Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:59 28 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce pateste cine se imbratiseaza cu Nicusor Firmele rromilor din Draganesti-Olt, falimentate de campania PSD (document)

ro

16 Mar, 2010 23:42 6835 Marime text
deschidere.jpg Reprezentanţii firmelor susţin că au efectuat lucrări de miliarde pentru câteva primării conduse de primari PSD, în campania pentru localele din 2008 şi ulterior, dar că nu şi-au recuperat banii nici până în prezent # Ei mai spun că şeful CJC Nicuşor Constantinescu ar fi consimţit la rândul său la această practică de înfrumuseţare a localităţilor în pragul alegerilor, dar că acum nu vrea să audă de alocarea unor bani pentru plata lucrărilor

Nu doar criza face victime printre firme. Un alt factor ieşit la iveală, la doi ani după ce s-a consumat, este campania electorală din 2008.

Trei firme din localitatea Drăgăneşti-Olt reclamă datorii de miliarde acumulate de pe urma unor lucrări de „campanie", efectuate pentru câteva unităţi-administrativ teritoriale din judeţul Constanţa. Este vorba despre societăţile comerciale Anca Prod Conf SRL, Artex Prodex Conf SRL şi Adriana Metal Conf SRL. Situaţia ne-a fost adusă la cunoştinţă de către Gheorghe Radu, preşedintele executiv al Sucursalei Drăgăneşti-Olt a Partidei Rromilor Pro-Europa din România. Precizăm că firmele despre care Gheorghe Radu vorbeşte în adresa pe care ne-a înaintat-o la redacţie, aparţin celor doi fii ai săi, din câte am aflat de la unul dintre ei.

Gheorghe Radu susţine că cele trei firme au executat diferite lucrări în apropierea campaniei pentru alegerile locale din 2008, pentru patru primării constănţene, care nu ar fi fost achitate.

„În perioada anului 2008, prin lunile mai-iunie, au avut loc alegerile pe ţară. Din nefericire, societăţile comerciale SC Anca Prod şi SC Artex Prodex Conf din Drăgăneşti-Olt, şi SC Adriana Metal Conf Constanţa au căzut de comun acord cu primarii din localităţile menţionate mai sus să execute lucrări de înfrumuseţare a localităţilor sub lozinca «Ei promit, noi facem»", se arată în adresa primită la redacţie, semnată de către Gheorghe Radu. Preşedintele Partidei Rromilor Pro-Europa din Drăgăneşti-Olt susţine că primăriile care au făcut afaceri cu cele trei firme şi nu au achitat lucrările - unele parţial, altele deloc - sunt cele din Băneasa, Pecineaga, Deleni şi Dobromir.

Gheorghe Radu: „În campanie ne pupam cu dom¢ Nicuşor, doamna Mitrea şi dom¢ Moga"

El mai adaugă, în scrisoarea pe care ne-a înaintat-o, că Nicuşor Constantinescu ştia despre efectuarea tuturor acestor lucrări, dar că a respins facturile lucrărilor pe care primarii i le-au adus la cunoştinţă. „În spatele acestor lucrări a fost şi dom' Nicuşor Constantinescu. Am mers în campania electorală şi am executat lucrări în scopul electoral. După ce am terminat lucrările, am solicitat plata acestei munci, dar dom' Nicuşor ne-a respins facturile de la plată (...) Precizăm că în timpul campaniei electorale noi, rromii, ne pupam şi ne sărutam împreună cu dom' Nicuşor, doamna Mitrea, dom' Moga şi toţi membrii PSD Constanţa. La Pecineaga, am inaugurat casa de cultură în care noi rromii am plătit un taraf de muzică populară (...)", şi-a continuat mărturisirea şeful Partidei Rromilor din Drăgăneşti-Olt.

Nicuşor Constantinescu s-a pozat cu rromii din Drăgăneşti-Olt

Mai mult decât atât, Gheorghe Radu ne-a înmânat chiar şi o poză în care el apare de gât cu preşedintele pesedist al Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, care pare a fi surprinsă chiar în timpul inaugurării de la Pecineaga, despre care ne-a şi vorbit în scrisoare, întrucât, în plan secund apare şi primarul comunei Pecineaga, Niculae Stan.

Gheorghe Radu mai precizează în scrisoarea pe care ne-a adresat-o că a mers la Consiliul Judeţean pentru a obţine o audienţă, însă demersul său s-a soldat cu un eşec. „Eu personal am fost la Consiliul Judeţean în audienţă. Am stat pe scările Consiliului Judeţean timp de o săptămână şi am primit prin telefon că ţiganii nu au acces în incinta Consiliului Judeţean", susţine el.

Precizăm că scrisoarea pe care Gheorghe Radu a remis-o redacţiei are şi un motto sugestiv. Şeful Partidei Rromilor din Drăgăneşti-Olt îşi începe mărturisirea prin fraza: „Dom' Nicuşor, de ce ne urăşti? Noi te iubim fără discriminare".

Lucrări pe datorie la Primăria Băneasa

În cele ce urmează prezentăm lucrările pe care reprezentanţii societăţilor amintite susţin că le-au efectuat, dar că nu au fost plătite, în mare parte.

În ceea ce priveşte lucrările efectuate la Băneasa, SC Adriana Metal Conf SRL a înaintat o acţiune în instanţă pentru recuperarea sumei pe care susţine că i-o datorează Primăria Băneasa. Din Încheierea Tribunalului nr. 184, din şedinţa publică de pe 3 martie 2009, aflăm că „reclamanta-creditoare a arătat că, în baza contractelor nr. 1/07.03.2008 şi nr. 2/17.03.2008 încheiate cu Primăria Băneasa şi însuşite de către primarul oraşului Băneasa, a efectuat lucrări de utilitate publică, pentru care au fost emise facturi fiscale, însuşite de către pârâţi, în cuantum de 967.801,69 lei". Aşadar, SC Adriana Metal Conf a susţinut în instanţă că a efectuat, la Băneasa, lucrări de aproape zece miliarde de lei vechi. Instanţa însă a respins acţiunea, iar Primăria Băneasa nu a fost obligată să plătească niciun bănuţ pentru lucrările efectuate de această firmă, în campania localelor din 2008.

Din documentele puse la dispoziţie de către Adriana Metal Conf, cu sediul în Constanţa, dar al cărui patron este domiciliat în Drăgăneşti-Olt, aflăm că firma a efectuat pentru Primăria Băneasa următoarele lucrări: extindere reţea de iluminat public, reparaţii la biserici (montat termopane, zugrăveli exterioare, împrejmuire gard biserică), amenajare staţii de autobuz, montare centrală termică la biserici, montarea de pancarte iluminate la intrarea în oraş. Precizăm că toate aceste lucrări sunt menţionate în anexa contractului 1/07.03.2008.

Primarul din Băneasa a solicitat CJC plata lucrărilor

În anexa contractului nr. 2/17.03.2008, se menţionează că s-a mai amenajat o staţie de călători, s-au montat bănci stradale, coşuri de gunoi şi pubele. Reprezentanţii firmei ne-au furnizat copii de pe cele două contracte semnate de către primarul din Băneasa, Gelu Iordache, precum şi o copie după o adresă înaintată de către edil Consiliului Judeţean Constanţa, prin care solicită sprijin financiar pentru achitarea acestor lucrări. Menţionăm că prin această adresă, Gelu Iordache a solicitat 1.500.000 lei, adică 15 miliarde de lei vechi. Precizăm că, în timpul lucrărilor efectuate la Băneasa, SC Adriana Metal Conf SRL a luat diverse materiale de la SC C&D Holding SRL, pe care nu le-a plătit nici până astăzi, înţelegerea fiind să-şi achite datoria când primea banii de la Primăria Băneasa.

Primarul Iordache a convins o firmă din Băneasa să dea materiale pe datorie. Firma a rămas cu datoria

Ca urmare, firma din Băneasa a apelat la o firmă de recuperări de creanţe şi a întreprins o acţiune în instanţă pentru ca Adriana Metal Conf să-şi achite datoriile. Societatea din Băneasa susţine că a vândut materiale către Adriana Metal Conf în valoare totală de 28.361,68 lei. Administratorul firmei din Băneasa, Costel Trifan, ne-a declarat că nu a reuşit nici până acum să-şi recupereze banii pe materialele vândute în 2008. Anul trecut, societatea a dat în judecată firma care a făcut lucrări la Băneasa, pentru a-şi recupera banii.

Contactat telefonic, primarul oraşului Băneasa, Gelu Iordache, ne-a declarat că într-adevăr au fost efectuate lucrările, dar că ar fi fost supraevaluate. „Sunt umflate preţurile, dar lucrările au fost executate, nimic de zis", a afirmat edilul. Patronul SC Adriana Metal Conf, Birea Radu, fiul cel mare al lui Gheorghe Radu, şeful Partidei Rromilor din Drăgăneşti-Olt, ne-a declarat că într-adevăr are datorii la firma din Băneasa, dar că, s-ar fi înţeles să plătească materialele când primea banii pe lucrările efectuate. „Am zis că voi plăti când primesc banii, dar nu mi s-au achitat lucrările nici până în ziua de astăzi", a afirmat patronul SC Adriana Metal Conf SRL. El a precizat că ar fi mers împreună cu primarul Gelu Iordache să îl convingă pe patronul de la depozitul de materiale să îi dea ce are nevoie pentru ca lucrările să fie gata până în campanie, când urma să candideze pentru un nou mandat. „Aşa ne-am înţeles, să luăm materialele şi după ce primim banii de la primărie, să le plătim. Domnul primar se face acum că a uitat", a mai spus Birea Radu.

La Deleni s-au mai achitat din facturi

Una dintre firmele familiei Radu a efectuat lucrări şi în comuna Deleni, în mandatul primarului Marian Dan. Este vorba despre SC Artex Prodex Conf SRL, din Drăgăneşti-Olt, al cărei administrator şi unic asociat este Adrian-Adi Radu, fiul cel mic al şefului Partidei Rromilor din Drăgăneşti-Olt, Gheorghe Radu.

Colaborarea societăţii cu administraţia locală din Deleni a demarat pe 23.06.2008, când a fost încheiat primul contract, care a inclus montarea de lămpi pentru iluminatul public şi branşamente. Următoarele două contracte au fost încheiate pe 15 aprilie 2009 şi au constat în montarea a şapte pancarte neiluminate în Deleni, Pietreni şi Şipote, în valoare totală de 56.834,34 lei fără TVA, dar şi realizarea a şapte staţii de călători în aceste localităţi, în valoare de 59.545 lei fără TVA. Şapte cabine de adăpost pentru călători au fost realizate prin contractul nr. 3363 din 17.06.2009, costul total al acestora fiind de 59.544,968 lei. Pe aceeaşi dată a mai fost parafat un contract cu administraţia locală din Deleni pentru montarea a patru plăcuţe lingvistice, în valoare de 32.768,48 lei.

Contactat telefonic, primarul comunei Deleni, Marian Dan, ne-a declarat că este vorba despre un contract aflat în derulare. „A fost un contract încheiat pe doi ani bugetari, care se încheie anul acesta. O parte din bani au fost plătiţi", ne-a declarat primarul din Deleni. Birea Radu, ne-a confirmat faptul că Primăria Deleni şi-a mai achitat din lucrări.

Lucrări şi la Dobromir

Şi la Dobromir a efectuat diverse lucrări edilitare aceeaşi societate. Din documentele ce ne-au fost puse la dispoziţie de către Gheorghe Radu, este vorba despre patru contracte, prin care s-au montat, după campania electorală, după cum arată datele de încheiere a contractelor, lămpi de iluminat public, în valoare de 258.000 lei, s-au efectuat branşamente de 35.000 lei, s-au realizat staţii de călători, în valoare de 59.500 lei şi s-au realizat indicatoare pentru localităţi, de 48.000 lei. Am încercat să luăm un punct de vedere cu privire la plata lucrărilor prestate de către SC Artex Prodex Conf SRL şi de la primarul Iusein Visel, însă acesta nu a putut fi contactat.

Primarul din Pecineaga se plânge de calitatea lucrărilor

Firmele familiei Radu au efectuat lucrări şi în comuna Pecineaga, aşa cum de altfel a susţinut şi Gheorghe Radu. Este vorba despre realizarea unor fântâni stradale, în valoare de 51.100 lei, despre pancarte la intrarea în localitate - 35.600 lei, dar şi despre realizarea reţelei de iluminat public şi casnic într-o zonă nouă. Menţionăm că fântânile şi pancartele au fost realizate prin SC Anca Prod Conf SRL, cu sediul în Drăgăneşti-Olt. Precizăm că această firmă îi are ca asociaţi pe Adrian-Adi Radu şi pe Olga Miuţescu, soţia lui Birea Radu, patronul Adriana Metal Conf.

Am stat de vorbă şi cu primarul comunei Pecineaga, Niculae Stan, despre lucrările pentru care familia Radu pretinde că ar mai avea de recuperat bani. Edilul din Pecineaga ne-a declarat că, într-adevăr, SC Adriana Metal Conf SRL, deţinută de Birea Radu, a realizat reţeaua de iluminat public în cartierul nou, dar şi reţeaua de joasă tensiune pentru consumul casnic. Primarul spune că aceasta din urmă nu a putut fi predată nici până în ziua de astăzi companiei furnizoare de energie electrică, întrucât lucrarea nu ar fi de calitate. Primarul ne-a precizat că stâlpii de alimentare cu energie electrică nu ar fi fost bine înfipţi în pământ astfel că, după prima ploaie abundentă s-au înclinat. Practic, susţine primarul, în această zonă există 77 de loturi de casă, pe care s-au construit până în prezent aproximativ 40 de gospodării, casele fiind şi acum în întuneric, susţine primarul, din cauza lucrărilor de proastă calitate executate de această firmă. Contactat telefonic, Birea Radu a negat că ar fi mari probleme cu reţeaua de consum casnic de la Pecineaga, adăugând că acesta nu este un motiv pentru a nu-i fi plătite lucrările, întrucât defecţiunile ar putea fi remediate într-o singură zi. Primarul din Pecineaga şi-a exprimat disponibilitatea de a rezolva situaţia pe cale amiabilă.

Şeful CJC nu a putut fi contactat

Precizăm că am încercat, în repetate rânduri, să luăm legătura şi cu preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, pentru a afla şi opinia sa în legătură cu acuzaţiile aduse de către reprezentanţii firmelor familiei Radu, atât administraţiilor locale amintite, cât şi domniei sale. I-am trimis chiar şi un mesaj de tip SMS pentru a-i aduce la cunoştinţă subiectul despre care dorim să-i luăm un punct de vedere, însă chiar şi aşa, acesta nu a răspuns solicitărilor noastre.

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • vlad 19 Jun, 2010 21:56 Partida Romilor Pro Europa spala banii prin firmele liderilor locali. DNA sa ia masuri. PSD si partida romilor
  • MIHAI GUZU 17 Mar, 2010 13:15 in legatura cu S.C ADRIANA METAL CONF SRL precizez ca suntem mai multe societati inselate de administratorul societatii mai sus mentionate.ma numar printre una din societati care a avut document de plata lasat garantie pentru materialele electrice ce le achizitiona de la sediul nostru din MEDGIDIA ,avand si contract comercial semnat intre cele doua societati ,in care se stipuleaza ca S.C ADRIANA METAL CONF SRL reprezentata de d-lRADU BIREA va platii marfa la un termen de 30 de zile de la data facturarii. valoare totala a facturilor emise in perioada iunie-septembrie 2008 de societatea noastra catre S.C ADRIANA METAL CONF SRL se ridica la valoarea de 32.104,80 lei noi la care se mai adauga o factura de penalizare in valoare de 12600 lei noi ,factura pe care d-l RADU BIREA a semnat-o si primit-o.vazand ca nu mai raspunde la telefon d-l RADU BIREA, am introdus documentul in banca completat cu suma de 32.104,8 lei suma pe care banca TRANSILVANIA a respeins- la plata ca lipsa disponibil .am incercat in nenumarate randuri sa iau legatura cu d-l RADU BIREA sa rezolvam situatia dar a fost de negasit .observand ca nu raspunde la telefon,ca nu este de gasit am ajuns la concluzia ca am fost inselat cu buna credinta si am inaintat o plangere la pol.MEDGIDIA care a facut obiectul dosarului penal 3685/2008. mai grav este ca d-l RADU BIREA a afirmat in acea perioada ca "este finul d-lui NICUSOR CONSTANTINESCU "si ca nu va fi problema la plata facturilor.aceasta afirmatie a facut-o si in fata primarului din BANEASA,primarul de la PECINEAGA,si ceilalti administratori de la societatile de unde S.C ADRIANA METAL CONF SRL a ridicat marfa. apropiindu-se alegerile locale 2008 si vazand ca d-l RADU BIREA era de negasit am inaintat un memoriu in perioada octombri-noiembri 2008 catre CONSILIUL JUDETEAN CONSTANTA in atentia d-lui NICUSOR CONSTANTINESCU in care ii aduceam la cunostinta ca in judet este cineva care se foloseste de numele d-lui si ia materiale electrice de la mai multe societati comerciale fara sa plateasca vreo factura. in acel memoriu erau aduse la cunostinta mai multe situatii neplacute in legatura cu ADRIANA METAL CONF SRL reprezentata de d-l RADU BIREA. d-l AMURAS fiind seful de cabinet al d-lui NICUSOR CONSTANTINESCU a deschis plicul si dupa ce a citit memoriul inainta de mine ,m-a chemat imediat la d-lui si ca sa se convinga ca unele lucruri sunt adevarate l-a sunat pe primarul de la BANEASA d-l IORDACHE care i-a confirmat o parte din cele scrise in memoriu.am plecat de la CONSILIUL JUDETEAN si cum a spus d-l AMURAS ca dumnealui este singurl fin care il are d-l NICUSOR CONSTANTINESCU sa astept acasa ca voi primii un raspuns in maxim 2 saptamani.iata ca suntem in data de 17-03-2010 si de atunci nu am primit nici un raspuns .am avut discutii cu domnii primari de la PECINEAGA si BANEASA referitor la persoana d-lui RADU BIREA,eu urmand caile legale de recuperare a prejudiciului adus firmei mele de S.C ADRIANA METAL CONF SRL care se ridica impreuna cu penalitatile stipulate in contract de 0,5% pe zi ,la suma de aproximativ 125.000 lei,suma care nici pana in prezent nu a fost achitata.ar mai fii multe lucruri de spus dar ocup prea mult spatiu.poate ca intr-o buna zi va iesi la iveala anumite lucruri cred eu necurate ce au stat la baza acestei afaceri.firmele care au de incasat bani de la S.C ADRIANA METAL CONF SRL in afara de cea de la BANEASA sunt S.C ELECTROTAL MANGALIA,S.C ELECTRO-DIXY SRL MEDGIDIA firma care d-l RADU BIREA o cunoaste foarte bine.