului comandant, Aurelian Zaheu, deducem că, legal, Popa este în continuare membru al ATOP, pentru că de Catană nu se aminteşte pe nicăieri.
Pentru a afla în ce calitate a participat la şedinţa de la Băneasa, l-am contactat telefonic chiar pe Dumitru Catană, care a afirmat că a fost acolo în calitate de membru al ATOP, după care ne-a închis brusc. Vicepreşedintele CJC Cristian Darie, totodată vicepreşedinte al ATOP, ne-a declarat că în hotărârea de care am amintit se precizează că din ATOP fac parte atât inspectorul-şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului, cât şi subprefectul desemnat de Instituţia Prefectului, fără ca aceştia să fie nominalizaţi. Darie a precizat că s-a renunţat la a-i mai nominaliza pe ocupanţii acestor funcţii pe motiv că aceştia s-au tot schimbat. „Am constatat că în ultima perioadă, cel puţin la nivelul IPJ Constanţa, s-a tot schimbat reprezentantul în ATOP şi de aceea nu am mai nominalizat. Şi subprefectul s-a schimbat", a arătat Cristian Darie. Cu toate acestea, deşi la art. 6 al HCJC 208/2010, la care a făcut referire vicele CJC, nu sunt nominalizaţi reprezentanţii instituţiilor amintite, şi nici viceprimarul Constanţei, la art. 2 se precizează, aşa cum am spus şi anterior, că reprezentantul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului în ATOP este George Popa. Prin urmare, având în vedere că acesta nu mai face parte din structurile IPJ Constanţa, rezultă că poliţia constănţeană nu are reprezentant în ATOP, cu atât mai mult cu cât nu există nicio hotărâre care să-l revoce pe Popa din această calitate.
Darie şi Catană - colegi de Academie
Într-o ediţie anterioară, ZIUA de Constanţa relata faptul că pe Dumitru Catană şi pe Cristian Darie îi leagă o veche prietenie, de mai bine de 20 de ani. Actualul comandant al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa a fost coleg de promoţie la Academia Navală, fostul Institut de Marină, cu vicepreşedintele Consiliului Judeţean, în cadrul Secţiei Civile - Transport Maritim - Electromecanică. De asemenea, în altă ediţie, ZIUA de Constanţa relata despre încă o întâlnire de taină a celor doi foşti colegi, care ar fi avut loc la saună, la Hotel Europa din Eforie Nord, ocazie cu care cei doi ar fi pus ţara la cale cu privire la numirea lui Mihai Toporan - şeful de la Arme, Explozivi şi Substanţe Toxice - în funcţia de adjunct al lui Catană, potrivit prefectului Claudiu Palaz.
Gheorghe Chirciu: „E nepotrivită implicarea CJC în problemele Poliţiei"
Pentru a afla care a fost până la urmă obiectul şedinţei de la Băneasa, am stat de vorbă cu doi dintre primarii care au participat la întrunire. Aceştia au declarat că au fost convocaţi telefonic la întâlnire. De precizat că, potrivit Legii nr. 218/2002, plenul ATOP se întruneşte trimestrial în şedinţă ordinară şi ori de câte ori este nevoie în şedinţă extraordinară, la convocarea scrisă a preşedintelui sau la solicitarea a cel puţin patru membri, adresată preşedintelui. Gelu Iordache, primarul oraşului Băneasa, unde a avut loc întrunirea, ne-a declarat că subiectul şedinţei a fost relaţia dintre primărie, consiliu local şi poliţie. „Am înţeles că vor avea loc mai multe întruniri de acest fel. La noi, la Băneasa, au fost convocate localităţile subordonate Poliţiei Băneasa, care are în subordonare mai multe posturi de poliţie din jur. A participat şi comandantul Punctului Poliţiei de Frontieră Băneasa, Cristian Cotabiţă, care colaborează cu poliţia naţională", ne-a declarat primarul oraşului Băneasa. La rândul său, edilul comunei Oltina, Gheorghe Chirciu, ne-a declarat că în cadrul întrunirii s-a discutat şi despre problemele pe care le întâmpină ca primar în relaţia cu şeful de post din Oltina, dar că nu vede care ar fi rostul implicării CJC în aceste probleme. „Noi avem probleme în comună, furturile s-au înmulţit alarmant în ultimele luni, le-am sesizat comandantului IPJ, dar am considerat nepotrivită implicarea Consiliului Judeţean în această problemă. Nu văd cum ar putea interveni în rezolvarea acestor neînţelegeri, care sunt de competenţa poliţiei. Cred că întâlnirea trebuia să aibă loc la Oltina", a afirmat primarul Chirciu.
Poliţia, subordonată politic la fel ca şi Biserica (?!)
Cu prilejul unei prezentări a realizărilor CJC în cadrul ATOP, care a avut loc nu demult, reprezentanţii Poliţiei afirmau că instituţia judeţeană care îl are ca preşedinte pe Nicuşor Constantinescu, totodată preşedinte al ATOP, se va ocupa de reabilitări de sedii ale poliţiei şi unde va fi necesar, de construcţia unora noi. Cu alte cuvinte, CJC s-ar putea substitui deja, chiar dacă nu există o lege în acest sens, ministerului de resort. Ne întrebăm care va fi atunci rezultatul? Cumva aservirea poliţiei forţei politice care conduce judeţul? Să fie poliţia noul instrument electoral din mâna conducerii judeţelor, alăturându-se galeriei de „agitatori" de campanie din care face parte şi biserica? Vicepreşedintele Darie spune că nu.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- .. 13 Dec, 2010 08:06 dupa ce ca este cel prost si imcompetent sef de pana acum mai este si aservit politic ca un bou la psd...mare balalau esti mai catana ,iti meriti soarta prostovanule....
- justice 13 Dec, 2010 06:58 catana sa rezolve problema clanului de proxeneti bairam care vinde droguri arme si minore la bariera abator si bariera real baba novac si clandestin bordel pe str olteniei 5 la intrare parchet si sectia3 -sint minore de 12 13 ani-daca erau copii de politisti sau procurori?multi copii sint luati de la case copii si zona baneasera o fetita de 14 ani si din m voda si cea de 12 ani -rusine mafiei ce fac prefectul sri 0962 dga dna? iau spaga si ei? cine ia spaga -proxenetii ii vedeti zilnic fac milioane euro