Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:34 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Banca Mondială face un studiu privind energia termică Se vor trasa zonele de încălzire unitară din municipiul Constanţa unde nu vor mai fi permise debranşările de la RADET

ro

11 Dec, 2018 00:00 3679 Marime text
Debranșarea din sistemul centralizat de încălzire va fi interzisă prin lege, după ce solicitarea preşedintelui Klaus Iohannis de reexaminare a legii termiei a fost respinsă de comisiile de specialitate a Camerei Deputaţilor. Legea urmează să fie promulgată, iar autorităţile locale vor fi obligate din acel moment să decidă zonele unitare de încălzire, în cadrul acestora nu se va mai aproba nicio debranșare.

Foarte mulţi cetăţeni rămaşi în sistemul centralizat de termoficare sunt de părere că această lege nu face altceva decât să le traseze restricţii, în încercarea statului de a salva de la faliment CET-urile şi RADET-urile.

Constănţenii care intenţionează să se debranşeze anul viitor, trebuie să ştie că în municipiu stabilirea zonelor unitare de încălzire va mai dura. Primarul municipiului Constanţa, Decebal Făgădău, a explicat că „pentru a elabora o strategie coerentă cu cap şi coadă, Banca Mondială şi-a arătat disponibilitatea de a aloca un grant şi de a realiza un studiu pentru subiectul energie termică la Constanţa. Tocmai de aceea am semnat în cursul săptămânii trecute o scrisoare de susţinere către Ministerul Fondurilor Europene, care vine să întărească intenţia Băncii Mondiale de a realiza acest studiu pe raza municipiului. Abia după ce vom avea aceste elemente, vom stabili care sunt unitare, pentru că nu îmi doresc să fiu cel care îngrădeşte opţiunea constănţenilor. După cum aţi văzut, am încercat, circumscris legii şi regulilor ANRE, să păstrăm totuşi un echilibru. Ştiu foarte bine că acest proces este unul destul de dificil, dar pe de altă parte trebuie să înţelegem că la un moment dat, dacă coexistă mai multe sisteme, ambele se vor dovedi ineficiente. Pentru că unele care par astăzi atractive vor aduce şi costuri şi riscuri la pachet, iar cele din sistemul centralizat, în mod evident, îşi vor dovedi ineficienţa şi cel mai probabil vor trebui redimensionate sau, de ce nu, înlocuite. Aşa că, nu mă pronunţ, rolul meu în calitate de primar este să fiu responsabil, echilibrat, şi să dau credit specialiştilor. Banca Mondială s-a dovedit un partener extrem de dinamic şi de pozitiv şi sunt convins că vor veni cu studii pragmatice în ceea ce priveşte energia termică în municipiul Constanţa”.
În ceea ce priveşte preluarea CET-ului, o soluţie avansată de la ultima criză, edilul a precizat că va avea o întâlnire în cursul acestei săptămâni cu reprezentanţii Ministerului Energiei tocmai pentru a vedea care este stadiul procesului de transfer a CET-ului către municipalitate.
\
În paralel cu acest normativ, Ministerul Energiei a lansat spre consultare publică rapoartele sesiunilor de lucru din cadrul procesului de elaborare a Strategiei Energetice a României 2016-2030. În document se arată că statul doreşte să introducă o taxă de poluare pentru centralele de apartament.

„Introducerea în legislaţie a unor prevederi privind plata unei taxe de poluare pentru deţinătorii de surse de încălzire poluante, nesigure şi neeficiente, conform principiului „poluatorul plăteşte”, taxă ce poate fi aplicată pe volumul de gaz natural furnizat; astfel de taxe trebuie să urmărească evitarea discriminării consumatorilor“, se arată în documentul guvernamental.
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • PETRICA TUTUIANU 11 Dec, 2018 09:07 De ce trebuie platit un studiu la Banca Mondiala? La cati angajati are primaria chiar nu este un inginer capabil sa execute acest studiu???De aceea arata orasul C-ta in halul care arata,banii se duc pe lucruri inutile....
  • misu 11 Dec, 2018 02:12 Trebuie primaria sa mai sponzorizeze CET-ul , si din banii celor care au centrale termice. Simplu lasa-ti giga caloria la 500lei si care ne vom permite vom ramane cine nu vom gasi alte metode.