Care sunt localităţile din judeţul Constanţa unde s-au eliberat gratuit acte pentru proprietăţi prin Programul Naţional de Cadastru şi Carte Funciară
Care sunt localităţile din judeţul Constanţa unde s-au eliberat gratuit acte pentru proprietăţi prin Programul
03 Jul, 2018 00:00
ZIUA de Constanta
23572
Marime text
Potrivit HG nr. 294/2015, Programul Naţional de Cadastru şi Carte Funciară, gestionat de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI), se desfăşoară în perioada 2015-2023 şi are ca scop înregistrarea gratuită a tuturor proprietăţilor imobiliare din România într-un registru unic. Se derulează la nivel de sector cadastral sau la nivelul întregii localităţi, prin lucrări contractate de către ANCPI/primării, şi este finanţat din veniturile proprii ale ANCPI, dar şi din fonduri externe nerambursabile, obţinute prin Programul Operaţional Regional.
De asemenea, în cadrul acestui proiect, o altă sursă de finanţare poate fi bugetul local al primăriilor.
Plecând de la această realitate legislativă, ne-am adresat Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Constanţa pentru a vedea în câte localităţi ale judeţului s-a realizat gratuit cadastru prin acest program, câţi proprietari, pe fiecare localitate în parte, au primit deja documentele şi câţi urmează să le primească, câţi bani au fost repartizaţi pentru fiecare localitate a judeţului în acest scop de la Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, când a început această activitate la nivelul judeţului, care este prima localitate unde s-a declanşat procedura de cadastrare. Totodată, am vrut să cunoaştem care este procentul de cadastrare în acest moment pe fiecare localitate de la nivelul judeţului Constanţa şi când se preconizează a se finaliza acest proces.
Locuitorii din mai multe comune din judeţul Constanţa au primit gratuit acte pentru proprietăţi. Fără drumuri la notar, la oficiul de cadastru ori la primărie, ei deţin acte pentru proprietăţi. În urmă cu trei ani, a început înregistrarea imobilelor, după ce localităţile au intrat în PNCCF.
Să vedem însă care este situaţia la nivelul judeţului, potrivit datelor puse la dispoziţie de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Constanţa!
În anul 2016, ANCPI a transmis primăriilor, prin intermediul Oficiului de Cadastru, posibilitatea de a încheia contracte de finanţare a lucrărilor de înregistrare sistematică, prin alocarea unei sume de 135.000 de lei pentru fiecare UAT, iar în judeţul Constanţa s-au finalizat lucrări de înregistrare sistematică la nivel de sector cadastral în 4 UAT-uri: Grădina (un sector cadastral de 293 ha, cu 217 imobile), Ion Corvin (un sector cadastral de 44ha cu 209 imobile), Mihail Kogălniceanu (un sector cadastral de 87 ha cu 130 de imobile) şi Saraiu (un sector cadastral de 1.050 ha cu 262 de imobile).
Pentru toţi deţinătorii imobilelor din sectoarele cadastrale în care s-au finalizat lucrările de înregistrare sistematică, s-au pus la dispoziţie de către OCPI Constanta, prin intermediul unităţii administrativ-teritoriale, extrasele de carte funciară pentru informare şi extrasele din noul plan cadastral. În anul 2017, în baza alocării de către ANCPI a sumei de 50.000 de Iei pentru fiecare UAT, s-au încheiat contracte de finanţare multianuale (2017-2019) cu OCPI Constanţa pentru lucrări de înregistrare sistematică, aflate momentan în derulare, în 16 UAT-uri (pentru 134 de sectoare cadastrale cu 47.811 ha), şi anume: Albeşti, Băneasa, Cumpăna, Deleni, lon Corvin, Lipniţa, Lumina, Mereni, Mihail Kogălniceanu, Murfatlar, Năvodari, Negru Voda, Oltina, Târguşor, Topraisar şi Tuzla.
În 2018, ANCPI a majorat suma alocată finanţării la 1.550.000 de lei pentru fiecare UAT şi s-au încheiat astfel contracte de finanţare multianuale (2018-2019) între OCPI Constanţa şi 34 de UAT-uri. În baza acestor contracte de finanţare, nouă UAT-uri - Albeşti, Cumpăna, lon Corvin, Ostrov, Poarta Albă, Lipniţa, Târguşor, Topraisar, Aliman - au încheiat deja contracte de prestări servicii pentru lucrări de înregistrare sistematică, perioada legală în care se mai pot încheia contracte de prestări servicii între UAT-uri şi persoane fizice/juridice fiind încă în derulare.
Tot prin Programul Naţional de Cadastru şi Carte Funciară, la nivel de sector cadastral afectat de proiectele de infrastructură ale SNTGN Transgaz Mediaş, sunt în derulare lucrări de înregistrare sistematică pentru 2018-2019: lot 1 - traseul Marea Neagră Podişor: în UAT Rasova, UAT Peştera şi UAT Amzacea şi lot 2 - UAT Cogelac.
La nivelul întregului judeţ, în baza unui acord-cadru dintre ANCPI şi prestatorul pentru lucrări de înregistrare sistematică în patru UAT-uri din judeţ: Gârliciu, Horia, Topalu şi Ghindăreşti, unde lucrările de înregistrare sistematică sunt în derulare. Pentru celelalte trei unităţi administrativ-teritoriale, lucrările vor demara în momentul intrării în vigoare a contractelor subsecvente ce vor fi încheiate, susţine Marian Mazilu, director OCPI Constanţa.
În ceea ce priveşte finanţarea din fonduri nerambursabile obţinute prin Programul Operaţional Regional, s-a aprobat lista celor 660 de UAT-uri din mediul rural în care se vor desfăşura lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor finanţate din fonduri europene structurale şi de investiţii în cadrul Axei Prioritate 11 a Programului Operaţional Regional 2014-2020. În listă sunt incluse 21 de UAT-uri din judeţul Constanţa, respectiv 23 August, Agigea, Amzacea, Castelu, Cobadin, Cogealac, Cuza Vodă, Deleni, Istria, Lumina, Mihai Viteazu, Mihail Kogălniceanu, Mircea Vodă, Ostrov, Peştera, Săcele, Saligny, Siliştea, Topraisar, Tuzla şi Valu lui Traian.
Obiectivul principal al PNCCF este înregistrarea gratuită a tuturor imobilelor (terenuri, clădiri şi apartamente) din România în Sistemul integrat de cadastru şi carte funciară. PNCCF este finanţat din veniturile proprii ale ANCPI - peste patru miliarde de lei, dar şi din fonduri externe obţinute prin Programul Operaţional Regional, în cuantum de aproximativ 312 de milioane de euro.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
- Nedelcu AnaMaria-Ramona Aleea 16 Jun, 2020 18:41 Buna seara ași dori si eu sa stiu daca se mai eliberează acte pt propuetati gratuit. Sunt din Constanța cartier Palas , proprietatea este moștenită
- Stan Maricica , oraș Constanța , Jud Constanța 14 Apr, 2019 11:20 Aș dori să aflu pentru Localitatea Valu lui Traian din județul Constanța cadastru și intabularea gratuit prin fonduri europene , dacă pot beneficia . Vă rog frumos să-mi dați un răspuns.
- Ionas emilia 03 Jul, 2018 16:14 Am un teren agricol in Tortoman, jud Constanta ,unele comune vecine sunt deja trecute in acest program, insa Tortoman nu.Daca puteti sa-mi spuneti cam in ce an s-ar putea implini aceasta minune si oentru com,Tortoman? Multumesc