Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:34 28 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cei mai bogaţi candidaţi

ro

06 Nov, 2008 23:54 1932 Marime text

deschidere.jpgGigi Chiru (PD-L), Liviu Brăiloiu (PSD), Constantin Matei (PNL), Zanfir Iorguş (PD-L) şi Alexa Gheorghe (PNG-CD) par a avea cele mai mari averi dintre aspiranţii la un mandat de deputat sau senator înscrişi în cursa de la sfârşitul lunii noiembrie

O parte a candidaţilor înscrişi în scrutinul electoral de la sfârşitul lunii noiembrie ar putea fi înregistraţi cu succes într-un top al milionarilor constănţeni cu averi de invidiat, acţionari în numeroase firme, cu influenţă în plan local şi nu numai.

Conform declaraţiilor de avere depuse de candidaţii înscrişi la alegerile parlamentare din 30 noiembrie la momentul înregistrării candidaturilor la Biroul Electoral Judeţean, cei mai bogaţi aspiranţi al un mandat de deputat ori senator sunt liberalii, social-democraţii, însă nici PD-L-iştii ori PNG-iştii nu fac excepţie.
Potrivit declaraţiei de avere, Liviu Brăiloiu, aspirantul la un mandat de senator în Colegiul 1, recent cooptat în organizaţia de la malul mării, deţine două clădiri în Constanţa şi una în Madrid, patru maşini înscrise în clasa de lux, precum şi ceasuri, arme de vânătoare, tablouri şi bijuterii, achiziţionate toate după 1990, a căror valoare nu a fost estimată. Nici conturile sale nu sunt de trecut cu vederea, 900.000 de euro într-un cont BRD, 40.000 de lei şi sume la purtător în valoare de 6.000.000 de euro. Este acţionar la cinci firme, trei din ţară şi două din străinătate, cu valori totale maxime de două milioane de euro, soldul la zi. Alexandru Mazăre, candidat pentru un mandat de senator, în Colegiul 3, pare a fi mult mai sărac decât fratele său, primar, potrivit declaraţiei sale de avere. Acesta deţine două terenuri, la Costineşti şi Baia, şi doar un autoturism Cielo. Cât despre conturi, se pare că are doar 14.000 de euro şi 60.000.000 de lei. Mai mult, are împrumutaţi peste 300.000 de euro, iar la capitolul venituri nu are înregistrată decât îndemnizaţia pe care o primeşte ca parlamentar.
Antonella Marinescu, candidat în Colegiul 9, la Camera Deputaţilor, se pare că deţine o clădire, dobândită prin donaţie, şi un teren intravilan de 100 de metri pătraţi, dar şi bijuterii de 150.000 de euro şi un cont de 100.000 de euro.

Considerat drept unul dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri din Constanţa, Eduard Martin are şi el teren intravilan şi casă, dobândită prin donaţie, însă şi o pasiune înflăcărată pentru motociclete, posedând, până la acest moment, trei exemplare. Mai are, de asemenea, şase conturi în euro şi lei şi peste 500.000 de lei împrumutaţi.
Consilierul Nicolae Moga, candidat în Colegiul 2, la Senat, figurează, potrivit propriilor declaraţii, cu o casă de vacanţă, una de locuit şi spaţii comerciale în construcţie. Are doar un depozit bancar de 400.000 de lei şi un cont de 50.000 lei, însă împrumutaţi, 600.000 de lei.
Mircea Stănescu, fiul ziaristului Sorin Roşca Stănescu, „plasat“ de echipa PSD-istă în Colegiul Senatorial 5, deţine în Bucureşti două apartamente, două maşini de lux, o Dacie şi conturi curente de  60.000 de dolari. În evidenţele transmise, acesta are şi o donaţie de 50.000 de euro, de la tatăl său.
Specialistul chirurg Mircea Pătruţ, cu un palmares impresionant în ţările europene, venit de curând în rândurile social-democraţilor, deţine două terenuri intravilane şi două forestiere în Prahova, Argeş, Mehedinţi şi Ilfov, moştenite ori cumpărate, şi două clădiri în Bucureşti şi Otopeni. Are depozite bancare de 40.000 de euro şi 28.000 de dolari, primind de pe urma activităţii sale universitare şi a celei de la Spitalul Judeţean un venit anual de 83.500 de lei, iar de pe urma cabinetului său de avocatură, 170.000 lei. De asemenea, chirurgul, aspirant la un mandat de senator, mai primeşte şi o pensie de 34.000 de lei de la Ministerul Apărării Naţionale.
Matei Brătianu este unul dintre cei mai bogaţi candidaţi, cu patru terenuri moştenite, în Ilfov şi Braşov, cu trei case, dintre care una moştenită, şi depozite în euro de doar 5.600 de euro, însă împrumutaţi, 8.500 de euro şi 2.500 de dolari.
Manuela Mitrea, candidat în Colegiul 8, la Camera deputaţilor, deţine un teren intravilan, două case - ambele în Bucureşti, şi două autoturisme de lux. Spre deosebire de ceilalţi candidaţi, soţia fostului ministru Miron Mitrea are o pasiune pentru obiecte de cult, de artă şi tablouri, valoarea celor pe care le deţine ridicându-se la peste 100.000 de lei. Conturile sale nu depăşesc 20.000 de euro, însă are datorii la bănci de peste 600.000 de euro. Pe lângă indemnizaţia de deputat, candidatul social-democrat obţine venituri şi de pe urma activităţii sale ca notar public.

PD-L-işti de top

Nici averile democrat-liberalilor constănţeni înscrişi în cursa pentru parlamentare nu sunt de trecut cu vederea, mai ales că pe lângă activitatea politică intensă pe care o desfăşoară, aceştia sunt implicaţi în afaceri prospere, care le aduc satisfacţii suficiente, astfel încât mandatul de deputat sau senator să reprezinte strict un pas în cariera profesională şi o mulţumire că acum îi pot ajuta mai mult pe cei din jurul lor.
Constantin Chirilă, candidat în Colegiul 4 la Camera Deputaţilor, are un teren forestier, o casă de 152 mp şi două apartamente în Constanţa, 44.250 de lei în acţiuni, datorii de 14.100 de euro, dar şi 27.778,13 lei în dividende la SC Contempo SA.
Gigi Chiru, aspirant la deputăţie în Colegiul 6, precizează în declaraţia sa de avere că deţine un teren intravilan în Eforie Sud, un minihotel, un autoturism de lux şi două conturi de 20.000 de euro şi 55.000 de lei. Posedă şi bijuterii, metale preţioase, tablouri, obiecte de cult şi de artă de 178.000 lei, acţiuni în valoare de 222.516 lei, la SC Primintermod SRL, şi dividende de 84.000 lei.
Maria Stavrositu, candidat în Colegiul 10, la Camera Deputaţilor, face şi ea parte din categoria politicienilor pentru care interesul material nu primează în cursa în care s-a înscris. La capitolul avere, Maria Stavrositu a înscris un teren agricol, două apartamente, o casă, dar şi trei spaţii comerciale, plus datorii de 97.000 de euro.
Mircea Iustian, actual deputat şi aspirant la un altul, în Colegiul 9, are, potrivit celor declarate, două terenuri, două apartamente şi o casă, dar şi depozite de 10.000 de euro şi 60.000 de lei. Şi colegul său, Dorel Constantin Onaca, îşi mai doreşte un nou mandat de senator, candidând, în acest scrutin, în Colegiul Senatorial 2, are un teren intravilan, două apartamente în Constanţa, o casă de vacanţă, un apartament în Bucureşti şi, la capitolul obiecte deţinute, un kilogram de bijuterii, în valoare de 15.000 de dolari.

Fostul primar al Mangaliei, actual candidat în Colegiul 5, Zanfir Iorguş, are de departe una dintre cele mai mari averi, comparativ cu colegii săi din PD-L. Acesta posedă trei terenuri - două intravilan, unul agricol, două apartamente, în Mangalia şi Bucureşti, şi o casă, obiecte de artă şi bijuterii de 13.920 euro, depozite în lei şi valută şi investiţii şi plasamente în valoare de 575.835 lei, declarată la zi.

Matei (PNL) i-a întrecut pe toţi

Actualul deputat liberal, Andrian Mihei, candidat în Colegiul 10, la Camera Deputaţilor, posedă, precum colegii săi, două apartamente, unul în Constanţa şi unul în Capitală, are o casă în localitatea Ovidiu, conturi curente în lei şi valută şi venituri anuale, împreună cu soţia sa, de aproape 75.000 de lei, cărora li se adaugă dividendele de 179.074 lei. Adrian Bratu, aspirant în Colegiul 7, la Camera Deputaţilor, stă cel mai bine la capitolul imobile şi terenuri. Acesta are două apartamente în Constanţa, două case şi trei terenuri, intravilan şi agricol. Gheorghe Iorov, director general adjunct la APM Constanţa, aspirant, în acest scrutin electoral, la un mandat de deputat în Colegiul 4, precizează în declaraţia sa că are un teren agricol în judeţul Tulcea, un apartament, bijuterii de 20.000 de euro, depozite de 75.000 lei şi plasamente de 810.000 lei. Colegul său, Mihai Lupu, în prezent director la Oil Terminal şi candidat în Colegiul 2, la Camera Deputaţilor, pasionat de artă, are tablouri de 8.500 de euro şi bijuterii de 4.000 de euro. În plus, deţine un apartament, un teren agricol şi câteva conturi în lei.
Constantin Matei, în schimb, candidat în Colegiul 9 şi director general la APM Constanţa, se detaşează în mod clar de colegii săi. Acesta are patru terenuri intravilane, un teren agricol, două case în Constanţa, una în Braşov, două apartamente în Bucureşti şi un spaţiu comercial la Sibioara - Constanţa. În plus, are două autoturisme de lux, conturi curente în lei şi valută, numeroase plasamente şi dividende de 285.000 lei. Liberalul Ovidiu Cupşa, pretendent la un mandat de senator, în Colegiul 2, este fruntaş la capitolul terenuri, având în posesie şase terenuri agricole, în judeţul Constanţa, şi unul intravilan, în municipiu. Deţine, de asemenea, o casă în Constanţa şi bijuterii de 10.000 de euro.

PNG-iştii nu se lasă mai prejos

Florentin Scaleţchi (PNG-CD), candidat în Colegiul 1, la Camera Deputaţilor, are şi el o avere apreciabilă. Acesta deţine o casă în Bucureşti, alta de vacanţă, la munte, două autoturisme de lux, bijuterii de aur şi platină, moştenite de la părinţi, în valoare de 100.000 de euro.
Alexa Gheorghe, candidat PNG-ist în Colegiul 9, are un teren agricol, o casă în Constanţa şi una în Bucureşti, două autoturisme de lux, un Bentley şi un Mercedes, bijuterii şi ceasuri de 50.000 de euro şi un cont curent de 40.000 de euro.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii