Bogăţii de parlamentar
Bogăţii de parlamentar

Provenind din
diverse domenii de activitate, mai mult sau mai puţin înstăriţi, zece deputaţi
şi patru senatori de Constanţa ne vor reprezenta interesele, măcar declarativ,
în viitorul Legislativ
Doar patru dintre
actualii parlamentari de Constanţa au reuşit să-şi prelungească mandatele,
ceilalţi aflându-se la prima experienţă de acest gen. Dintre novici, unii au
avantajul că vor activa în Parlament după ce au lucrat în administraţia publică
locală sau judeţeană, ipostază în care au putut afla problemele reale ale
comunităţilor.
Locuitorii din
Colegiul senatorial nr. 1 au preferat să fie reprezentaţi de o echipă
parlamentară liberală, formată din: Gheorghe Dragomir şi Mihai Lupu - deputaţi
şi senatorul Puiu Haşotti. Deputatul PNL din Colegiul 1, Gheorghe Dragomir,
expert contabil şi absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Economice din cadrul
Universităţii Al.I. Cuza din Iaşi, se află la al doilea mandat. Averea sa se
reduce la un apartament şi un cont bancar în moneda naţională, nu foarte
consistent. Mihai Lupu, cel ce va reprezenta comunităţile din Colegiul 2,
pentru Camera Deputaţilor, este director al SC Oil Terminal, de profesie
economist. Dintre cei trei liberali parlamentari tomitani, el poate fi
considerat cel mai avut. Potrivit declaraţiei sale de avere, Lupu se poate
lăuda cu un teren în judeţul Prahova, un apartament, un autoturism, tablouri
estimate la 8.500 euro, bijuterii în valoare de 4.000 euro şi două conturi
bancare însumând peste 80.000 lei.
Mult mai
experimentatul parlamentar şi politician, senatorul Puiu Haşotti, se pare că nu
a pus mare preţ pe agonisirea unei averi impresionante, zestrea lui
rezumându-se la două case şi trei conturi bancare - în euro, lei şi dolari.
Iorguş, cel mai bogat
parlamentar PD-L
Democrat-liberalii
au, în premieră, o femeie parlamentar în persoana Mariei Stavrositu, viitorul
deputat din Colegiul nr. 10. De profesie matematician, ea este doctorand şi, după
o perioadă în care a predat în cadrul Universităţii Ovidius, a decis să
activeze în sistemul privat. Averea sa cuprinde un teren, două apartamente, o
casă şi trei spaţii comerciale, dar cea mai mare realizare a sa o consideră a
fi familia şi cei doi copii.
Constantin Chirilă va
reprezenta în Camera Deputaţilor locuitorii din Colegiul 4. Doctor în economie
şi consultant fiscal, fostul consilier municipal intră în Parlament cu o
„zestre" constând într-un teren, o casă, două apartamente, un autoturism, un cont
în lei şi acţiuni la câteva societăţi comerciale. Colegul său de partid, fostul
primar al Mangaliei, Zanfir Iorguş, poate fi considerat cel mai bogat viitor
deputat al PD-L. De profesie inginer construcţii nave, Iorguş are trei
terenuri, două apartamente, o casă, un autoturism, obiecte de artă şi bijuterii
estimate la circa 14.000 euro, patru depozite bancare în lei, dolari şi euro şi
acţiuni la patru societăţi comerciale.
Viitorul senator PD-L
de Constanţa, Mircea Banias, este cunoscut ca fost director general al APMC şi
actual consilier municipal. Cu toate că a străbătut mările şi oceanele lumii,
fiind căpitan de cursă lungă, declaraţia sa de avere include doar două
apartamente, o casă şi trei conturi bancare în lei.
Social-democraţi, dar
avuţi...
PSD Constanţa va avea cea mai mare echipă de parlamentari: cinci deputaţi şi doi senatori. Chiar dacă reprezintă un partid cu doctrină de stânga, toţi au averi frumuşele, dar... vor reprezenta interesele celor mulţi şi necăjiţi, că doar ei i-au ales. Eduard Martin şi-a prelungit mandatul de deputat. Financiar fiind asigurat, probabil, el se va preocupa de bunăstarea oamenilor din Colegiul 6. La cei 35 de ani, Martin a agonisit un teren, un apartament, un ATV, bijuterii de 34.000 lei, conturi în lei şi euro. Fostul său coleg de Cameră, viitor senator, fizicianul Alexandru Mazăre s-a rezumat la a-şi cumpăra două terenuri şi un autoturism, iar restul banilor i-a depus în două conturi - unul în lei, altul în euro.
Actualul consilier municipal, Antonella Marinescu, va ajuta echipa PSD în Camera Deputaţilor. Ea va pleca în Parlament cu o zestre ce cuprinde un teren intravilan, o casă, bijuterii estimate la 150.000 euro şi un cont în care are 100.000 euro.
Tânăra Cristina Dumitrache, ce va ceda mandatul de consilier judeţean pentru cel de deputat al Colegiului 3, este singura a cărei declaraţie de avere este goală, cu toate că averea părinţilor săi este considerabilă. Fostul deputat de Mehedinţi, viitor deputat de Constanţa, Manuela Mitrea, notar public şi inginer, a reuşit să achiziţioneze, până acum, un teren intravilan, două case, două autoturisme, pietre preţioase, bijuterii şi obiecte de artă în valoare totală de peste 200.000 lei. Pentru zile negre, ea şi-a deschis mai multe conturi bancare, în euro, dolari şi lei.
O altă noutate în Camera Deputaţilor o va reprezenta liderul sindical Matei Brătianu. În paralel cu lupta pentru apărarea drepturilor sindicaliştilor, el a găsit timp pentru a-şi asigura un trai mai mult decât decent. Două terenuri intravilane, două terenuri agricole, trei case, un apartament şi un cont adăpostind 5.600 euro constituie averea declarată de Matei Brătianu, cel ce va reprezenta electoratul din Colegiul 7, pentru Camera Deputaţilor.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp