Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
11:36 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Chestorul Bogdan Despescu și Marcel Vela, fostul ministru de Interne, chemați în instanță de juristul ISU Constanța. Avem prima decizie

ro

22 Apr, 2021 00:00 5793 Marime text
  • „Cei care au greșit să-și învețe lecția, pentru că sunt instituții și persoane fizice responsabile. Vedem mai departe dacă mai colaborăm. E cam penibil ca tocmai consilierul juridic al unității să se judece cu unitățile pe care le-a apărat, zic eu în mod onorabil, date fiind condițiile de lucru“.
  • Prima decizie a Curții de Apel Constanța nu este definitivă.

Judecătorii de la Curtea de Apel Constanța au luat o primă decizie în dosarul (139/36/2021) în care chestor general de poliție Bogdan Despescu, secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, și Ion Marcel Vela, fostul ministru al Afacerilor Interne, au fost chemați în instanță de Gili Gabriel Pană, juristul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea“ al judetului Constanța.
 
La primul termen, prin Hotarârea nr. 79/2021, Curtea de Apel Constanța a respins cererea de suspendare a executării Ordinului MAI nr. 135/2019, în parte, cu privire la art.32 indice 8 alin.(l) Iit.a şi a Ordinului Inspectorului Şef nr.308/21/I-CT/12.02.2021, în parte, cu privire la reclamant, ca nefondată.
 
Prima deciziei a judecătorilor constănțeni nu este definitivă.
 
În continuarea procesului, Curtea de Apel Constanța a stabilit un nou termen în cauză, respectiv 31 mai 2021. 
 
De precizat că, în prezentul dosar, pe lângă chestorul Bogdan Despescu și fostul ministrul Marcel Vela, juristul ISU Constanța s-a îndreptat și împotriva Ministerului Afacerilor Interne, Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă și Unitatea Militară 0434 Constanţa (I.S.U.J. Constanţa).
 
Amintim că după înregistrarea dosarului pe rolul Curții de Apel Constanța, Gili Gabriel Pană, juristul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea“ al judetului Constanța, a declarat, pentru ZIUA de Constanța, următoarele:
 
„Solicit suspendare și anulare act administrativ. De fapt sunt trei ordine: unul al ministrului Vela (nr. Ion Marcel Vela, fostul ministru al Afacerilor Interne), unul al lui Bogdan Despescu (...) și unul al unității prin care mi-au fost sistate niște drepturi salariale. (...) Când cineva emite un act, omul respectiv – care face subiectul ordinului/actului administrativ are dreptul să-l atace. Doar că nici ministerul, nici ceilalți, nu au dorit să îmi răspundă măcar. Acum trebuie să-i lămurească judecătorul. Dacă am greșit eu sau dacă au făcut ei ceva ce trebuia să se abțină a face. (...) Putem să vorbim și despre niște prejudicii bănești pe care eu consider că o să le recuperez alături de daunele morale și materiale. Vorbim despre sporul de specialist de clasă pe ultimii trei ani de zile neacordat, 30% un spor tăiat în ultimele două luni din an, deși era o decizie care nu era executorie, cea atacată și la care nu mi-a fost răspuns la raport și un spor sistat începând cu luna decembrie dar l-au sistat prin luna februarie. Este dreptul fiecăruia de a-și susține interesele în instanță cum consideră de cuviință“, potrivit lui Gili Gabriel Pană.
 

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 
Citește și
 
Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, în conferință de presă cu chestorul-șef de poliție Bogdan Despescu


 
 
 
 
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii