Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:40 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Autostrada infierbanta latifundiarii

ro

21 May, 2007 00:00 3320 Marime text
1179691365.jpg

Traseul pe care va trece ultimul coridor al Autostrazii Soarelui a creat isterie in randul proprietarilor de terenuri * Nici reprezentantii organizatiilor de protectia mediului nu stau linistiti, deoarece tronsonul trece pe langa trei arii naturale protejate

Autostrada Soarelui, cea care uneste Constanta de Bucuresti, a creat, de-a lungul timpului, polemici aprinse. Usor, usor, lucrarile au avansat si s-a ajuns sa se lucreze si la tronsonul Cernavoda - Constanta. Acesta si varianta ocolitoare fac parte din coridorul european IV Berlin, Nurenberg, Praga, Budapesta, Bucuresti, Constanta, Salonic, Istanbul. De la inceput, proiectul a infierbantat mintile proprietarilor de teren din zona, care au inceput sa ia in calcule pe unde va trece autostrada. Variante au fost foarte multe si chiar unii din localitati pe unde nu s-a pus niciodata problema sa treaca autostrada au inceput sa mareasca preturile pamantului pentru ca aveau ei informatii. In realitate, noua artera va trece prin Cernavoda, Stefan cel Mare, Faclia, Mircea Voda Gara, Satu Nou, Medgidia, Castelu, Poarta Alba, Basarabi, Valu lui Traian, Constanta si Cumpana. Tronsonul va interfera cu zona in care se afla podgoria Murfatlar, precum si cu situri naturale protejate. Lucrari in apropierea rezervatiilor Tronsonul va interfera cu zona in care se afla podgoria Murfatlar precum si cu situri naturale protejate. Prima rezervatie langa care se vor opri lucrarile va fi aria fosilifera Cernavoda, care se intinde pe o suprafata de trei hectare, se afla pe malul drept al Dunarii in amonte de podul Saligny si se intinde spre sud, pe o distanta de aproximativ 500 de metri. Are o importanta stiintifica deosebita, aici putand fi gasite calcare nodulare cretacice cu gasteropode, bureti, hidrozoare si trunchiuri de conifere solidificate. Urmatoarea zona protejata este Fantanita Murfatlar, care se intinde pe 66,4 hectare si se afla la sud vest de orasul Basarabi. Rezervatia botanica si forestiera se afla pe un versant strabatut de vai inguste, pe partea dreapta a drumului Constanta - Ostrov. Ultima zona care va interactiona cu autostrada este Valu lui Traian, rezervatie mixta botanica si forestiera, in care se gasesc peste 180 de specii si subspecii de plante inferioare. In afara rezervatiei, pe o suprafata de cinci hectare, se afla vestigiul istoric a carui suprafata a fost fragmentata in timp de fel si fel de lucrari. Desi cei care au intocmit studiul pe baza caruia se va realiza autostrada au dat asigurari ca nu se va interveni in aceste zone, este putin probabil ca o lucrare atat de complexa sa nu afecteze siturile. Exproprieri masive Suprafata de teren pe care se va intinde autostrada Cernavoda - Constanta va cuprinde 208,77 hectare. Pentru ca proiectul sa se realizeze, se vor expropria 447,974 metri patrati de teren intravilan, 1440,669 metri patrati de teren extravilan, 99,550 metri patrati de vie si 99,550 metri patrati de livezi. Pentru varianta ocolitoare, suprafetele expropriate vor fi mai mici, respectiv 201,850 de metri patrati de teren intravilan, 800.000 de metri patrati de teren agricol, 40,000 de metri patrati de vie si 40,000 de metri patrati de livezi. Aceste suprafete reprezinta doar terenul pe care va fi amplasata efectiv autostrada, insa va fi nevoie de teren si pentru organizarile de santier sau centrele de control. Ideea este ca, in curand, tot acest perimetru va deveni un mare santier, iar, la final, zona se va schimba in proportii destul de mari. Ramane de vazut cat se va respecta din studiul de realizare a proiectului si daca ariile naturale vor ramane neatinse de numarul mare de utilaje si muncitori care vor participa la lucrari.

Scris de: {autor}Adrian FURDULEA{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii