Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
15:00 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cine mai bagă bani în Port

ro

14 Dec, 2011 20:00 3956 Marime text
DESCHIDEREProiecteport.jpgNorth Star Shipping va extinde capacitatea de depozitare a cerealelor cu şase silozuri metalice. Valoarea investiţiei este de 2 milioane de euro, iar termenul de finalizare 2014

Într-o perioadă în care criza pare să se adâncească în loc să se estompeze, afacerile au cam „îngheţat".

Chiar dacă perspectivele de redresare economică nu sunt tocmai luminoase, mai mulţi agenţi economici îşi mai permit încă să investească bani în Portul Constanţa. Conducerea Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime a prezentat lista investiţiilor private demarate sau finalizate în 2011, punct de plecare al planurilor pentru 2012. Pe lista investitorilor în port se află, printre alţii, compania Niva Prodcom, care se ocupă cu reabilitarea silozurilor 2 şi 3 şi achiziţionarea de echipament portuar. Valoarea investiţiei este de 500.000 de euro, până în 2013.

De asemenea, European Metal Services execută extinderea terminalului de fier vechi, valoarea investiţiei fiind de 500.000 de euro, până în 2013. North Star Shipping, compania lui Liviu Ghebaur, va extinde capacitatea de depozitare a cerealelor cu şase silozuri metalice. Valoarea investiţiei este de 2 milioane de euro, iar termenul de finalizare este 2014. O altă societate aflată pe lista investitorilor din Port este Soya Plus, care construieşte un terminal de depozitare cereale şi şrot de soia. Investiţia este estimată la 10 milioane dolari cu termen până în 2012. Din nou, Liviu Ghebaur: Minmetal a finalizat, în acest an, un terminal de cereale cu o capacitate de depozitare de 220.000 de tone, asigurată de silozul compus din 32 de celule tronconice metalice. Capacitatea de operare este de 800 t/oră, iar valoarea investiţiei de 75.470.320 lei.

Sediul de juma' de milion pentru Balcan Group

La rândul său, Euro Shipping Services a finalizat o investiţie de 1,5 milioane de euro, iar Comvex a început prelungirea sistemului de benzi transportoare şi a căii de rulare a podurilor, cu o investiţie de 1,8 milioane euro, până în anul 2013.

Nici la Chimpex nu se stă degeaba. Societatea va construi până în 2016 un terminal de produse chimice lichide, modernizarea şi ecologizarea fluxurilor pentru uree şi fosfaţi, plus alte proiecte. Valoarea totală a investiţiei este de 9,3 milioane de euro. Barter Trading România va construi anul viitor (2012) o magazie de depozitare produse vrac şi cereale în valoare de 750.000 de euro. Lista este completată şi de Balcan Group, care-şi face sediu în Port, până în 2014, pentru care se vor cheltui 555.000 euro. Aries Interlink va finaliza în curând un depozit de mărfuri generale, cu o valoare de 2 milioane de euro, iar TTS Operator mai are la dispoziţie doi ani ca să termine lucrările la punctul de încărcare barje, o investiţie de 100.000 de euro. Smart Investment Grup investeşte până în 2015 2,5 milioane de euro pentru o bază pentru importul materialelor de construcţii şi pentru ambalarea şi producţia materialelor de construcţii. De asemenea, Port Prest Services are treabă până în 2015: cu 1 milion de euro amenajează facilităţi de încărcare-descărcare a uleiurilor minerale şi alimentarea navelor fluvio-maritime cu combustibil. Laird Ressources România va construi până în 2014 un imobil de birouri, în valoare de 40 de milioane de euro, iar DN Nav Galaţi o platformă betonată şi hală metalică, de „numai" 80.000 euro (până în 2013). Printre investitori se numără şi Alteea, care intenţionează să construiască până în 2013 o hală siderurgică şi anexe, valoarea investiţiei fiind de 65.000 euro.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii