Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:09 28 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cimitirul încinge lupta Mazăre despre Chiru - „Ţiganul pedelist". Răspunsul - „De ce ţi-e frică, nu scapi!"

ro

01 Apr, 2011 21:49 3206 Marime text
cap_1.jpgDupă ce la începutul lunii martie, postul TV Neptun a primit o sancţiune CNA din cauza sa, iată că primarul Radu Mazăre şi-a dat în petic din nou, din aceeaşi cauză.

Venit să inaugureze Căminul pentru persoane Vârstnice în varianta renovată, edilul a fost întrebat, din nou, despre problema gardului probiuşit al Cimitirului Central, care a omorât un om, şi depsre controlul la faţa locului al şefului Inspectoratului în Construcţii, Christian gigi Chiru, care a dat un termen pentru ca problema să fie rezolvată de administraţia publică locală. Evident, declaraţiile lui Chiru l-au făcut pe Mazăre să „ia foc". „Eu ar trebui să intru în puşcărie, nu? Asta spune? Ce ar putea să spună un ţigan pedist care face campanie electorală pe cadavrele oamenilor? Acolo este un contract de... concesiune. Respectivul administrator este obligat să se ocupe de tot ceea ce înseamnă cimitir, gard, împtrejmuire. A fost predat cimitirul cu gard, cu împrejmuire, cu tot, pe bază de proces verbal. Noi, ca primărie, dacă ar trebui să ne ocupăm de cimitire ar trebui să închidem primăria şi să stăm în cimitire şi eu, şi portarul şi angajaţii. Eu nu stabilesc vinovăţii. Vinovăţiile le va stabili expertiza şi poliţia. Dacă din expertiză se va demonstra că administratorul este vinovat însemană că nu şi-a îndeplinit contractul şi o să reziliem contractul. Ce spune şeful pedelist care face campanie pe cadavre nu mă interesează", a tunat şi a fulgerat Mazăre, parcă în concordanţă cu vremea ploioasă. Apoi i-a luat la rost pe reprezentanţii mass-media, care-l ascultau cum îl „măscăreşte" pe Chiru: „Aţi fost la primărie? Duceţi-vă la primărie, luaţi contractul, luaţi hârtiile şi dup-aia i le şi arătaţi ţiganului de la PDL". Şi, pentru că a folosit cuvântul „ţigan" de mult prea multe ori evident, a urmat şi întrebarea: de ce ţigan?! „Ce e? Nu e? Unii sunt români, unii turci, alţii machidoni, alţii ţigani. Ce să facem? Nu e o ruşine. Eu sunt român şi vreo 5% bulgar. Acum, după zece ani de primărie, văd că-mi dă termene ţiganu' de la PDL, ălălaltu de la PDL care-i prefect. Mai lăsaţi-mă, mă, fraţilor, în pace să-mi fac treaba. Nu-mi dă termene nimeni, nici Băsescu, da?!", a... explicat cel ales de constănţeni pentru a conduce oraşul.

Chiru: „Domnule Mazăre, de ce ţi-e frică, nu scapi!"

Cum era şi firesc, Christian Gigi Chiru, preşedintele organizaţiei judeţene PDL Constanţa, a reacţionat la jignirile aduse de către primarul Constanţei, însă într-un mod elegant, total opus actualului edil al Constanţei, adresându-i-se cu apelativul „domnule" . „Preşedintele organizaţiei judeţene a Partidului Democrat Liberal, Christian Gigi Chiru, a luat act de afirmaţiile golăneşti făcute în cursul acestei zile (n.r ieri) la adresa sa de către primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre. Considerăm că limitele evidente ale lui Radu Mazăre de înţelegere a tragediei de ieri, precum şi ale oricărui eveniment cu caracter negativ care se petrece pe teritoriul municipiului Constanţa, îl determină să facă declaraţii în ton cu personalitatea sa complet nedemnă de un primar responsabil", se arată într-un comunicat remis redacţiei de către organizaţia judeţeană a PDL Constanţa.

Democrat-liberalul Gigi Chiru este de părere că prin limbajul utilizat, Radu Mazăre încearcă să distragă atenţia atât de la gravitatea evenimentului petrecut în cursul zilei de ieri în zona Cimitirului Central, cât şi de la multiplele probleme cu care se confruntă municipiul Constanţa. „Apreciem că dacă Radu Mazăre ar fi fost cu adevărat mişcat de tragedia de ieri, s-ar fi interesat în cursul acestei zile de soarta victimei supravieţuitoare, domnul Emilian Vuţă. Considerăm că nepăsarea de care a dat dovadă faţă de un om aflat în suferinţă este caracteristică nepăsării domniei sale faţă de constănţeni, în general", se arată în comunicatul PDL Constanţa, emis ca reacţie a declaraţiilor insultătoare adresate de Mazăre lui Chiru.

„Afirmaţiile făcute astăzi de domnul Radu Mazăre denotă în mod evident o stare de surescitare, motiv pentru care îi transmitem primarului municipiului Constanţa să ia aminte la proverbul românesc: «de ce ţi-e frică, nu scapi!». Obiectivul principal al preşedintelui organizaţiei judeţene a Partidului Democrat Liberal, Christian Gigi Chiru, este de a identifica soluţii la problemele comunităţii locale şi nu de a intra în polemici vulgare cu primarul Radu Mazăre", se mai arată în comunicatul PDL Constanţa.

Sancţiunea CNA

Povestea lui Mazăre cu... ţiganul a început pe 7 februarie, atunci când în emisiunea Reporter de la TV neptun, edilul a vorbit din nou de această manieră despre Christian Gigi Chiru: „S-au dus pe la ţiganu' ăsta de la ISC (Inspectoratul de Stat în Construcţii), pe la Chiru, care nu ştie ce să facă decât să blocheze orice construcţie ...". Postul de televiziune a fost somat public de către Consiliul Naţional al Audiovizualului în urma acestei intervenţii. Mai precis, prin decizia nr. 230 din 3 martie a.c., CNA a sancţionat SC SOTI Cable Neptun SRL pentru TV Neptun, din pricina injuriilor. Consiliul a considerat că prezentatoarea emisiunii ar fi trebuit să intervină şi să-l atenţioneze pe invitatul emisiunii de ştiri că o asemenea atitudine contravine legislaţiei audiovizuale. Or, aceasta nu a avut nicio reacţie din care să reiasă măcar că dezaprobă folosirea unui limbaj injurios de către invitat: „Atitudinea permisivă a prezentatoarei emisiunii a condus, implicit, la încălcarea dreptului la imagine al persoanei la adresa căreia dl. primar Radu Mazăre s-a referit în termeni injurioşi".

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • opinie 03 Apr, 2011 09:11 Este evident ca radu mamii si nicu-usor sunt plecati rau cu sorcova.Ce aveti mai vi se ia acadeaua?Nu credeti ca ajunge cat rau ati facut?Aveti comportament de mahala,de huligani.SUNTETI RUSINEA ORASULUI!
  • cetatean 02 Apr, 2011 20:56 Dupa felul in care vorbeste nu stiu cine dovedeste ca este tigan !!!!!! Cred ca in sfarsit Dinastia Mazare-Constantinescu ....DISPARE.....felicitari dle Chiru.....
  • Treziti-va 02 Apr, 2011 11:27 Doamne ce fata are Mazare asta nu pot sa cred ca ne reprezinta orasul,ne face de ras ,are un vocabular de mahala ,are un comportament de golan ,nu stie alceva decat femei si sporturi nautice in rest nu-l mai intereseaza nimic,pt tot ce se intampla sau tot ce nu se intampla in CONSTANTA el da mereu vina pe altii el saracu e mereu plecat nu stie nimic.A SISIT MOMENTUL SA PLECE DEFINITIV SA NU-I MAI VEDEM FATA ASTA DE PASTAIE.
  • Stoian Andrei Ionut 02 Apr, 2011 10:20 se pare ca unii romani sunt mai tzigani ca romii
  • MAZARE PLEACA UNDE VREI NUMA SA SCAPAM DE TINE 01 Apr, 2011 23:21 Pastaie pleaca ba baiete unde nu-ti mai vedem mecla si unde nu-ti vom mai auzi ineptiile