Cine şi cum ne mai interceptează Detalii din sistemul „băieţilor cu ochi albaştri“. Realitate versus mituri

Într-un interviu acordat cotidianului ZIUA de Constanţa, Toni Bobe, avocat din Baroul Constanţa, a explicat procedura prin intermediul căreia este dispusă interceptarea unei persoane, care sunt obligaţiile magistraţilor în astfel de cazuri şi ce au de făcut cei care consideră că li s-au ascultat convorbirile telefonice în mod nelegal.
 
Domnule avocat, în ţara celor şapte servicii secrete, ca om obişnuit, nu ai cum să nu dezvolţi un soi de paranoia sau grandomanie şi să te simţi „ascultat“. Te apuci şi auzi, să zic aşa, „băieţi cu ochi albaştri“ care te ascultă inclusiv când îţi transmite soţia lista de cumpărături. Cât de real este acest mit? Chiar suntem toţi ascultaţi non-stop?
 
Nu consider că trebuie să dezvoltăm o astfel de „paranoia“, însa discuţiile din spaţiul public demonstrează necesitatea revizuirii reglementarilor din acest domeniu. Scopul, din punctul meu de vedere, nu poate fi decât asigurarea unui plus de transparenţă şi siguranţă. De asemenea se impune a adapta legislaţia la noile modalităţi de comunicare. Nu în ultimul rând, este necesară o comunicare cât mai bună cu societatea civilă privind necesitatea administrării unor astfel de probe în procesul penal.

Tot în legătură cu subiectul primei întrebări, aş vrea să vă rog să explicaţi procedura prin care se decide interceptarea conversaţiilor unei persoane.

Procedural, măsura să fie aprobată de un judecător, care analizează îndeplinirea unor condiţii prevăzute de lege. Există doar o excepţie, pentru o perioadă de 48 de ore, în situaţii de urgenţă, temeinic motivate. Condiţiile aprobării unei astfel de măsuri sunt: existenţa unei suspiciuni rezonabile cu privire la pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni; măsura să fie proporţională cu restrângerea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, date fiind particularităţile cauzei, importanţa informaţiilor ori a probelor ce urmează a fi obţinute sau gravitatea infracţiunii, probele nu ar putea fi obţinute în alt mod sau obţinerea lor ar presupune dificultăţi deosebite ce ar prejudicia ancheta ori există un pericol pentru siguranţa persoanelor sau a unor bunuri de valoare. Nu în ultimul rând, legea prevede că se poate lua o astfel de măsură, de supraveghere tehnică pentru anumite infracţiuni care prezintă un pericol social ridicat (împotriva securităţii naţionale, trafic de droguri, corupţie etc)“.

Care sunt situaţiile care pot duce la declanşarea procedurii interceptării faţă de o persoană? Trebuie să aibă vreo calitate în vreun dosar?

Condiţiile expuse mai sus sunt în măsură să răspundă la această întrebare, însă în ceea ce priveşte calitatea persoanei nu există condiţii stabilite în lege pentru aşa ceva. Totuşi, e de menţionat că această modalitate de a strânge probe presupune un element de surpriză, or, anunţarea persoanei că urmează să fie ascultată este incompatibilă cu administrarea unei astfel de probe în procesul penal.
 
Dincolo de miturile cu numărul de telefon pe care îl poţi apela pentru a descoperi dacă eşti ascultat, când află o persoană că îi sunt ori i-au fost interceptate convorbirile? Din experienţa dumneavoastră, sunt şi cazuri în care o persoană nu a mai aflat niciodată că i-au fost ascultate discuţiile?


Legea prevede obligaţia procurorului ca în termen de cel mult 10 zile după încetarea măsurii de supraveghere tehnică să informeze în scris pe fiecare subiect al unui mandat despre măsura de supraveghere tehnică. Dispoziţiile legale sunt clare cu privire la obligaţiile stabilite. Nu cunosc astfel de exemple, 頽să asta nu 頽seamn? că nu s-a 頽t鈓plat. 蝞să situaţiile 頽 care legea este 頽c鉲cată reprezintă excepţia şi nu regula.

Este constituţională interceptarea convorbirilor? Ori acest aspect nici nu intră în discuţie?

Interceptarea convorbirilor, în limitele stabilite de lege, se bucură de prezumţia de constituţionalitate. Dacă interceptarea convorbirilor se face în alte modalităţi decât cea prevăzută de lege sau de către persoane neautorizate în acest sens, informaţiile astfel dobândite trebuie distruse şi persoanele care au efectuat aceste acţiuni trebuiesc sancţionate. Încălcarea dreptului la viaţă privată este un abuz care trebuie sancţionat cu fermitate.

Ca cetăţeni - subiecţi ori nu ai unui dosar penal - putem da statul, instituţiile, magistraţii în judecată pentru că ne-au fost ascultate convorbirile? Cunoaşteţi să fi existat astfel de cazuri?


Orice persoană poate şi trebuie să se obişnuiască să îşi apere drepturile pe care le consideră încălcate în raport cu orice instituţie publică sau orice altă persoane fizică sau juridică privată. Unul dintre cele mai cunoscute cazuri este acela al lui Dinu Patriciu, care a obţinut în anul 2010 o despăgubire de aproximativ 50.000 de lei pentru încălcarea acestor drepturi.

Din experienţa dumneavoastră, cât de greu „atârnă“ interceptările ca probă în instanţă, în ţara noastră? Pot fi interceptările probe de sine stătătoare, fără a mai fi nevoie să fie coroborate şi cu alte dovezi?

Interceptările audio/video sunt probe tehnice, obiective care relevă o situaţie greu de combătut. Asta nu înseamnă că săvârşirea unei infracţiuni este probată, în mod exclusiv, prin prisma unei singure interceptări. Faptul că o persoană este interceptată şi afirmă un fapt nu înseamnă automat că acel fapt este demonstraţia existenţei unei infracţiuni, însă, dacă discutăm de infracţiunea de ameninţare, iar din interceptare rezultă clar acţiunea ameninţătoare realizată de către o persoană la adresa alteia, atunci lucrurile sunt clare şi evidente.

Există vreo diferenţă, atât din punctul de vedere al utilităţii lor ca probe, cât şi din cel al procedurii de autorizare a interceptărilor între interceptările telefonice şi cele ambientale?

Legea stabileşte reguli pentru acţiunea de supraveghere. Această supraveghere poate fi realizată atât asupra telefonului, cât şi asupra altor modalităţi de comunicare. Utilitatea o stabileşte iniţial procurorul şi ulterior procedura de autorizare a acesteia se face de către un magistrat - judecător. Orice probă tehnică ce ajută la a percepe o situaţie de fapt, în mod obiectiv, este de dorit în sprijinul dovedirii săvârşirii unei infracţiuni sau în dovedirea apărării împotriva unei acuzaţii.

Câtă vreme sunt păstrate interceptările ce se dovedesc fără valoare probatorie? Iar aici mă refer la discuţiile banale, să spunem, purtate de un suspect într-un dosar, discuţii ce nu au legătură cu presupusa activitate infracţională pentru care este cercetat.
 
„Termenul de păstrare a datelor rezultate din măsurile de supraveghere care nu privesc fapta cercetată este de un an de la soluţionarea definitive a cauzei. După trecerea termenului, acestea sunt distruse“.
 
Citeşte şi:
 
Nokia 1100 - telefon „sigur" sau cum te fereşti să fii ascultat „Conspiraţia" băieţilor cu ochi albaştri - mituri spulberate despre interceptări
 
Exclusiv Premieră în Justiţia din Constanţa! Interceptări şi filaje SRI excluse de instanţă