„Băiași și masori speciali stau la dispoziția onoratului public“ Cum se judecă moștenitoarele lui Morfi Papastavru pentru terenul de la Băile Moderne, din Constanța antebelică
„Băiași și masori speciali stau la dispoziția onoratului public“: Cum se judecă moștenitoarele lui Morfi
07 Apr, 2021 00:00
ZIUA de Constanta
3665
Marime text
- „Băiași și masori speciali stau la dispoziția onoratului public“, era invitația lansată „onoratului public“ pentru o vizită la Băile Mordene ale lui Morfi Papastavru, în anii 1926-1927.
- Sunt amintiri din vremea în care Portul Tomis era admirat de pe coastele încă înalte ale malului constănțean, iar nisipul fin, briza mării prietenoase și băile de soare reprezentau o alternativă mai mult decât atrăgătoare pentru canicula ce toropea Bucureștiul și țara.
- În prezent, după ce au recuperat în urma unor ani întregi de procese părți din terenul bunicului lor, cele două nepoate ale lui Morfi Papastavru continuă să se judece pentru restul de 950 de metri pătrați din teren.
- Primăria a respins notificarea, motivând că imobilul în speță a fost bombardat.
- Inițial, Ecaterina Băloiu și Marilena Domnica Negulescu au primit câștig de cauză la Tribunalul Constanța, însă sentința a fost schimbată de Curtea de Apel Constanța.
- În dosarul civil nr. 94/36/2021, cele două moștenitoare cer acum revizuirea hotărârii prin care le-a fost respinsă acțiunea.
În plină forfotă umană și arhitecturală ce cuprinsese Constanța în anii de început ai secolului trecut, o strânsă comunitate de localnici, dar și de turiști veniți din țară și de peste hotare priveau cu speranță și încredere spre viitorul orașului-port.
Portul Tomis era admirat de pe coastele încă înalte ale malului constănțean, iar nisipul fin, briza mării prietenoase și băile de soare reprezentau o alternativă mai mult decât atrăgătoare, în antebelic, pentru canicula ce toropea Bucureștiul și țara.
În aceste momente de început de secol, în Constanța pe care acum cu duioșie o numit „Constanța veche“ sau „de odinioară“ se aflau și Băile Moderne ale lui Morfi Papastavru.
În prezent, terenul pe care se afla sediul Băilor Moderne este în centrul unui litigiu civil, proaspăt înregistrat pe rolul Tribunalului Constanța, dar care a ținut atenția judecătorilor mai mulți ani la rând.
Templul spaniol, Teatrul Elpis și Băile Moderne
„În capul străzei Tomis, la malul mării este biserica și școala armeană iar în dreapta, deasupra plajei populare «Duduia» este villa Ghicha o drăguță clădire construită din lemn, în stil elvețian. Tot pe strada Mircea este Templul spaniol, Școala și Biserica greacă la colțul străzei Alex. Lahovary, unde se află, jos spre mare, teatrul Elpis și Băile moderne“.Fragmentul, ce surprinde o frântură din viața Constanței de odinioară, face parte din volumul „Constanța și Tekirghiolul Ghid Ilustrat pentru Vizitatori 1924“, alcătuit de Th. Ionescu și I.N.Duployen – „ziariști“, operă pusă la dispoziție în format digital pe site-ul Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman“ Constanța.
Arc peste timp, la aproape 100 de ani de la redactarea volumului, o parte din imobilele descirse în fragmentul anterior nu mai există, fiind demolate (cum este cazul Templului spaniol), iar altele încă încâtntă privirea, cum sunt Biserica grecească Metamorphosis, Teatrul Elpis și Școala greacă (cunoscută drept Școala generală nr. 2 Constanța, retrocedată în urmă nu cu mult timp Comunității Elene Elpis).
Există însă și o a treia categorie, a bunurile care sunt disputate, de ani buni, în instanță. Aici intră terenul pe care se afla sediul Băilor Moderne, obiectiv central al unui litigiu civil ce se desfășoară de mai mulți ani la instanțele din Constanța.
Moștenitoarele lui Morfi Papastavru
În acest sens, recent, pe rolul Tribunalului Constanța a fost înregistrat dosarul civil cu numărul 94/36/2021, în care nepoatele lui Morfi Papastavru, proprietarul terenului în discuție încearcă încă să-și restabilească drepturile asupra imobilului.În această cauză, Ecaterina Băloiu și Marilena Domnica Negulescu, ale căror bunic a fost Morfi Papastavru, au solicitat în instanță revizuirea unei sentințe anterioare, prin care le-a fost respinsă acțiunea inițiată pentru primirea unor măsuri reparatorii în schimbul a 950 de metri pătrați din terenul inițial al Băilor Moderne.
Primăria Municipiului Constanța prin Primar, Ministerul Finanțelor Publice, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, AJFP Constanța, Municipiul Constanța prin Primar și Consiliul Județean Constanța sunt toți pârâți în acest dosar cu iz de antebelic.
În cererea de chemare în judecată, menționată în Hotărârea nr. 51/2021 a Curții de Apel Constanța (document citat pe Jurindex), cele două reclamante, Ecaterina Băloiu și Marilena Domnica Negulescu, arătau că solicită revizuirea Deciziei civile nr. 12C/04.03.2020, a sentinței civile nr. 1580/20.06.2018 a Tribunalului Constanța, pronunțate în dosarul civil 284/118/2017.
„În motivarea cererii revizuentele au solicitat admiterea cererii de revizuire, schimbarea în totul parte hotărârea civilă nr. 1590/20 iunie 2018 în sensul restituirii către acestea a întregii suprafețe de teren de 950 mp sau să fie despăgubite pentru întreaga suprafață de teren și să se desființeze în totalitate decizia civila nr. 12/C din data de 04 martie 2020 ca fiind netemeinică“, se arată în Hotărârea nr. 51/2021 a Curții de Apel Constanța, citată pe www.rolii.ro.
Fosta Lahovari nr. 2-2 bis
În acest sens, cele două nepoate ale lui Morfi Papastavru au arătat că „sunt proprietari de drept al imobilului teren în suprafața de 950 mp, situat în Constanta, str.Aristide Karatzali nr.2-2bis, fosta Lahovari nr 2 - 2 bis, ce a aparținut defunctului nostru bunic Morfi Papastavru. Autorul nostru a fost unicul proprietar al suprafeței de teren de 2.500 mp (teren pe care a existat până în anul 1941 sediul «Băilor Moderne»), iar revizuentele, singurele sale moștenitoare, au reușit în urma unui proces de revendicare derulat între anii 1991-1992 să (...) părți din proprietatea bunicului nostru, în suprafață de 1.550 mp, rămânând de recuperat de la Primăria Municipiului Constanta, care le deține bunul fără drept, restul de 950 mp din proprietatea lor, moștenită de la defunctul bunic Morfi Papastavru“, conform sursei citate.Terenul inițial de 2.500 mp fusese preluat în timpul regimului comunist de către autorități, în temeiul Decretului nr. 111/1951.
Pentru a reveni la situația actuală, după ani întregi de judecată cu autoritățile locale, cele două nepoate ale celui ce deținea Băile Moderne au reușit să recupereze părți din terenul inițial, de 2.5000 mp.
„Imobilul în speță a fost bombardat“
Așa se face că acum cele două moștenitoare continuă să se judece în instanță pentru cei 950 de metri pătrați rămași din suprafața inițială.Legat de cei 950 mp, prin Dispoziția nr. 3714/24.11.2016, Primarul Muncipiului Constanța a respins notificarea reclamantelor, „pe considerentul că, prin sentința civilă nr.1067/16.12.1991, instanța de judecata a reținut ca imobilul în speță a fost bombardat, iar în prezent acesta nu poate fi identificat“, conform sursei citate.
Cele două moștenitoare au reușit, în dosarul 84/118/2017, să obțină anularea acestei dispoziții a primarului Constanței, în baza Sentinței nr. 1580/2018, prin care municipalitatea era obligată să restituie o suprafață de 340 mp din cei 950 mp, iar pentru restul de 610 mp municipalitatea era obligată să le propună moștenitoarelor acordarea de măsuri reparatorii.
Sentința nr. 1580/2018 a fost atacată la Curtea de Apel atât de către moștenitoare, cât și de către municipalitate, însă a fost admis doar apelul celei din urmă, astfel că judecătorii Curții de Apel au decis respingerea acțiunii, prin Hotărârea nr. 12/2020.
Cu alte cuvinte, cele două moștenitoare nu mai primeau nimic prin această hotărâre a instanței.
Acum, așa cum am arătat mai sus, acestea solicită instanței revizuirea sentințelor pronunțate până acum în legătură cu cei 950 mp.
Din vremea când timpul avea răbdare
Ca o concluzie, pentru a ilustra mai bine vremea în care timpul avea răbdare cu constănțenii și turiștii, deopotrivă, aducem în lumină volumul „Anuarul presei române și al lumei politice 1926-1927. Ediția VII“, de N.Rusenescu, disponibil în Biblioteca Digitală ZIUA de Constanța, unde se află o reclamă sugestivă pentru Băile Moderne, al căror proprietar era Morfi Papastavru. Facem mențiunea că am păstrat ortografia inițială.„Instalație Specială de Hydroterapie
unde pacienți, după prescripția medicului, pot întrebuința diferite moduri și procedee usitate în practica hydroterapiei moderne ca:
Băi reci și calde la orice temperatură, băi de vapori și etubă, balbaduri (jumătăți de băi) loțșiuni, împachetări generale sau locale, afusiuni reci sau calde, dușuri la orice temperatură; cu sau fără presiune (orizontale) verticale, circulare, întrerupte, dușuri scoțiene, dușuri locale etc.
Băiași și masori speciali stau la dispoziția onoratului public.
Băi de nămol (Techirghiol) adus zilnic proaspăt“.
Sursa foto: constanta-imagini-vechi.blogspot.com
Citește și:
„Dobrogea Digitală” – „Constantza” (1947):
Mamaia și splendidul parc dintre mare și lacul Siutghiol
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii