„Caracter abuziv“ al unor clauze privind comisionul de risc Încă un succes pentru constănţenii care au credite în franci elveţieni (document)

După mediatizarea primei decizii din judeţul nostru privind consolidarea francului elveţian la valoarea de la încheierea contractului de împrumut, ZIUA de Constanţa prezintă, în această ediţie, un dosar în care magistraţii Judecătoriei Constanţa au constatat „caracterul abuziv“ al unor clauze contractuale privind comisionul de risc, obligând o unitate bancară să le achite clienţilor suma aproximativă de 10.000 de franci elveţieni. Acesta reprezenta comision de risc/administrare perceput în perioada noiembrie 2007 - octombrie 2012. Mai mult decât, instanţa a obligat banca să le achite clienţilor dobânda legală aferentă acestei sume, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată (martie 2014 şi până la data plăţii efective a debitului).
 
În faţa Judecătoriei Constanţa, clienţii băncii au arătat, în referire la clauza contractuală privind comisionul de risc, că „acesta este o dobândă mascată sub denumirea de comision de risc - dobânda percepută în această situaţie devine mai mare, iar riscul băncii şi-l asuma clienţii“.
 
„Comisionul de risc nu s-a justificat legal, deoarece împrumutul este ipotecar, banca are drept garanţie imobilul ipotecat, riscul valutar este acoperit prin plata în moneda creditului, plata întârziată este acoperită de dobânda penalizatoare, distrugerea imobilului este un risc acoperit de asigurarea obligatorie, imobilul adus ca garanţie are o valoare evaluată mult peste suma împrumutată. Includerea comisionului de risc este o măsură abuzivă, de natură a crea un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, împrumutatul trebuind să achite aceste comisioane fără a beneficia de posibilitatea restituirii la încetarea contractului, împrumutatul fiind acela care îşi asumă toate riscurile. Nu se probează din partea băncii nicio contra-prestaţie pentru plata acestor comisioane. Disimularea unei părţi a dobânzii sub denumirea de comision este o dovadă de rea-credinţă a băncii, întrucât reprezintă o modalitate de inducere în eroare a clienţilor şi o modalitate de procurare a unui avantaj concurenţial contrar uzanţelor cinstite ale comercianţilor“, au precizat reclamanţii.
 
În continuare, ZIUA de Constanţa prezintă o serie de pasaje extrase din motivarea Judecătoriei Constanţa, cu menţiunea că decizia în cauză nu este definitivă, ea fiind atacată la Tribunalul Constanţa.

„Între părţi ar fi existat o negociere cu privire la clauzele contractuale“

„(...) Primul pas în analiza caracterului abuziv al unei clauze contractuale, în temeiul Legii nr. 193/2000, este stabilirea aplicabilităţii acestei legi fata de contractul supus analizei, prin stabilirea calităţii părţilor de consumatori, respectiv comerciant. (...) Următorul pas în analiza caracterului abuziv al unei clauze contractuale, în temeiul Legii nr. 193/2000, este stabilirea împrejurării dacă clauzele invocate ca fiind abuzive au fost negociate sau nu cu consumatorul. (...) Contractul intervenit între părţi reprezintă un contract standard, preformulat, clauzele prevăzute în acest contract fiind expresia voinţei unilaterale a băncii, deoarece consumatorului nu i s-a dat posibilitatea de a influenţa în vreun fel aceste clauze. În acest sens, deşi banca a susţinut, în apărările sale, faptul că între părţi ar fi existat o negociere cu privire la clauzele contractuale respective, nu a făcut în niciun fel dovada acestei chestiuni de fapt (...)“.

„Preţul pentru serviciul de finanţare“

„În ceea ce priveşte susţinerile băncii în sensul că negocierea contractului ar rezulta din selectarea de către împrumutat a operaţiunii de creditare, acestea nu pot fi reţinute de instanţă, întrucât selectarea operaţiunii de creditare nu echivalează în niciun fel cu negocierea directă a contractului destinat acelei operaţiuni de creditare. Cu alte cuvinte, negocierea despre care face vorbire art. 4 din Legea 193/2000 presupune o dezbatere efectivă şi directă între comerciant şi consumator pe marginea fiecărui contract în parte ce urmează a fi încheiat şi care este destinat fiecărei operaţiuni de creditare alese de consumator“. „Cu privire la clauza prevăzută la art. 5.1. lit. a privind comisionul de risc în cursul procesului, pârâta (n.r. banca) a susţinut constant că acest comision nu este o garanţie pentru restituirea creditului, ci o parte a preţului pe care clienţii îl plătesc pentru serviciul de finanţare şi este destinat acoperirii anumitor riscuri pe care pârâta le-ar putea suporta prin acordarea şi derularea finanţării“.

„Pentru acelaşi serviciu (acordarea creditului) se percep două costuri“

„ (...) În consecinţă, se constată că, pentru acelaşi serviciu (acordarea creditului), se percep două costuri, fără ca distincţia dintre aceste costuri sa fie exprimată în mod clar şi inteligibil. Acest comision a fost aplicat fără să se arate în funcţie de ce a fost stabilit, de ce totuşi s-a impus aplicarea lui din moment ce existau garanţiile imobiliare, cum a fost el negociat, de ce comisionul este nerambursabil, nerestituibil la finalul creditului în situaţia neproducerii riscului sau dacă se poate restitui în anumite situaţii. Această clauză, din cauza modului în care este formulată şi percepută, fără nicio posibilitate de negociere, are caracterul unei clauze abuzive şi s-a urmărit perceperea sub forma voalata a unui nou comision“.

Risc de urmărire, de degradare a bunurilor şi de piaţă

„Prin urmare, instanţa constată că, prin instituirea comisionului de risc, în condiţiile menţionate, s-a creat, în detrimentul reclamanţilor şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor semnatare ale convenţiei de credit. (...) Faţă de criteriile anterior expuse, instanţa va constata abuzivă clauza stipulată la art. 5.1 lit. a din convenţia de credit modificată prin actul adiţional din data de 23.08.2010, comisionul de risc fiind înlocuit de comisionul de administrare, care, deşi poartă altă denumire, reprezintă în esenţă acelaşi comision, în procent de 0,22% pe lună, şi vizează administrarea riscului de credit, riscul de urmărire şi de degradare a bunurilor şi riscul de piaţă. O recunoaştere în plus a faptului că a reprezentat acelaşi comision disimulat sub o altă denumire rezidă din indicarea sa în cuprinsul actului adiţional din data de 31.10.2012, art. 3 «comision de risc» sau «comision de administrare credit» şi eliminarea sa din contract“.

Citește și

O primă victorie în instanţă
Veste bună pentru constănţenii care au credite în franci elveţieni