Avem sefi la deconcentrate (galerie foto)
Avem sefi la deconcentrate (galerie foto)


Preluarea conducerii instituţiilor deconcentrate de către noii directori coordonatori presupune, în viziunea prefectului Tit Liviu Brăiloiu, implicare totală, indiferent de situaţie, şi acordarea sprijinului necesar atunci când îi va fi solicitat. Pentru a dovedi că le este alături, el a prezentat situaţia survenită la Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional.
În data de 4 iunie, ministrul Culturii, Teodor Paleologu, a semnat ordinul
de numire în funcţia de director coordonator al instituţiei pe numele Danielei
Căruţiu. Numai că, nici până la ora actuală, noul director nu s-a putut
instala. Prefectul a specificat că marţi, la sediul instituţiei a avut loc „un
mic incident cu fostul director Lungu", care refuză să predea ştafeta. „Dacă va
fi nevoie, vom apela la serviciile domnului Zaheu (nr şeful Inspectoratului de
Poliţie Judeţean), ale Jandarmeriei, ale DIAS-ului, ale cui o fi pentru a pune
în aplicare acest ordin. Îi aduc la cunoştinţă domnului Lungu că ministrul
Paleologu nu-l vrea, iar în urma OUG 37 postul său a fost desfiinţat", a
menţionat Tit Liviu Brăiloiu.
Înlesniri şi mobilizări
Dacă la prima învestire în funcţia de director al Agenţiei de Plăţi şi
Intervenţii în Agricultură a lui Aurel Şuşman, prefectul i-a sugerat să îşi
caute un nou sediu, ieri, acesta i-a comunicat că a renunţat la „evacuare",
pentru că „n-au unde să se ducă". Însă, întrucât APIA funcţionează sub acelaşi
acoperiş cu Prefectura, Tit Liviu Brăiloiu l-a avertizat pe Şuşman: „având în
vedere că sunteţi chiriaşii mei, am să vă monitorizez atent". Directorului Ion
Bogdan, de la Direcţia Silvică, prefectul i-a „recomandat" să nu uite de
programul de împădurire. Glumind, şeful Agenţiei pentru Protecţia Mediului,
Senol Zevri, a afirmat că are un contract „pe şapte ani", din care doar patru
i-au fost garantaţi de prefect. După ce le-a înmânat ordinelor de numire lui
Zevri şi colegului de la Garda de Mediu, Vasile Petro, prefectul le-a spus:
„avem de lucru pe perioada sezonului estival în ceea ce priveşte activitatea de
noapte de pe litoral. Avem cluburi care fac gălăgie la cinci dimineaţa".
Frâncu ar putea avea un mandat redus
Aflată de ani buni la conducerea Direcţiei pentru Sport a Judeţului
Constanţa, Elena Frâncu a primit ieri ordinul prin care ea va rămâne la cârma
instituţiei pe o perioadă de patru ani. „Mai am trei ani şi afirm în faţa
presei că nu mai stau nici două minute după ce mă vor primi pensionarii", a
declarat directorul coordonator al DSJ Constanţa, Elena Frâncu. În replică, şi
drept dovadă a aprecierii de care se bucură, prefectul i-a spus: „Trebuie să
staţi, pentru că avem nevoie de dumneavoastră".
Rugăminţi la învestire
Celor ce vor coordona activitatea instituţiilor subordonate Ministerului de
Finanţe, reprezentantul Guvernului în teritoriu le-a cerut „să ne luaţi bani
mai puţini, că este criză". În schimb, structurilor de conducere numite în
deconcentratele din domeniul agriculturii Tit Liviu Brăiloiu le-a solicitat să
fie într-o strânsă colaborare, să aibă grijă de agricultura constănţeană şi „să
ne daţi de mâncare la toamnă că, altfel, e de rău".
Pe cont propriu
Dacă în cazul unor instituţii deconcentrate directorii coordonatori vor fi ajutaţi de unul sau mai mulţi directori coordonatori adjuncţi, în altele există un şef unic. În situaţia de a conduce fără adjuncţi sunt: Daniela Căruţiu - Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional, George Vişan - Oficiul Teritorial pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie, Valentina Munteanu - Direcţia Judeţeană de Muncă şi protecţie Socială, Bogdan Vâlsan - Direcţia Judeţeană pentru Operaţiuni Vamale, Mircea Chipăilă - Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Seminţelor şi Materialului Săditor, Adrian Bîlbă - Oficiul pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie, Simona Leoveanu - Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit şi Marioara Nicolaescu - Oficiul de Studii Pedologice şi Agrochimie.
În ediţia online poate fi accesată lista completă cu toţi directorii de deconcentrate şi adjuncţii acestora.
{mos_ri:deconcentrate}
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp