Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:19 28 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Boala lui Calache la directorii PSD

ro

12 Oct, 2009 02:14 6305 Marime text

deschidere.jpgLaurenţiu Marin, director la DADL, s-a îmbolnăvit subit când a auzit de schimbarea sa cu un pedelist # Numai că boala sa este una boierească şi care în niciun caz nu l-ar fi culcat la pat

Boala face ravagii în rândul directorilor PSD. Pe lângă Laurenţiu Marin, lista se mai poate completa cu Daniela Neagu, director coordonator adjunct la Inspectoratul Teritorial de Muncă, şi cu Ion Florentin - şef la ISC.

Dar să îi luăm pe rând. Laurenţiu Marin, în ciuda zvonurilor că ar avea concediu medical până în decembrie, în prezent, este posesorul certificatului medical cu numărul 7.431.927, valabil pentru perioada 5.10.2009 - 15.10.2009. Potrivit documentului de care vorbeam, directorul DADL are laringită şi traheită acută. Deci boli greu de controlat dacă sunt atât de grave pe cât ar vrea Marin să pară şi care nu l-ar mai lăsa să vină la serviciu. Pentru a ne convinge de suferinţa acestuia l-am contactat pe cele două telemobile, dar nu a răspuns pe niciunul dintre ele. Aceeaşi soartă a avut-o încercarea noastră de a-l întreba pe purtătorul de cuvânt al instituţiei, Catalin Anton. Ideea este că, după 16 octombrie, Marin trebuie să plece din DADL. Cu toate încercările de intoxicare, am aflat că vine la serviciu abia pe 7 decembrie. Şi mai este o problemă: de ce nu îl ascultă Marin pe Radu Mazăre, care a spus că sunt bărbaţi şi îşi dau demisia, iar el se ascunde în spatele unei boli de copil? Iar pentru a nu exista niciun dubiu, urmează să dezvăluim şi numele medicului care a eliberat certificatul medical.

Aceleaşi metode

La fel de subit ca şi Marin, s-a mai îmbolnăvit şi şeful Inspectoratului de Stat în Construcţii, Ion Florentin. Numai că aici, nimeni nu ştie cât va sta directorul în concediu medical şi nici de ce boală suferă încât nu poate veni la serviciu. Cu toate acestea, în una din ediţiile viitoare vom spune şi ce boală are Ion Florentin.

Daniela Neagu, adjuncta de la Inspectoratul Teritorial de Muncă, a făcut altceva: de vreo 10 - 12 zile, aceasta nu a mai călcat prin instituţie. A doua zi de când a început să lipsească, a sunat la personal şi şi-a anunţat lipsa, motivând că are febră, că o doare stomacul şi că o să aducă certificat medical care să ateste acest lucru în ziua următoare. Certificat pe care nici până în ziua de azi nu l-a adus.

Un cititor despre boala lui Marin

După ce în ediţia de sâmbătă a cotidianului nostru am scos la iveală de ce Marin şi-a trimis angajaţii acasă, invocând o deratizare a instituţiei, unul dintre cititori a postat un comentariu pe site-ul ziarului nostru: „Totul are legătură cu Dosarul Anadalchioi, în care Mazăre, Constantinescu şi alţi 36 de infractori sunt trimişi în judecată pentru fapte deosebit de grave de corupţie (...) De ce? Pentru că DADL-ul (condus la vremea acea de Manafu) a fost singura instituţie care s-a constituit parte civilă. Să nu uităm că Consiliul Local Constanţa este una dintre instituţiile care nu s-au constituit parte civilă (...).

Să aibă boala directorului de la DADL de-a face cu ceea ce susţine cititorul în argumentarea sa?!

Ministerul Sănătăţii ar putea controla boala directorilor

„Sunt câţiva directori de deconcentrate care s-au îmbolnăvit brusc", a declarat şi preşedintele PD-L Constanţa, Mircea Banias, cel care s-a ocupat cu transmiterea la Bucureşti a propunerilor partidului pentru ocuparea locurilor rămase vacante pe plan local, după plecarea reprezentanţilor PSD. El i-a amintit aici atât pe Laurenţiu Marin, cât şi pe Ion Florentin. Banias a lăsat de înţeles că, în aceste cazuri, partidul nu prea are ce face. „Legea nu prea îţi dă voie", a declarat Banias, referitor la eliberarea din funcţie a acestor directori, îmbolnăviţi peste noapte. „Noi nu suntem ca PNL-ul, care n-a ţinut cont de lege", a adăugat el. Banias a dat exemplul colegilor din Mehedinţi, unde prefectul judeţului ar fi discutat cu cei din conducerea Autorităţii de Sănătate Publică pentru verificarea acestor suferinzi. „I-au găsit, pe fiecare, pe la cumpărături, sau în altă parte", a afirmat Banias. El a adăugat că se poate constitui o comisie a Ministerului Sănătăţii, care să verifice cât de bolnavi sunt aceşti directori care „iau bani publici, câte 80% din salariu".

colaj_1.jpgMotivul bolii: Ordonanţa 37/2007

Boala subită care i-a apucat pe cei trei este o ordonanţă, pe baza căreia ei speră să rămână pe funcţii. Curtea Constituţională a decis miercuri, cu majoritate de voturi, că legea de aprobare a OUG 37/2009 este neconstituţională, pentru că s-au încălcat normele privind adoptarea ordonanţelor de urgenţă, mai exact cele referitoare la domeniile în care pot fi date astfel de acte.

Într-un comunicat de presă remis, miercuri, deCurtea Constituţională, se arată că legea este neconstituţională, ca urmare a încălcării normelor privitoare la adoptarea ordonanţei de urgenţă prevăzute de articolul 115, alineatul6 din Legea fundamentală. Alineatul în cauză spune că „ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică".

Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi primului-ministru, precizează CCR.

Curtea Constituţională a declarat neconstituţională, miercuri, Legea de aprobare a OUG 37/2009 privind deconcentratele, la o zi după ce ordonanţa atacată la CCR de PNL şi UDMR a fost abrogată de Guvern printr-o nouă ordonanţă de urgenţă.

Surse din magistratură au explicat că decizia CCR nu produce efecte, deoarece a fost declarată neconstiţutională o lege privind o ordonanţă de urgenţă abrogată.

Marţi, Guvernul a dat o nouă ordonanţă, cu numărul 105, care abroga OUG 37 privind deconcentratele.

„Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 22 aprilie 2009, se abrogă", se arată în noua ordonanţă.

OUG 105/2009, care modifica unele prevederi ale Legii 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, a fost adoptată marţi, 6 octombrie, de Guvern, şi publicată în aceeaşi zi, în Monitorul Oficial. Guvernul poate detaşa funcţionari publici şi pe posturi din categoria înalţilor funcţionari publici - cum sunt cele de subprefect şi prefect - potrivit modificărilor aduse marţi, de Guvern, Legii 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. Potrivit formei anterioare a Legii 188/1999, detaşarea se poate dispune cu respectarea categoriei, clasei şi gradului profesional al funcţionarului public.

Curtea Constituţională a judecat, miercuri, sesizarea PNL şi UDMR referitoare la Legea de adoptare a OUG 37/2009, pe baza căreia au fost înlocuiţi din funcţiile de conducere mii de funcţionari din autorităţile publice deconcentrate.

Potrivit iniţiatorilor sesizării, Legea de aprobare a OUG 37/2009 „nu conduce la o eficientizare a activităţii instituţiilor publice, cu toate că acest principiu este enunţat în ordonanţă, ci sunt create toate premisele pentru bulversarea activităţii în instituţiile publice".

PSD şi PD-L au încercat să modifice Statutul funcţionarilor publici în Parlament, însă CCR a declarat neconstituţională legea respectivă, tot pe baza unei sesizări a PNL. Ulterior, Guvernul a emis o Ordonanţă de Urgenţă cu un subiect similar, care a făcut posibilă schimbarea imediată din funcţie a şefilor de la deconcentrate. Liberalii au încercat blocarea acesteia prin singurul mod legal posibil, anume solicitarea unei sesizări de neconstituţionalitate care nu putea fi făcută decât de Avocatul Poporului. Instituţia a declinat însă cererea PNL, pe motiv că CCR se pronunţase deja pe Legea de modificare a Statutului funcţionarilor publici.

Liberalii şi udemeriştii au recurs la alte mijloace parlamentare - moţiune de cenzură şi moţiune simplă pe administraţie, care vizau şi Ordonanţa 37, însă ambele au fost respinse.

{mos_ri:directori PSD}
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • SURMELIS ARGENTINA PUSA 25 Jun, 2010 11:43 In orasul HARSOVA de Constanta este prezenta ”restrictia la munca” din partea OPOZITIEI harsovene ce vor sa aduca un INVESTITOR BELGIAN pentru creerea a 200 de LOCURI DE MUNCA in domeniul producerii ENERGIEI ELECTRICE PE BIO GAZ,pe cand ar putea cu aceeasi suma de 40 de milioane de euro si cu acelasi INVESTITOR BELGIAN sa creeze 1600 de LOCURI DE MUNCA in AGRICULTURA locala. De ce sa MUNCEASCA toti TIGANII si SARACII in AGRICULTURA locala pe cand ar putea LUCRA 200 de RUDE ale OPOZITIEI LOCALE , nu-i asa ???
  • anonima (de frica repercusiunilor_ 13 Oct, 2009 16:13 draga Simona, asta nu este numele tau real
  • simona 13 Oct, 2009 11:37 sa nu uit, cum va explicati ca sotul dnei primar cernavoda, mircea daniel gabriel, a ramas in locul lui marin, bine-mersi la conducerea dadal, cu drept de semnatura, in rest toti ceilalti directori sunt in concediu medical?
  • simona 13 Oct, 2009 11:31 dragi colegi care scrieti incognito, nu va mai obositi ca oricum va cunosate toata lumea din dadl; ati spalat prea multe urechi, in speciql pe ale lui marin, si acum cand se intoarce roata, si vine alt machidon la puterea dadl, va blocati instantaneu...nu spuneati voi ca scapati de machidoni ptr totdeauna?
  • surmelis argentina pusa 13 Oct, 2009 03:08 In viitorul apropiat o sa vedeti de ce este in stare presupusul partid PNL !
  • la teatru 12 Oct, 2009 23:46 Tare m-am mirat cand am auzit ca unul ca Laurentiu, sluga de Comanici, trecut in slujirea lui Stanca(PSD), apoi in slujirea lui Mazare> Eu nu l-as fi pus nici cioban la oi.
  • Dorel 12 Oct, 2009 23:39 Tanti Argentina,de 20 de ani nu a murit nimeni pentru ca a furat,a jecmanit,si-a batut joc de un oras ,un judet sau o tara.
  • surmelis argentina pusa 12 Oct, 2009 20:35 "GIGELE" ,mai bine bolnav decat mort.
  • gigel 12 Oct, 2009 15:32 dragi medici daca concediile medicale sunt acordate celor bonlavi cu adevarat nu va amendeaza nimeni, cu siguranta. Problema intervine atunci cand aceastea sunt date pentru boli inchipuite cum este cazul exemplelor mai sus mentionate. Cat priveste demnitatea celor mentionati mai sus nu cred ca exista. Aceste persoane care atunci cand au fost numiti in functie au precizat ca vin si pleaca politic, acum cand sfarsitul a venit mult mai devreme decat isi imaginau si nu au reusit sa-si scoata banii investiti in functiile lor subit se imbolnavesc de boli din ce in ce mai ciudate.Au uitat ca au fost demise anumite persoane pentru ca ei sa ocupe aceste posturi?? Se pare ca masura cu care dai cu aia primesti. Apropo d-na Neagu de la ITM probabil ca ai pacatuit destul de mult de nu te ajuta DOAMNE,DOAMNE iar dl.Brailoiu saracu nu mai poate nici el, sau nu te mai cunoaste asa cum sustinea cu nonsalanta la o emisiune.Cred ca are amnezie si a uitat ca a mers personal cu tine la Bucuresti in ziua in care te-a numit in functie. PSD-ule vezi pentru cine iti pui obrazul!!! mare grija cu alta ocazie.
  • surmelis argentina pusa 12 Oct, 2009 14:03 PREA MULTA POLITICA ,SARACIA ROMANIEI.
  • Medicii.... la mijloc 12 Oct, 2009 10:35 Daca nu primeste concediu medical ,face reclamatie la CNAS ,rezultatul mergand de la amenzi pana la 2500 ron pana la rezilierea contractului cu Cnas Daca primeste concediu ,control de la CNAS, cu aceleasi consecinte .